N-am făcut politică. Dar dacă ar fi să fac, m-aș înscrie în Partidul Spiritul Incoruptibil. Așa ceva nu există la noi, dar ar putea exista. Societatea se află într-un punct fierbinte în care un astfel de partid ar fi benefic. Zilele trecute, de Centenar, s-a întâmpat ceva major în București, ba chiar o minune: instalarea într-un părculeț de lângă Cișmigiu, având ca fundal Biserica Kretzulescu, o statuie impunătoare a lui Avram Iancu, un bust, dar cu un soclu măreț. Nici bustul nu redă imaginea clasică a lui Avram Iancu, după picturile de epocă, un bărbat frumos, o figură eminesciană, o imagine care, pentru mine, face parte din ceea ce ar fi modelul Spiritului Incoruptibil. Avram Iancu e poate singurul nostru erou care a fost un intelectual sută la sută. A fost avocat, prefect, avea cunoștințe vaste, mare ortodox, cu înclinații mistice, un suflet de artist, cânta la fluier Doina și alte cântece, o mare dovadă că și un elitist poate fi în fruntea unei mișcări revoluționare!
E bine că există aici, în mijlocul Capitalei, un bust al Crăișorului Munților, cap al Revoluției de la 1848, care a pregătit Marea Unire de la 1918. Există și un bust al lui Avram Iancu, amplasat tot în zilele premergătoare Centenarului, în Parlamentul României, ca să-l vadă aleșii neamului, să-l ia ca model pe cel care s-a pus pe sine numai în slujba poporului și a visat o Românie fericită. Să aibă corupții sau coruptibilii mereu în ochi ce înseamnă un Spirit Incoruptibil, care a refuzat toate falsele onoruri și încercările de mituire ale austriecilor și altor aliați, care nu vedeau cu ochi buni cauza unui mare român, care a luptat numai și numai pentru drepturile românilor din Transilvania. Avram Iancu a fost ceea ce un Nae Ionescu în definiția Predaniei numea „românul verde”, cel ce reprezintă româmismul curat, așa cum l-a reprezentat și un Eminescu, și el român verde, erou incoruptibil, care a fost și sufletul Congresului de la Putna, din 1871, care a alăturat români de pe ambii versanți ai Carpaților.
Am reamintit aceste modele pentru că încearcă azi niște tineri să genereze o schimbare electorală, ancilla unui partid tânăr, eu am numit-o mișcarea „Oameni Noi”, gândidu-mă că ar fi trebuit să aibă în progamul lor vibrația unui Spirit Incoruptibil, să fie formată numai din oameni imuni la corupție, dar realitatea îmi arată că ei sunt angajați în lupta pentru putere, ori asta înseamnă compromisuri, belele, corupție, divizări, conflicte de interese, conflicte între doctrină și practică, între ideal și realitatea conservatoare, care trage în jos orice progresism, și tare mi-e teamă că se vor molipsi repede de deprinderile luate de la părinții lor, care i-au învățat să nu aștepte, să pună mâna pe ciolan cât mai repede, că viața e scurtă, mă! Da, așa o fi pentru ei. Dar pentru un Incoruptibil, e lungă, să ajungă.
