Colonelul în retragere se retrage printre stoluri de grauri

După terminarea celor cinci ani de studii la Institutul Politehnic, eu şi colegul meu Vasile Răcilă, am fost repartizaţi la Direcţia Arhitectură Rurală din centrul raional Crânguleni. Ar fi fost bine să rămân în capitală, mai aproape de părinţi, dar erau alţii mai cu rude la Tel-Aviv. Mi-au plăcut Crângulenii. E un orăşel patriarhal, vizavi de Dubăsari. Casele se întind dinspre Cruglic şi Işnovăţ şi ajung aproape de apele Nistrului. La intrare are o moară, un spital şi câteva case în trei caturi. Mai aproape de centru stau ciucure edificiile cinovnicilor şi restaurantul Valul, care şi-a făcut o faimă proastă prin bucatele negustoase, aproape necomestibile în zile de post, când fasolea nu mai are nici un rost.

Am închiriat o odăiţă la tanti Mura, asistentă la spitalul raional. Era o femeie grasă şi frumoasă. Când prepara nişte ciorbe mirosul plutea nestingherit  până la şosea. Muşterii de la bufetul lui Leiba, cu nările în vânt, rosteau ca să-i audă şi jupânul: „Mura noastră nu jeleşte leuşteanul, cimbrul şi mărarul…”

– Lasaţi, bre, poftele voastre, că nici Rebeca mea nu-i de lepădat.  Uh, mama, când ţi-a face Rebeca un peşte împlut, îţi lingi şi coatele…

– Da tu dovedeşte, sărea aprig Valentin Zamşa, fotoreporterul de la ziarul Biruitorul.

– Rebeca, striga  Leiba, adu-le nesăţioşilor iştia o coadă de scrânghiţă.

Şi Rebeca venea abia cotelindu-se cu o scrumbie de Dunăre, adusă de fratele ei tocmai de prin părţile Vâlcovului, unde ţinea o dugheană de peşte afumat. Am uitat să vă spun că asistenta Mura era căsătorită cu un miliţian. Îl chema Ivan Solzdepeşte şi era originar dintr-un cătun de lipoveni de prin părţile Ismailului. A lucrat la secţia de poliţie din Crânguleni 25 de ani şi s-a pensionat în grad de colonel. Despre el circulă legende, că încă pe vremea lui Brejnev ar fi prins o bandă de infractori, printre care era şi fratele său. Dar nu-i adevărat, pentru că el a fost unul la părinţi. De fapt, el a fost autorul anihilării bandei de hoţi. Până la urmă acest merit şi l-a însuşit un viitor ministru al securităţii de stat din tânărul stat suveran şi independent. Iar Solzdepeşte ca să nu-şi uite meseria şi-a dres un pătul sub portalul viţei de vie şi cu arma de a gata tot aşteaptă să vină graurii la struguri. Şi ei vin nepoftiţi. Vin în stoluri. Ciugulesc în grabă bobiţele dulci . Şi dacă vânătorul nu reuşeşte să-i ia în cătare, graurii se găinăţează abundent pe puşca lui de calibrul 16.