Pentru maghiari mumă, pentru români ciumă?!…

Ungaria împreună cu Vaticanul au stabilit că Papa Francisc I va face o vizită de stat în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Autoritățile Statului Român au acceptat, deocamdată, programul vizitei Suveranului Pontif făcut la Budapesta. În programul deplasării în România, Papa Francisc avea prevăzută, la Blaj, canonizarea a șase Episcopi greco-catolici. Acest obiectiv al vizitei nu va mai avea loc, a fost anulat. De ce? Papa Francisc refuză să-i beatifice pe ierarhii Bisericii Greco-Catolice din România, mai ales pe Cardinalul Iuliu Hossu, unul dintre corifeii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, precum și pe Episcopul Inochentie Micu Klein, cel care a aflat din Arhivele Vaticanului că Limba Română nu este o limbă latină!

În programul vizitei de stat a Papei Francisc I la Miercurea Ciuc, nu întâmplător în ziua de 1 iunie a.c., este prevăzută canonizarea Episcopului romano-catolic Márton Áron. Cine a fost Márton Áron? Pentru a putea răspunde la această întrebare am studiat mai multe surse bibliografice, din care de mare folos mi-a fost cartea scrisă de domnul Prof. univ. Dr. Petre Țurlea (fost deputat al Partidului Unității Naționale Române – P.U.N.R.), intitulată „ROMÂNI ȘI UNGURI”, în trei volume, apărută în anul 2018 la Editura Karta – Graphic și dedicată Centenarului Marii Uniri. De asemenea, m-am consultat cu mai mulți istorici – patrioți români, cărora le mulțumesc.

Márton Áron s-a născut în anul 1896, la Sândominic, comitatul Ciuc, în Austro-Ungaria și a murit în anul 1980 la Alba Iulia. A fost ofițer în armata austro-ungară, apoi preot și Episcop romano-catolic al Diecezei de Alba Iulia, în perioada 1938 – 1980. În anul 1949, după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că a acționat diabolic împotriva Poporului Român și pentru alipirea Ardealului la Ungaria, a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop „ad personam” de către Papa Pius al XII-lea, ca o recunoaștere publică a implicării Vaticanului în dezmembrarea teritorială a României și susținerea antiromânismului.

Principalele faptelor din viața lui Márton Áron au fost următoarele:

– A fost unul dintre marii călăi împotriva românilor din Ardeal, în timpul Primului război Mondial. În fruntea unităților militare maghiare pe care le-a comandat, a omorât cu bestialitate un mare număr de români (femei, copii și bătrâni) din multe localități din actualele județe Covasna și Harghita. Aflând de la istoricii clujeni multe informații în legătură cu călăul Márton Áron, ca primar al municipiului Cluj-Napoca (1992-2004) m-am opus și am reușit să blochez aducerea de la Budapesta și amplasarea în zona centrală a unei statui a criminalului Márton Áron pe care Ungaria, U.D.M.R. și bisericile maghiare vroiau să fie pusă în Piața Unirii, în apropierea intrării la Biserica Sfântul Mihail, înălțată de comunitatea germană și, apoi, transformată în biserică catolică maghiară. În 11 august 2016, primarul Emil Boc a permis amplasarea statuii criminalului și antiromânului Márton Áron pe locul râvnit de mult timp de Ungaria și U.D.M.R. Este a treia statuie a criminalului și a trimisului Diavolului în Ardeal, după cele din Alba Iulia (în curtea Palatului arhiepiscopal, la 29 iunie 2013) și Miercurea Ciuc (la 18 mai 2016).

– A fost un dușman neîmpăcat al Poporului Român, al Limbii Române, al integrității teritoriale a României și a tot ce este românesc!

– A fost liderul spiritual al maghiarilor din Ardeal în acțiunile lor coordonate de la Budapesta împotriva Poporului Român și a României! A fost considerat conducătorul iredentei maghiare din România!

– În perioada septembrie 1940 (după Diktatul de la Viena din 30 august 1940) – august 1944 a coordonat acțiunile de dărâmare și de incendiere a multor biserici ortodoxe din teritoriul Ardealului ocupat de Ungaria horthystă. Dintre acestea le amintim pe cele din Vârghiș, Herculian și Comolău.

– A menținut treaz sentimentul naționalist maghiar și credința alipirii Ardealului la Ungaria! Lozinca pe care a transmis-o la toți preoții maghiari din toate confesiunile a fost: „Nimic nu va putea împiedica Ungaria să ia tot Ardealul!”.

– Împreună cu preoții maghiari, a fost cel mai înfocat susținător al Ungariei mari care să cuprindă întreg Ardealul!

– A folosit amvonul pentru a sădi ura maghiarilor față de Poporul Român, Limba Română, Statul Național Unitar Român, Tricolorul Românesc, Biserica Ortodoxă Română și față de tot ce este românesc!

– A utilizat credința ca pe o armă de propagandă națională și naționalistă!

