Surescitare politică la București, surescitare preelectorală la Bruxelles. Drept care, vorba cântecului popular, „Eu manie, tu manie/Dragoste cum să mai fie”. Disputele politice din cele două capitale (că și cele din multe alte capitale europene), structural diferite de altfel, refuleaza însă nedorit unele în altele și rezultatul e acutizarea în plus a isteriei din Europa instituțional integrată dar practic tot mai frământată și mai centrifugată. Explicații sunt cu duiumul, și aici, și acolo, dar una reușește „să apropie” cumva cele două realități printr-un set de non-valori comune: deficitul de democrație, politicianismul și interesul îngust. Și unii, și ceilalți, au și n-au dreptate. Dar contenciosul e prea încărcat și încurcat pentru a putea fi expediat în câteva fraze. De reamintit, măcar, câteva dintre cele mai recente involutii.
La București continuă criză cronicizată din domeniul justiției, prin blocarea acțiunilor judiciare anticorupție (paralizarea activității DNA, contestarea ministrului Justiției și a Procurorului General, disputele pentru modificarea – sau nu – a Codului Penal și a celui de Procedura Penală, etc.), amplificarea divergențelor dintre Președinție și Guvern, din Parlament și între partide, pe aceste teme și altele.
La Bruxelles (și Strasbourg) competiția, tot mai politizată, pe configurarea – prin alegeri – a viitorului Parlament și a viitoarei Conmisii Europene, valul neopopulist de dreapta în creștere, gesionarea Brexitului (oarecum pe cale de lămurire), precaritatea proiectelor esențiale ale Europei Unite (cu mai multe viteze, concentrica etc.), disfuncțiile din tandemul franco-german, relațiile abrazive cu Statele Unite etc. Și, parcă n-ar fi deajuns, măsurile punitive produse la Bruxelles față de „recalcitrantii” din Europa Centrală și de Sud – Vișegrad, Austria, Italia, mai nou și România. „După Polonia și Ungaria, e rândul României să suscite neliniște în Uniune”, scrie bine informatul ziarist francez jean Quatremer, lăsând parcă să se înțeleagă că se lucrează după un plan antestabilit. „Înaintează încet, dar sigur”, îl confirmă un diplomat vesteuropean. Că dovadă, rezoluția Parlamentului European privind statul de drept din România și raportul MCV, care prezintă recomandările că obligații, dar care, se obiectează la București, ignoră suveranitatea, siguranță, ordinea de drept, Constituția (după cum susțîn oficiali români).
Iar înalții birocrații de la Bruxelles și parlamentarii de la Strasbourg plusează. Parlamentul European exprimă „îngrijorarea tot mai mare în legătură cu democrația și statul de drept în Malta, Slovacia și România” și cere crearea unui „Mecanism pentru protejarea democrației în Europa”, după ce a solicitat aplicarea Art. 7 al Tratatului UE Ungariei și Poloniei iar, mai nou, a amenințat cu reducerea facilităților UE acordate R. Moldova.
În sfârșit, pentru că escaladarea să urce la noi cote ale cacofoniei, unii iau în calcul preluarea președinției în exercițiu a Consiliului European, ce revine de drept României, de către Finlanda și premierul de la Helsinki s-a și grăbit să-și ofere serviciile și să preia „povara”.
Capac lal toate pune declarația președintelui României, care declara public că țară să (a noastră, a tuturor, de fapt) n-ar fi pregătită să-și onoreze această responsabilitate europeană.
„O nouă demonstrație că Uniunea se confruntă cu o criză esențială”, scrie, până una-altă, ziaristul Jean Quatremer, care, spune el, este una care “poartă în germene spargerea Uniunii”.
Lasă un răspuns