Noul grof al Topliţei Române vrea autonomia Ardealului!

Szabo Kaloman, noul grof al Topliţei Române, nu se simte bine în România, ţara pe care a păcălit-o prin tot felul de tertipuri şi falsuri, pentru a dovedi că el este moştenitorul de drept al bunurilor rămase de la familia grofului Urmanczy Ieronim: sute de hectare de pădure din Munţii Călimani, alte bunuri imobiliare, între care clădiri şi străzi întregi ale municipiului Topliţa, afimând chiar că întregul oraş se află pe proprietăţile sale!

Szabo Kaloman vrea autonomia Ardealului „ca să nu mai depindem noi de Bucureşti, care nu face nimic decât să ne ia banii”! Probabil, România nu i-a dat destul din fosta moşie a lui Urmanczy Ieronim, din care, din câte se pare, nu are dreptul să moştenească nici măcar un ar, nu sute de hectare de pădure, fâneţe şi teren arabil pe care le-a primit. Nu are dreptul de moştenire fiindcă, aşa cum este stipulat în „Certificatul de Moştenitor de Calităţi” nr. 191, eliberat în data de 18.10.2007, de către Biroul Notarului Public Nagy Gabriella, din Târgu Mureş, el este doar „strănepot de fiu al fratelui celui decedat”. Adică, cum se mai spune în popor, este abia a noua spiţă de la roată!

M-am oprit puţin mai mult asupra acestui „Certificat de Moştenitor de Calităţi”, încercând să-l înţeleg. Nu este deloc uşor, fiindcă este mai mult un fel de şaradă ce trebuie să fie descifrată. Clar este însă că toţi cei aflaţi pe acest „act” sunt toţi moştenitorii averii rămase de la decedatul Urmanczy Ieronim (1871-1950). După „Cap. I”: Masa succesorală”, urmează ,,Cap. II”: MOŞTENITORII, care începe cu „fii decedaţi ulterior”. Cuvântul ulterior, înseamnă care urmează după ceva, sau după cineva . Aici, „ulterior”, după ce?, după cine? Să admitem că se referă la moartea tatălului lor, Urmanczy Ieronim. Numai că, din câte reiese din certificatul respectiv, cei doi fii „decedaţi ulterior”: URMANCZY IEROMOS BELA şi URMANCZY JANOS-FERENCZ, nu au moştenit nimic de la tatăl lor. Beneficiarul a fost URMANCZY ISTVAN – „frate decedat la data de 25.04. 1900”. Fiindcă el moşteneşte întreaga avere a lui Urmanczy Ieronim! Chiar dacă acesta a decedat în 1900, iar fratele său, cel pe care l-a moştenit, a mai trăit încă 50 de ani şi a decedat abia în 1950!

Dintr-un fel de „arbore genealogic” ar reieşi că Urmanczy Istvan este fratele lui Urmanczy Ieronim. Însă nu poţi să nu-ţi pui un semn de întrebare când constaţi că el s-a născut în 1851. Adică cu 20 de ani înaintea lui Urmanczy Ieronim (n.1871)! Cu alte cuvinte, Urmanczy Istavan a fost primul copil al familiei URMANCZY JOANES(Ioan)(1805- 1876) şi al soţiei sale Maria-Margit (?). Nu ştim, fiindcă nu apare nicăieri, anul în care s-a născut, nici cel în care a decedat. Oricum, Urmanczy Joanes, după 20 de ani de la naşterea fiului său, Urmanczy Istvan, a mai avut un fiu, pe Urmanczy Ieronim. Întrebarea este: cu aceeaşi femeie, oare? Şi când îmi pun această întrebare, mă gândesc la cele auzite de la bătrânii Topliţei, pe vremea când am venit eu pe aceste meleaguri, adică prin anii ’60, care povesteau că Urmanczy Joanes, după moartea soţiei sale, a mai avut un copil cu o servitoare, ori fată în casă (?), pe care l-a recunoscut şi căruia i-a lăsat o parte din averea sa. Aceasta a fost moştenită de cei doi fii ai săi, „decedaţi ulterior”: Janos-Ferencz (decedat în 1963) şi Iőrőms-Bela (decedat în 1964). După moartea acestora, moştenitorul întregii averi a lui Urmanczy Ieronim a devenit fratele său mai mare, Urmanczy Istvan, decedat în 1900! Adică după mai bine de şase decenii de la moartea sa!

Şarada de care vorbeam la început, continuă, însă. Fiindcă moştenitoarea averii lui Urmanczy Istvan este fiica sa ZAGONI HELENA (ILEANA), care, din câte se poate deduce din acel „arbore genealogic”, s-a născut în 1895 şi a decedat în 1922. Însă ea a mai avut doi fraţi, respectiv o soră, Gizella (1897- 1988), şi un frate, Istvan (1899- 1979). Oare de ce Zagoni Helena (Ileana), decedată în 1922, „este singurul moştenitor legal” al lui Urmanczy Istvan (după cum se precizează în Certificatul de Moştenitor), din moment ce sora sa, Gizela, a trăit până în 1988, iar fratele său, Istvan, până în 1979?! Au renunţat ei oare la moştenire, fiind în viaţă, în favoarea surorii lor, Helena (Ileana), decedată demult?!

