Surpriza internațională a începutului de an 2018 este înghețarea – deocamdată – a conflictului americano-nordcoreean, care riscă să se transforme în schimb de lovituri nucleare. E greu de spus dacă rachetele nucleare ale Phenianului ar fi ajuns pe teritoriul nordamerican, dar la câteva zeci de kilometri, în Coreea de Sud, oricum ar fi provocat dezastre inimaginabile. Dar de ce surpriză e vorba, în fond, crize în lume au tot fost și vor mai fi.
1. Pentru că liderii celor două părți sunt cât se poate de imprevizibili în comportament și acțiuni – și proaspătul politician, dar încercat om de afaceri, septuagenarul Donald Trump, și tânărul, în jur de 30 de ani, lider nordcoreean Kim Jong-un, mână de fier necruțătoare care nu mai termină odată să-și lichideze toți adversarii interni, fie ei dovediți ori doar bănuiți. Duelul verbal al celor doi lideri impetuosi a atins, în ultimii doi ani, cote paroxistice (chiar și că ridicol): Kim se laudă că are mereu pe birou un ciocan mare, iar omologul sau american că al lui e și mai mare.
2. Din ciocnirea unor asemenea lideri duri și atipici, cu acces la buton nuclear funcțional, o cale rațională de ieșire din criză pare mai greu de găsit.
3. Criză coreeană nu numai că este cronică (peste 60 de ani de la încheierea războiului din Peninsulă, cu un armistitu provizoriu), dar implică foarte strâns mai toate celelalte puteri mondiale (dacă facem abstracție de UE și ale sale puteri europene): China, Japonia, Rusia.
4. Prin criza în desfășurare, Republica Coreea (uzual spus Coreea de Sud) s-a transformat practic peste noapte în ținta cea mai vulnerabilă la un atac nuclear al Nordului, dar a reușit, printr-o politică și o diplomație de mare subtilitate și înțelepciune, să se convertească, la fel de repede, în factorul activ politico-diplomatic care a preluat demersurile de ieșire din impas reușind să dezamorseze/temporizeze pentru moment criza și să-i așeze la masă discuțiilor pe americani și nordcoreeni.
Cohortele de analiști de pe toate meridianele, care se pierd cu analizele lor prin hățșurile dosarului coreean nu prea par să evalueze la adevărată lui semnificație demersul politico-diplomatic al Seulului, care a permis depășirea unui punct deosebit de critic pentru pacea și securitatea regiunii și a lumii. Dar așa cum, până la urmă, lumea a constatat că jumătatea de sud a Coreei, complet distrusă de războiul din anii 1950, a devenit în câteva decenii a 11-a putere economică a lumii, puterea de negociere și performanțele diplomației Seulului vor dobândi și ele recunoașterea internațională care li se cuvine. Noul președinte al Republicii Coreea a reușit să stabilească: 1. o întâlnire la nivelul liderilor supremi ai celor două state coreene, în luna aprilie și 2. o întâlnire Trump-Kim, în luna mai, după ce liderul nordcoreean s-a angajat să înghețe înarmarea nucleară și programul de rachete balistice, în perspectiva denuclearizarii Peninsulei Coreene.
Care a fost rolul Seulului în toată această mișcare politico-diplomatică? – se întreabă Sebastian Berger de la Agenția France Presse. «Toate informațiile (pentru presă – n.n.) din ultima vreme au fost sud-coreene- constată el. Emisarii Sudului sunt cei care au dezvăluit că Phenianul este gata să discute despre arsenalul sau nuclear și că dl. Trump acceptă invitația Nordului la un summit». Ziaristul francez ține să amintească și faptul că la începutul președinției sale, Donald Trump a jucat mai întâi pe cartea chineză pentru a încerca să pună presiune pe Sud, s-a apropiat apoi și de premierul japonez Abe și s-a creat impresia că președintele sud-coreean a fost scos în afara jocului. «Dar fostul avocat ales (președinte al Republicii Coreea –n.n.) în mai 2017, după ce s-a pronunțat în mod deschis pentru dialog cu Nordul, a mizat totul pe Jocurile Olimpice de Iarnă pentru a cordializa Phenianul fără a se opune niciodată în mod fățiș abordării musculoase a lui Donald Trump» – sintetizează comentatorul AFP poziția subtilă a Seulului. O poziție care începe să dea rezultate.
Lasă un răspuns