Vatră de cultură românească

„Mureşul Superior – vatră de  cultură românească”, volumul regretatului istoric Vasile Netea(1912-1989) se adaugă, postum, celor peste 40 de volume pe care reputatul istoric le-a scris şi le-a tipărit în timpul vieţii. Printre acestea ,,De la Petru Maior, la Octavian Goga”(1944); ,,Pentru Transilvania”(2 vol., 1946); ,,O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918”(1970); ,,Lupta românilor din Transilvania pentru libertate naţională: 1848-1881” (1974); ,,Pe drumul unităţii naţionale”(1975); ,,Munţii Apuseni – Muzeu istoric şi panteon al poporului român”(1977); ,,Spre unitatea statală a poporului român”(1979) etc.

Cartea la care facem acum referire era gata de tipar încă din 1988 şi ar fi putut apare încă în timpul vieţii autorului. Cerberii regimului comunist nu au fost însă de acord: ,,Prea mare abundenţă de biserici, de mănăstiri, de nume de preoţi, protopopi, episcopi, mitropoliţi şi patriarhi”, au spus ei, propunându-i autorului să renunţe la ei. ,,Cum să renunţ la a arăta lupta preoţilor din satele ardelene, în a aprinde şi întreţine flacăra românismului? Cine, în afară de ei şi de învăţători, şi-a închinat viaţa propăşirii sentimentelor naţionale de nestins în inimile ţăranilor?”, a răspuns istoricul, preferând mai bine să renunţe la tipărirea cărţii, în aşteptarea unor vremuri mai bune.

Şi, iată, acestea au venit. Vasile Netea le-a presimţit, însă, din păcate, nu le-a mai apucat. S-a stins în acea primăvară timpurie din 1989, grăbită parcă şi ea să aducă mai degrabă sfârşitul acelei ,,ere a ticăloşilor”. Atunci Vasile Netea a părăsit Bucureştiul şi s-a mutat pentru totdeauna la Deda lui natală, lângă Mureşul său drag, pe care, chiar fiind departe de el, l-a visat şi l-a purtat mereu în inima sa. ,,Am visat în copilărie şi în tinereţe pe malurile Mureşului, i-am însăilat aleanurile şi murmurul în strofele mele de debut, am plâns de dorul lui în nopţile de urgie ale anumitor ani(Este vorba despre anii petrecuţi în temniţele comuniste,n.n.), i-am adunat cântecele în diferite culegeri de folclor, i-am urmărit şi intensificat viaţa instituţiilor culturale, am cercetat atâtea dintre bogăţiile şi creaţiile oamenilor săi aleşi, i-am cunoscut toate satele şi oraşele pe care le-am alintat, într-un cuvânt, am fost şi am rămas, de-a lungul vremii, mureşan din tălpi şi până în creştet”.

Între acele sate şi oraşe pe care autorul ,,le-a alintat” se numără şi cele situate în zona de nord a judeţului Harghita. De altfel, primul capitol al cărţii este întitulat ,,De la Izvorul Mureşului la Topliţa”. ,,Călătoria” sa începe la Voşlăbeni, acea miraculoasă aşezare din apropierea locului de unde Mureşul iese la lumina zilei şi îşi începe marea sa aventură pe pământul Transilvaniei, aşezare pur românească, care a rezistat tuturor presiunilor teribile de deznaţionalizare Pe la 1724 Voşlăbeniul avea preot şi biserică, târnosită de episcopul Sava de la Roman.

Localităţile secuieşti care urmează: Suseni, Joseni, Ciumani, Lăzarea, Ditrău şi Remetea, grupate în jurul oraşului Gheorgheni, poartă toate peceţi incontestabile ale prezenţei unor puternice comunităţi româneşti, care, cu toate eforturile ce se fac, nu vor putea şterse niciodată. Pe la 1760 la Joseni trăiau 50 de familii de români, cu 250 de membri; la Ditrău 30 de familii, cu 190 de membri etc. La Joseni exista biserică şi şcoală românească, frecventată de 50 de elevi.

Urmează apoi, înşiruite, localităţile cu puternice comunităţi româneşti, situate la marginea ţinutului secuiesc, care au rezistat procesului de deznaţionalizare. Ele reprezintă adevărate bastioane ale românismului pe Valea Superioră a Mureşului: Subcetate, Sărmaş, Gălăuţaş şi oraşul Topliţa, al cărui caracter românesc dintotdeauna a fost recunoscut chiar de autorităţile vremii: în 1733, în conscripţia lui Inchentie Micu-Clain, se numea ,,Olah-Toplicza”, iar autorităţile austro-ungare l-au numit, în 1869, tot ,,Olah-Toplica”.