La noi, eșantionul secund al partidelelor, adică partidele de tineret, au început ca revoluționari și au sfârșit ca părinții lor corupți. Acum câțiva ani am fost invitat la Neptun la o ședință de alegeri în conducerea PNL, aripa tânără, și ce-am văzut acolo, mi-a fost de ajuns. Am asistat la ridicarea poalelor în cap, la o adevărată vendetă. Toate năcăfalele de la maturi, s-au manifesatat și la tineri. Dovadă că tinerii de ieri au devenit corupții de azi. La fel la PSD. Să ne gândim numai la ce s-a ales din Ponta, numit inițial de șeful lui „noul Titulescu al României”, care s-a dovedit, în postura de prim-ministru fiind, și ofițer sub acoperie, și plagiator de doctorate. A devenit simbolul plagiatorilor români, care, mai apoi, a dat-o pe bășcălie, pe cârcoteală, pe turnătorii ordinare, turnându-și pe capete vechii colegi de partid! Degradarea unui om și a unui popor este bășcălia, care este mama neîncrederii. Rușinea acestui om e fără margini. E frate cu alt hâhâit, Băsescu. Și unul, și altul, în loc să facă mea culpa, să meargă la biserică, să-și ceară iertare cât trăiesc pentru păcatele lor, și-au făcut partid, iar bat toba, iar mint poporul cu televizorul! Ce credibilitate mai au? Ce om cu scaun la cap, nu mai zic de un neprihănit, îi urmează? Dar e bine să ne amintim de ei, ca să facem o diferență față de ideal și să ne distanțăm cât se poate de mult de albia lor murdară. Au furat, au făcut rău, dar poporul îi iartă. Iartă, dar nu uită. Dovedește că Spiritul Incoruptibil se află în el, el îi dă putere.
A existat așa ceva în istoria poporului român? Dacă citiți piesele de teatru ale lui Eminescu, cele istorice din celebrul său Dodecameron, în afară de Decebal nu există eroi incoruptibili. Toți domnitorii, toate personajele, chiar și Grue Sânger, alcătuiesc o cumplită istorie a trădării și crimei. Însă criteriul judecății rămâne cinstea, morala, pe care Eminescu o punea deasupra legii, caracterul dreptății, iubirea de neam ca instrument pus în sjujba adevărului. Țara rămâne criteriul judecății unui erou sau altul, al acțiunilor lui. Sigur, marii eroi trebuie judecați în contrext istoric. Nu poți fi incoruptibil într-o lume de păcătoși în care numai legile iadului sunt iubite. E nevoie de un spirit de dreptate al epocii. Poporul rămâne călăuza acestui spirit. El este Opozița pură, adevărată. Dacă eroul nu se rătăcește de popor, șansa ca valoarea sa morală să triumfe, ca toate calitățile sale incoruptibile să fie aplicate, este mare.
În acest sens, eu cred că în istoria României au existat incoruptibili. Rar, dar au existat. Un caz l-am arătat, Avram Iancu. Apoi Bălcescu și alți pașoptiști. Iar mai departe, dacă l-am asimila pe Decebal ca român, pe ideea că vlahii sau rumânii se trag din daci, deși romanii n-au spus că se trag din daci, dar valahii au spus că se trag de la Râm (Roma), am putea afirma că a fost un conducător incoruptibil. Incoruptibili, până la un punct, au fost și Mihai Viteazul, Vad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mircea Cel Bătrân, Horea, Cuza, Carol I, Ion Antonescu, ca și haiduicii României, mânați de un spirit de dreptate și libertate. Oamenii de rând, care nu intră în cărțile de istorie decât ca turmă, la grămadă, au avut mai mulți oameni incoruptibili decât eroii consemnați. Și adevăratul Spirit Incoruptibil cred că trebuie să fie anonim. Un personaj ca Roman Bodei dintr-o piesă a lui Eminescu (e vorba de Grue Sânger, comparabilă cu Macbeth), face mai mult decât Lăpușneanu și alți domnitori ce s-au dovedit ucigași. Anonimatul este adevărata trăsătură de caracter a unui spirit incoruptibil. Fiindcă el n-o face pentru glorie, pentru bani, pentru avantaje materiale de nici un fel. O face pentru dragostea imensă de neam, pentru a fi aproape de ceea ce ne învață Iisus, modelul Incoruptibilului Absolut: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Dar acest spirit a dispărut aproape total în comunism, care a devnit o plagă a jafului numită „burghezia socialistă”, o pătură care purta masca incoruptibilității, a onoarei, cinstei, omeniei etc., dar ca mărul putred pe dinăuntru.
