Pe așa numita „Insula mică” de pe lacul Taşaul (jud. Constața), cunoscută și sub numele de „La Ostrov”, iar la începutul secolului al XX-lea „Insula Fără Nume”, au început în urmă cu 15 ani săpături arheologice menite să scoată la suprafaţă cât mai multe vestigii ale civilizațiilor anterioare, săpături arheologice la care încă se mai lucrează şi astăzi, şi care au dus la descoperirea unor vestigii de mare importanţă. Cel care a venit cu ideea cercetării insulei a fost profesorul de istorie Valentin Radu, de la Liceul „Lazăr Edeleanu”, din Năvodari. La descoperirea în cadrul unor periegheze a unor fragmente caramice şi altor artefacte de natură istorică, profesorul a semnalat arheologilor constănțeni posibilitatea ca pe această insulă să existe o veche așezare umană, încă necercetată.
Valentina Voinea, arheolog expert al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, a fost cea care a coordonat proiectul de săpături arheologice la început. Arheologul povesteşte, în primul rând, despre importanţa evoluţiei hidrogeografice a Lacului Taşaul, caracteristicile geomorfologice ale insulei şi influenţa factorului antropic asupra modificării peisajului. Lacurile Taşaul şi Gargalâc (Corbu de Jos) s-au format prin anastomozarea gurii de vărsare a râului Casimcea de către cordoane litorale. Acest proces se înscrie în cadrul unui fenomen mult mai amplu care a dus la modificarea configuraţiei litoralului vest-pontic existentă în perioadă eneolitică. Etapa optimului climatic a determinat ridicarea rapidă a nivelului mării şi inundarea multor aşezări preistorice din zona litoralului vest-pontic. Insula „La Ostrov”, constituită pe un martor de şist, se prezintă astăzi sub forma unei movile uşor aplatizate, suprafaţa ei nedepăşind 3 ha. După îndreptarea malului de nord-vest, puternic erodat, au fost identificate urmele unei locuinţe incendiate, pe o lungime de 7,60 m.
Cele câteva fragmente ceramice elenistice şi romane descoperite în acest strat sugerează, pentru perioada antică, doar scurte popasuri, fără o locuire de lungă durată. În perioada eneolitică configuraţia insulei era diferită de topografia actuală, locuirea se concentra în zona mai joasă a insulei, astăzi în mare parte distrusă de ape. Natura şi amploarea fenomenului care a dus la formarea stratului de pietre rămân probleme ce îşi vor găsi răspunsul după extinderea suprafeţei cercetate şi a investigaţiilor sedimentologice. Stratul următor, corespunzând ultimului nivel de locuire eneolitică, este: cimentat de culoare negricioasă, cu bucăţi foarte mici de chirpic ars (rulate de apă). Concentrarea materialului arheologic în acest strat este neobişnuit de mare: printre şi pe sub pietre s-au descoperit vase întregi și sparte, piese de silex, şist, os, corn, ceramică şi cupru, variate tipologic, alături de piese întregi şi cu urme de uzură, piese în curs de prelucrare, nuclee de silex, rebuturi.
În ultimul nivel de locuire eneolitică discutăm despre descoperirea unui mormânt. Groapa mormântului taie nivelul de distrugere al locuinţei incendiate, ajungând până la podeaua arsă. Peste mormânt s-au descoperit fragmente ceramice şi blocuri de şist, fapt ce exclude posibilitatea unor perturbări stratigrafice ulterioare. Din datele prezente, arheologii pot afirma cu certitudine că mormântul a aparţinut ultimului nivel de locuire eneolitic, fiind posterior locuinţei incendiate, inclusiv nivelului de abandon al acesteia. Scheletul, în poziţie chircit pe stânga, orientat pe direcţia nord-est / sud-vest, cu capul spre nord-est, are cutia craniană deteriorată din cauza inundaţiei care a afectat partea superioară a gropii şi acidităţii solului. În amenajarea mormântului se disting mai multe etape. După săparea gropii, în chirpicul ars al locuinţei au fost depuse primele ofrande: o falangă de cal, şlefuită pe o parte, cu urme de ocru roşu şi un vârf de silex. În interiorul gropii s-a amenajat un pat din blocuri de şist, dispuse cu grijă astfel încât să formeze un strat compact. Peste el s-au depus cadavrul şi ofrandele: fragmente ceramice provenind de la trei vase – unul aşezat în faţa mandibulei şi alte două lângă falangele de la membrele inferioare – un toporaş de şist, în colţul de sud-vest al gropii. Industrie litică şi ceramică În cele două niveluri eneolitice cercetate s-a descoperit o mare cantitate de material arheologic, variat atât ca utilitate, tipologie, cât şi ca stare de conservare. Industria litică, alături de ceramică, este cel mai bine reprezentată (76 piese): lame, gratoire simple şi pe lame, burine, vârfuri de săgeată, microlite confecţionate din silex bej, mai rar negru.
Piesele realizate din material dur de origine animală sunt mai puţine (46), majoritatea fragmentare datorită acidităţii solului: vârfuri, dăltiţe, spatule, mânere, fusaiole, lustruitoare-astragale. În ultimul nivel inundat s-au descoperit şi două vârfuri de cupru cu secţiunea transversală. Arheologul Valentina Voinea spune că, deşi investigaţiile au avut un caracter restrâns, se pot formula totuşi primele concluzii preliminare privind stratigrafia şi datarea aşezării, urmând ca, în viitor, prin extinderea suprafeţei cercetate, să se cunoască mai bine caracteristicile paleoeconomiei, tehnicile de construcţie şi modul de organizare a spaţiului locuit. (G.V.G.)
Lasă un răspuns