În România, avem toponime de proveniență foarte variată – romană, băștinașă, greacă, cumană, turcă, germană, slavă. În continuare, voi aborda etimologia a unor toponime obișnuite auzului.
Cernica. Îl poartă un sat, un lac mare, o pădure, un râu și o mânăstire ortodoxă din județul Ilfov – toate situate într-o zonă străveche, populată încă în neolitic. Cernica e cuvânt rusesc (cu accentul pe a doua silabă), înseamnă afin – arbustul Vaccinium mirtillus. Afinul crește în păduri de conifere și în locuri mlăștinoase. Rușii au numit fructele de afin cernica din cauza culorii lor negre. Afinele înegresc mâinile și gura. Mlaștinile, smârcurile și turburile de lângă satul Cernica sunt teren propice pentru afin. De unde s-a luat la noi acest cuvânt slav? Pe vornicul Știrbei, care refăcuse acolo (la 1608) un schit vechi și l-a învestit cu pământuri, pădure, îl chema … Cernica. Nu e nume românesc. Ce/cine a fost acolo la începuturile toponimice: arbuștii de afin cu toponimele derivate – de lac, râu, sat – sau ambițiosul vornic Știrbei Cernica, ctitor de biserică, care a poftit ca totul în jur să-i poarte numele rusesc ce înseamnă afină?
În Moldova medievală, a mai existat un sat Cernica, lângă râulețul Berheci. Prin hrisov, Ștefan cel Mare îi confirmase satul lui Marcu Spătarul, la 15 octombrie 1491. Astfel am aflat despre satul Cernica din Moldova. Dar, de unde aici toponim rusesc?
Explicația mea. Deja în secolul al XII-lea, cnezatele vechii Rusy (pe atunci, statul Rusia și noțiune de rus încă nu exista) se aflau într-o îndelungată războire fratricidă. Fărâmițare feudală. Unii conducători învinși fugeau înficoșați și se asundeau prudenți peste hotarele cnezatelor slavilor răsăriteni. Înfrâns la 1144, cneazul Ivan Rostislavovici din or. Zvenigorod (Galiția) s-a ascuns cu un grup de oșteni de ai săi pe teritoriu non-slav – în or. Bârlad din Moldova, aflat atunci în sfera de interese a Imperiului Bizantin. De la locul refugiului – Bârlad,- acest Ivan a fost poreclit de vechii slavi estici Berladnic, adică bârlădean. Peste un timp, Ivan Berladnic a revenit la baștină, s-a implicat în alte bătălii dintre cnezatele rusiene. Iarăși înfrânt, nu s-a mai ascuns la Bârlad – loc știut deja de inamicii săi, ci în Grecia. Dar acolo, el și fiul său au fost otrăviți (1161). La noi, toponimele rusiene puteau fi aduse de către refugiații din cnezatele rusiene, începând cu secolul al XII-lea. Aceștea, cu timpul, au fost asimilați de populația băștinașă moldo-valahă.
Vorona. În județul Botoșani, sunt satele Vorona, Vorona Mare, Vorona Teodoru. Vorona, în rusește, înseamnă cioară. Avem și „ciori” românești: satul Cioara din județul Sălaj, Cioara de Sus, precum și satul Cioara din raionul Hâncești (Moldova de Est) – menționat documentar la 1443. Câtre acest an, vechii refugiații rusieni erau deja asimilați de moldoveni, toponimul rămase inițial românesc.