În Topliţa se află unul dintre cele mai vechi şi mai importante lăcaşuri de cult ortodox din această zonă geografică a ţării, Mănăstirea Doamnei(Topliţa-Moglăneşti), monument istoric, ctitorită de doamna Safta, soţia domnului moldovean Gheorghe Ştefan, în 1658. Un alt locaş de cult ortodox este şi Mănăstirea Sfântul Ilie, ctitoria Patriarhului Miron Cristea, a cărei biserică de lemn, monument istoric, datează din 1847. Aceasta a fost adusă din comuna Stânceni-Meştera, în 1910, şi sfinţită, ca mănăstire, în 1928, în prezenţa patriarhului..

 În Topliţa s-a născut întâiul Patriarh al Bisericii Ortodoxe  Române şi al României: Elie Miron Cristea(18 iulie 1868 – 6 martie 1939), precum şi arhiereul Dumitru Emilian Antal, nepot al patriarhului. La Topliţa funcţiona, încă de la începutul sec.XX un despăţământ al Astrei din Sibiu, organizat de către neobositul animator cultural, scriitorul şi publicistul Octavian C.Tăslăuanu(1876-1942), secretar al Astrei şi conducător al revistei ,,Luceafărul”, născut la Bilbor.

Despre crâncenele lupte ce s-au purtat la Topliţa şi în împrejurimi, chiar din primele zile ale Războiului de Întregire a Neamului(1916-1918), stau mărturie cărţile-document: ,,Viaţa în război. Însemnări zilnice din război: 1916-1918” de Mihai Văgăunescu (Bucureşti, 1925) şi ,,Clipe din vălmăşagul luptelor. Din războiul pentru întregirea neamului” de D. Zotta(Chişinău, 1927). Tot o mărturie a acelor evenimente este şi impunătorul monument- mausoleu din Topliţa-Gura Secului, care adăposteşte osemintele a 771 de ostaşi-eroi, morţi în luptele din august-septembrie 1916. ,,Binecuvântată a fost clipa în care aţi trecut în Arealul fraţilor voştri, dezrobindu-i prin jertfa voastră de mucenici…”. Aşa este scris pe placa de bronz a monumentului. Vasile Netea afirmă că prin Topliţa a trecut şi tânărul Mihai Eminescu, în primăvara anului 1866, în drumul său de la Cernăuţi la Blaj, ,,Mica Roma”, cum l-a numit el. Era îndemnul primit din partea profesorului său de limba română, Aron Pumnul, de a cunoaşte Arealul şi pe românii ardeleni.

Cel de-al doilea capitol al cărţii este întitulat ,,Mureşul prin defileul Topliţa-Deda”, prin care apele învolburate ale râului şi-au tăiat cale, după o înfruntare milenară, în urma căreia s-a născut una dintre cele mai măreţe construcţii geologice, pe care Nicolae Iorga a numit-o ,,cea mai splendidă natură”! De-a lungul acestuia se înşiruie o adevărată salbă de sate româneşti: Ciobotani, Stânceni, Meştera, Neagra, Lunca Bradului, Sălard, Andreneasa, Răstoliţa, Borzâia, Gălăoaia, Bistra-Mureşului, Filea şi Deda, acesta din urmă, ocrotit parcă de enigmaticul munte ,,Scaunul Domnului”, este localitatea în care Vasile Netea a văzut lumina zilei, în 1912.

Dedei şi satelor sale: Bistra-Mureşului, Filea şi Petriş le dedică autorul cel de al treilea capitol al cărţii: ,,Deda şi satele ei”. În capitolele următoare(IV, V, VI şi VII) Vasile Netea urmăreşte dezvoltarea vieţii economice şi spirituale a localităţilor aflate pe platoul subcarpatic de la poalele Călimanilor şi ale Munţilor Gurghiului, aşezate de o parte şi alta a Mureşului, până la Reghin, dar şi de pe văile Gurghiului şi Luţului, doi importanţi afluenţi, primul avându-şi obârşia în Munţii Gurghiului, cel de al doilea sub vârful Poiana Tomii din Călimani.

,,Aici se termină periplul nostru prin satele de pe Mureşul Superior, Valea Gurghiului şi Valea Luţului”, scrie Vasile Netea, în încheiere.

,,Curgi, Mureşule, curgi lin, aşa cum curgi de milioane de ani, viaţa ta, viaţa valurilor tale e fără sfârşit. Fiii tăi, cei de azi, ca şi cei de ieri, ca şi cei de mâine, te vor adora de-a pururi”. Aşa încheie autorul scurta introducere pe care a întitulat-o ,,Cuvinte pentru început”.