Umează alte neclarităţi şi alte semne de întrebare. Fiindcă prima moştenitoare a Helenei este MARA JOZSEFENE, după care „precizarea” dintre paranteze (născută ZAGONI-SZABO GIZELLA). Întrebarea este: care a fost numele ei de familie? Apoi, când această Mara Jozsefene a devenit Gizella? Şi-o fi schimbat ea numele de familie prin căsătorie, dar numele de botez, cum? Importan este, pentru „urmaşii” ei şi ai lui Urmanczy Ieronim, că aceasta moşteneşte, în calitate de ,,nepoată de fiică al (?) fratelui decedat”, o cotă de 2/4 din averea acestuia. Adică din averea lui Urmanczy Istvan. După aceasta sunt cei doi „strănepoţi de fiu al fratelui celui decedat”: SZABO COLOMAN-EMERIC, domiciliat în Topliţa; SZABO ZSOLT-KOLOMAN, cu o cotă de 1/4 din masa scuccesorală.

În sfârşit, după multele semne de întrebare asupra modului în care este întocmit acest „Certificat de Moştenitor de Calităţi”, cuprinzându-i pe cei care, în calitate de fraţi, fii, nepoţi, strănepoţi şi strănepoţi de fii ,,ai celui decedat”, se ridică alte semne de întrebare asupra întocmirii acestui act. În conformitate cu prevederile Legii nr.36/1995, a notarilor publici, repubilcată şi actualizată în 2014, Art. 15, lit.a, ,,Procedura succesorală este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu”. Este adevărat că acelaşi articol, lit.b, prevede că „În cazul moştenirilor succesive moştenitorii pot alege competenţa oricăreia notar public (…) în care şi-a avut domiciliul acela dintre autorii care a decedat cel din urmă”. Însă toţi aceşti ,,moştenitori” l-au moştenit pe Urmanczy Ieronim. Pe de altă parte, din toate datele existente în înscrisuri, nu se mai ştie care dintre aceştia a decedat cel din urmă. Motiv pentru care cred că notarul public din Târgu Mureş, Nagy Gariella, nu avea dreptul să elibereze un asemenea act.

Pe de altă parte, Certificatul de Moştenitor eliberat de Nagy Gabriella se referă la bunurile imobiliare aparţinând lui Urmanczy Ieronim. Numai că cei care îi moştenesc bunurile nu sunt urmaşii săi, ci, aşa cum reiese dintr-o schiţă a arborelui genealogic, ei sunt urmaşii şi moştenitorii fratelui său (vitreg?), Urmanczy Istvan, născut cu 20 de ani înaintea lui Ieronim şi decedat în 1900!

În sfârşit, după cum se ştie, toate prevederile legale privitoare la retrocedări se referă la bunurile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Or, ceea ce li s-a retrocedaturmaşilor” lui Urmanczy este cu mult mai mult, cuprinzând şi fostele proprietăţi trecute în proprietatea statului român după 1918. Iar acesţia au fost despăgubiţi de către statul român. În Ardealul de Nord, odată cu ocuparea acestuia de către regimul horthyst, în 1940, foştii proprietari, deşi despăgubiţi, şi-au reluat bunurile şi au rămas cu ele. În condiţiile instalării regimului comunist nu s-a mai ţinut seama de prevederile Decretului-lege nr. 260 din 03.04.1945, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.78, din 04.04.1945, „Privitor la legislaţia aplicabilă în Transilvania de Nord, precum şi la drepturile dobânduite în acest teritoriu, în timpul ocupaţiunii ungare”. În Cap.I, Art.1, se arată: „Legislaţia României de orice natură, cu excepţiile rămase în vigoare în Transilvania, se extinde pe tot teritoriul Transilvaniei eliberate de sub ocupaţia ungară impusă prin dictatul de la Viena, din 30 august 1940”. În Cap.II, Art. 19, al.3, se precizează: ,,Drepturile de proprietate şi alte bunuri dobândite tabulate, înscrise în favoarea persoanelor prevăzute la aliniatul precedent, se vor radia din oficiu, restablindu-se starea tabulară anterioară”.

Aşa au procedat şi cei din familia Urmanczy, după cum reiese dintr-o declaraţie a locuitorilor comunei Topliţa, judeţul Mureş, ce se găseşte la pag. 98 din dosarul privitor la reforma agrară din 1945: „Subsemnaţii locuitori din comuna Topliţa, judeţul Mureş, privitor la purtarea familiei Urmanczy Ieronim, Urmanczy Gizela, Silviciultura Arc(d?)eleana şi Szabo Ştefan, declarăm următoarele: Urmanczy Ieronim, soţia, împreună cu fiii lor, Ioan şi Ieronim, în tot timpul celor patru ani, 1940-1944, au avut o purtare duşmănoasă faţă de populaţia românească din Topliţa (…) Şi-a reluat în posesie toate bunurile expropiate de Statul Român şi a deposedat instituţiile româneşti de pământul cu care au fost împroprietărite (…) Fiul lor, Ioan, a fost ofiţer şi s-a retras cu armatele germane, iar fiul lor Ieronim a fost la Ministrul Agriculturii şi consilier şi a contribuit la anularea reformei agrare înfătuită de Statul Român”.

Iată deci ce orgine „sănătoasă” are Szabo Kaloman Emeric, noul grof al Topliţei, căruia nu-i mai place să trăiască în România, vrea autonomia Ardealului, pentru a se putea bucura deplin de toate bunurile pe care le-a obţinut, prin mijloace necinstite, prin acte ce nu sunt conforme cu realitatea. Cred că este timpul ca toate acestea să fie serios verificate de către organele în drept, iar dacă se va dovedi că aceşti „moştenitori” nu meritau că obţină ceea ce li s-a dat prin retrocedare, să suporte consecinţele, în conformitate cu legea.