– A desfășurat o bogată activitate antiromânească și pentru alipirea Ardealului la Ungaria! Un efect foarte puternic al propagandei antiromânești l-au avut întâlnirile anuale de Rusalii de la Mănăstirea Franciscană de la Șumuleu-Ciuc. În fiecare an, procesiunea credincioșilor maghiari la Șumuleu-Ciuc și discursurile rostite acolo au avut un caracter revizionist, transformând adunarea enoriașilor într-o manifestare de propagandă șovină, antiromânească. Predica Episcopului Márton Áron la Șumuleu-Ciuc a fost, în fiecare an, un discurs antiromânesc îndreptat împotriva României și a Statului Român!

– A condus acțiunile antiromânești desfășurate de clericii maghiari din Ardeal care vizau întărirea convingerii maghiarilor că vor fi alipiți Ungariei, împreună cu tot teritoriul Vetrei multimilenare Strămoșești de formare a Poporului Primordial Get și a Poporului Român!

– A folosit din plin paravanul oferit de religie pentru propaganda revizionistă împotriva „ocupantului” Poporul Român și Statul Român!

– A poruncit ca în toate bisericile romano-catolice, în fiecare dimineață, să se facă slujbe pentru întregirea hotarelor Sfântului Ștefan prin alipirea Ardealului la Ungaria!

– Le-a cerut preoților maghiari să intensifice propaganda pro-ungurească până când și „copilul din fașă să știe că Ardealului a fost și este al Ungariei!”.

– A obligat preoții maghiari să facă propagandă revizionistă în biserică, chiar și în timpul slujbelor. Această strategie a avut susținerea Vaticanului!

– A organizat numeroase acțiuni iredentiste și antiromânești care au fost coordonate și finanțate de la Budapesta și de la Vatican!

– A fost susținut în acțiunile îndreptate împotriva Poporului Român și a integrității teritoariale a României de către Vatican, care i-a asigurat protecția pe cale diplomatică!

– A fost principalul destinar al subvențiilor trimise de la Budapesta pentru finanțarea numeroaselor acțiuni antiromânești desfășurate ăn Ardeal care aveau ca scop final granița Ungariei pe Munții Carpați.

– A anunțat de multe ori și a prevăzut termene pentru anexarea Ardealului la Ungaria!

– A organizat la Alba Iulia, la îndemnul Budapestei, foarte multe consfătuiri ale cultelor maghiare din Ardeal cu scopul de a adopta și desfășura acțiuni comune împotriva Poporului Român și a Statului Român!

– A promovat preoții maghiari romano-catolici în funcție de activitatea lor pusă în slujba anexării Ardealului de către Ungaria.

– A condus organizația antiromânească „Activ Catolica” care a urmat o linie șovinistă și iredentistă pe care a imprimat-o la toate asociațiile maghiare din România!

– A coordonat asociațiile maghiare, conduse de preoți, care au avut o activitate antiromânească și a integrat bisericile maghiare din Ardeal în toate acțiunile împotriva Poporului Român și Statului Român!

– A plasat preoții maghiari în toate organizațiile etnice care susțineau revendicările Ungariei!

– A coordonat bisericile maghiare din Ardeal care au susținut activități paramilitare și cele care au organizat depozite de arme!

– În perioada 1945–1948, a fost cel mai protejat dintre toți ierarhii bisericilor maghiare din Ardeal. L-a protejat Ungaria și în favoarea sa a intervenit, de multe ori, Nunțiul Apostolic de la București și Vaticanul.

– Pentru activitățile lui antiromânești, a fost arestat târziu și condamnat (în 21 iunie 1949) la închisoare pe viață. A fost deținut de la Jilava, Aiud și Sighet. La 23 martie 1955 a fost eliberat din pușcărie ca urmare a intervențiilor făcute de Dr.Petru Groza, fostul Prim-ministru al României care a condus primul Guvern comunist instalat de regele Mihai, cel care a adus Comunismul în România.

Papa Francisc I a fost informat și cunoaște că Episcopul Márton Áron: a fost unul dintre marii călăi împotriva românilor și care săvârșit crime împotriva umanității; a fost un dușman neîmpăcat al Poporului Român și al integrității teritoriale a României; a acționat continuu pentru alipirea Ardealului la Ungaria; a rostit la Șumuleu-Ciuc numeroase discursuri cu caracter revizionist; a sădit ura maghiarilor împotriva Poporului Român și a României; a coordonat acțiunile preoților și etnicilor maghiari care au incendiat și dărâmat multe biserici ortodoxe românești; a organizat acțiuni iredentiste și antiromânești coordonate și finanțate de la Budapesta și de la Vatican etc.

În cunoștință de cauză, Papa Francisc I a acceptat ca o slugă solicitarea Budapestei de a-l canoniza, de a-l face sfânt pe teritoriul României pe un călău al românilor, pe demolatorul de biserici ortodoxe românești, pe cel care a acționat pentru ruperea Ardealului din trupul României și alipirea acestuia la Ungaria! Un asemenea individ este Satana în sutană și trebuie împiedicat, prin toate mijloacele să intre în România și să ajungă la Șumuleu-Ciuc! Sluga Budapestei se poate duce în Ungaria sau la el acasă la Vatican și să beatifice pe un călău maghiar, un demolator de biserici ortodoxe românești, pe dușmanul neîmpăcat al Poporului Român, al României și, mai ales, al Ardealului, Sfânt Pământ Românesc din Grădina Maicii Domnului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*