Voroneț. În județul Suceava sunt: râulețul Voroneț – afluent al râului Moldova, satul Voroneț și mănăstirea Voroneț. De la picturile murale exterioare ale bisericii se trage denumirea vopselei „albastru de Voroneț”. Biserica de piatră a mănăstirii a fost construită cu banii lui Ștefan cel Mare, la 1488, pe locul unei vechi biserici de lemn. Voroneț este toponim și hidronim de origine rusiană veche. În Rusia de azi sunt cinci sate și două râulețe Voroneț. În Bielorusia de azi este lacul Voroneț. Răsfoind istoria rușilor, vedem că Voroneț se întâlnește ca nume de familie (în documente de arhivă din sec.al XV-lea, sunt pomeniți țăranii dependenți cu acest nume – Ivașco, Zaharco ș.a). În secolele XIX și XX, au fost remarcate personalități ale culturii ruse cu numele de familie Voroneț – artist, general, matematician, scriitor, cântăreață. Presupun că primii purtători de cândva ai numelui Voroneț erau cu părul negru ca pana corbului, netipic pentru slavi și de aceea ei erau evidențiați special cu porecla respectivă, devenită nume. În rusă, voronoi înseamnă negru. De exemplu, voronoi cony – cal negru. De la voronoi la voroneț e distanță mică.
În Regatul Poloniei a trăit spița de nobili polonezi Woroniec (Voroneț). Unii din ei, în secolul al XVI-lea, au trecut în supușenie rusesacă. Interesant: stema nobiliară a dvorenilor Woroniec din registrul heraldic al Imperiului Rus, reprezintă un scut heraldic azuriu cu potcoavă aurie, încadrat de opt frunze albastre, deasupra cu panglică orizontală albastră. Să existe vreo legătură dintre culoarea albastru predominantă în stema nobililor Woroniec cu albastrul de Voroneț de pe frescele exterioare ale bisericii? O aluzie heraldică la rezistența la intemperiile timpului a albastrului de Voroneț, deja cunoscut ca neschimbat? Simplă coincidență?
Voroneț mai este și denumirea rusească a două familii de plante. Din familia Ranuculaceae, specia Acteae cu fruct negru strălucitor; și din familia Paeoniaceae – bujorul roșu voroneț (Paeonia tenuifolia) – o floare frumoasă gingaș mirositoare, cu frunze înguste de culoarea smaraldului – originară din Europa de Sud-Est și Caucaz.
În Moldova secolului al XV-lea, de unde s-a luat toponimul și hidronimul Voroneț? Din botanică ? Sau din onomastică? Presupun că în acele locuri avusese cândva moșie un pan Woroniec, ulterior procurată de Ștefan cel Mare, care răscumpăra de la proprietari terenuri, iazuri, păduri pentru danii mănăstirilor.
Apropos de bujori. E o floare apreciată de chinezi și japonezi. Chinezii o consideră floare împărătească care contribuie la alungarea spiritelor rele. Pictorii și brodezele din China au o predilecție pentru el. În orașul Leaon, anual, are loc festivalul bujorilor, vine multă lume. Cineva de la noi a lansat propunerea de a alege bujorul ca floare-simbol național al României. Care bujor? Sunt peste 30 de specii. Noi cunoaștem bujorii de grădină, mai puțin e cunoscut bujorul-de-pădure denumit și bujor românesc (Paeonia romanica Mill), originar din Balcani, relict glaciar. Se întâlnește rar, în pădurile din Statele Române. În Rusia și Moldova de Est bujorului i se spune pion – de la denumirea latină paeon, provenită de la numele legendarului medic Peon, care lecuia zeii și oamenii de rănile de război. Legenda spună că medicul Peon a fost transformat de Zeus în bujor. Rădăcina latină a bujorului – paeon e reflectată în limbile slave: piwonia (polon.), pivonea (bielor.), pivonia (ucrain.)… De ce și noi, cu limbă neolatină, să nu-i zicem sinonimic pion?! Mulți anume așa îi spun.
Pion. Pion este alt nume al Ceahlăului – celui mai înalt pisc din Moldova. De ce anume pion? Explicația mea. Dacă, la răsăritul sau apusul soarelui, un romantic moldovean privește lateral de jos Ceahlăul, cu temelia stâncii înconjurată de verdeață, el vede profilul înroșit al piscului ce amintește bujorul Paeonia romanica. Un pion mândru-ceresc!
Lasă un răspuns