Din cărţile lui Dan Stanca rămânem cu imaginea de azi şi de mai ieri-alaltăieri a ţării ca o Românie grea. Făpturile imaginate de prozator sunt, mai toate, împovărate fiecare de o apăsare intimă şi toate parcă de o aceeaşi apăsare colectivă. Parafrazându-l pe Bacovia, am spune „Astfel e greu de trăit”. Se trăieşte într-o parte de lume căreia i se dă mai multă istorie decât poate duce, cum observa cinic unul dintre tartorii mondiali ai acestei nenorocite fundături geopolitice în care e împinsă zona, Winston Churchill. Nici Hector Noroaie – greu de găsit nume mai potrivit – (anti) eroul cărţii „Anii frigului”, nu scapă de acest blestem abătut asupra tuturor, iar cartea începe chiar cu mirarea sa: „Ştiţi, mă gândesc mereu la sensul vieţii mele şi pur şi simplu rămân cu gura căscată. La urma urmei, pentru asta m-am zbătut tot timpul, să găsesc un sens, şi constat că sunt la fel de neajutorat ca în prima zi…”
Multă lume din ficţiunile – atât de verosimile, ca să nu le zicem chiar reale, ale lui Dan Stanca se chinuie să găsească un înţeles, o noimă, trecerii prin această lume, bărbaţi şi femei, fie ei cu sufletul curat sau nu prea uşă de biserică, clerici şi necredincioşi, martiri şi bestii ai închisorilor. Dar sunt şi dintre aceia – mult mai puţini – pentru care viaţa are un rost iar ei au ajuns să-şi stie și să-şi asume rostul lor în viaţă – cea de-a treia soţie a fascinantului scriitor şi mărturisitor Sandu Tudor sau fratele ei, sculptorul Domide Golgot.
Toţi aceşti oameni trăiesc vremuri neliniştite, apăsătoare sau cumplite, mai întâi în interbelic, perioadă „pe de o parte duioasă şi patriarhală, pe de alta, fremătând de evenimente care anunţau o mare zguduire”. Apoi, lumea din „lumina piezişă a dezechilibrului (…) ceva străin, aflat la cheremul unor forţe necontrolate” – de-a dreptul spus, nazismul şi comunismul care au aruncat omenirea în război. După care, „anii frigului”, ai teroarei roşii, când „tentaculele partidului (…) se răschirau în toate cartierele şi răscoleau vilişoare nevinovate”. Şi, în sfârşit, mai aproape de prezent, „dincolo de blocul asta, altul, şi tot aşa… Pădure de blocuri şi pădure de maţe”. Cat priveste viitorul, el e cuprins în ultima frântură de text a cărţii: „speranţă şi deznădejde, lumină și spaimă”. Căci e „tot frig”.
Lumea din cărţile lui Dan Stanca este aşadar o Românie grea, împovărată, chinuită şi bântuită. Unii supravieţuiesc frumos şi se împlinesc prin religie, prin artă sau prin dăruirea până la sacrificiu spre binele semenilor şi al naţiei. Alţii rămân să-şi poarte crucea ori să se descurce cum pot sub pecetea anilor frigului care parcă nu se mai duc.
Epopeea „România grea” a lui Dan Stanca numără, până acum, aproape 25 de cărți și trebuie, după cum se vede, să-și adauge noi capitole.
Lasă un răspuns