Neocomuniștii de azi îi continuă, sunt efectul desăvărșirii lor („omul nou” nu s-a împlinit în comunism, nu i-a priit dictatura, se împlinește abia acum, în libertate), adică sunt total coruptibili, pușcăriabili, asimilați cu ciuma roșie. Trebuie să mai treacă o generație-două ca viitorul să scape de ei. Omul nou, comunist, s-a dovedit la fel de rapace ca și omul nou, fascist. A fi invincibil, ca eroii lui Sergu Nicolaescu, nu înseamnă a fi incoruptibil. Sunt și ticăloși invincibili, care își pun știința armelor în slujba răului. Invincibilul poate fi un monstru. Dar incoruptibilul niciodată, fiindcă el este moral și înțelege în slujba cui își pune viața.
E fenomenal să-ți pui onoarea, puritatea morală, în slujba patriei! A fi incoruptibil însemană a avea un ideal uman, o clarviziune, înseamnă a construi o cetate nouă, a omului purificat, a te baza pe conștiință, a ridica metereze cu știință, a te angaja pe o cale a adevărului și a scrificiului. Sacrificiu pentru adevăr, pentru dreptate, pentru cinste. Dar prin fapte, nu prin vorbe. Așa spunea mitropolitul Andrei Șaguna, „facta, non verba”, acesta era dictonul după care s-a condus întemeietorul spiritului nou al Ordodoxiei românești.
Dar noile partide, noile mișcări sunt grăbite. Vorbăria le omoară. Iar ca să faci parte din Spiritul Incoruptibil trebuie să te înarmezi cu răbdare. Roadele nu vin peste noapte. Toate filmele cu eroi incoruptibili ne învață că lupta se câștigă numai de cel care știe să aștepte greșeala adversarului, de cel care chibzuiește orice mișcare, care are înțelepciunea bătrâneții, nu riscul tinereții, care e impavidă, deși are capul descoperit, dă cu coarnele înainte! Este o pagină din Arta războiului, o carte scrisă de chinezul Sun Tzu, în sec. VI înainte de Hristos, dar cu legi eterne, aplicată formidabil și azi, ca într-un film cu Steven Seagal, The Glimmer Man / Martor incomod (1996), actor care joacă în toate filmele rolul Invincibilului incoruptibil. Incoruptibili sunt și Eliot Ness, și Richie Roberts, eroi care au venit de hac mafiei italiene și americane. Ei au generat personaje SF, ca Superman sau Spiderman. Istoria a dovedit că societatea are mare nevoie de asemenea eroi. De câte ori ajung la New York, sunt uimit de cultul americanilor pentru polițistul de pe stradă, pentru detectiv sau agent, identificați cu siguranța, cu spiritul incoruptibil.
Astfel de eroi vin în general din spațiul gândirii și faptelor asiatice, căci presupun un antrenament fizic și mental de excepție, o desăvârșită stăpânire a emoțiilor în momentele de mare cumpănă, ale deciziilor radicale. Asiaticii au știut să combine mai bine decât occidentalii, europenii în general, credința cu acțiunea.
Marii eroi europeni, începând cu eroii antichității, au avut mai mult o imagine estetică, dar armonia lor, perfecțiunea, s-au pierdut pe drum în marasmul unei religii, care avea să pună mai presus Biserica decât Dumnezeu. Eroul pătruns de spirit incoruptibil este un soldat al lui Dumnezeu, nu al bisericii, mai ales în forma în care există azi. El nu este parabolan, el nu face parte din poliția bisericii, nu crede că se poate obține ceva de durată dacă se face cu forța.
Eroul spiritului incoruptibil este un justițiar, un model de cinste absolută. Dacă cineva ar înființa la noi Partidul Spiritul Incoruptibil, sunt sigur că ar avea mulți adepți și ar fi ca o sperietoare pentru corupți, un simbol al cinstei, un reper pentru românism, ca statuia lui Avram Iancu din Parlament sau din centrul Capitalei.
Lasă un răspuns