Bine mai stăm…

Avem acum și „bavernet de România”, promovat pe televiziunea de stat națională printr-o emisiune urmărită de destui oameni, printr-o lege trecută pe șestache prin parlament, exact când s-a pus în scenă piesa de teatru cu „mama denaturată” care e psiholog și care a fost filmată în timp ce își „abuza” progenitura pe stradă. Știre dată cu comentarii de combatere proletară chiar și de televiziunea oborului, fără nicio mențiune privind legea care permite confiscarea copiilor. E, pentru asta au fost date PLX-urile vieții. Pentru asta au fost PLXurile cu înființarea de așezăminte și tot restul… Minorul poate face ce vrea el are numai drepturi, de pe la 15 ani chiar poate face cam orice. Să vedeți voi ce frumos va avea dreptul minorul de zece ani sa facă și sex cu adulți de 60 în curând! Că într-acolo ne îndreptăm. Avem și sabia lui Damocles deasupra capului dacă ne împinge păcatul să vorbim despre ce nu ne dă voie UE. Ani de pușcărie buni pentru subiectele tabu! Avem și autori interziși, portul național e declarat fascist de către un pui de bolșevic comunist. Avem și supravegherea mesageriilor, recunoscută în sfârșit public. Cea de fb era oricum scanată de cel puțin 11 ani. Știu asta pentru că atunci, în 2015, am vrut sa trimit un link către un film total inofensiv cuiva și fb nu m-a lăsat. Mi-a mai dat și două peste ochi. Așa că pentru mine nu e nicio surpriză. Doar au zis în gura mare ce știam mulți, de multă vreme. UE voia oricum de câțiva ani să scaneze tot ce ne trimitem între noi prin diverse aplicații, cică „pentru protecția copiilor”, să prindă ei pedofilii. Daaa, sigur! În condițiile în care UE nu are nicio bază de date publică a pedofililor. Ca să nu le încalce, dom’le, dreptul la imagine si intimitate. Și pedofilia cică e ok, ne zicea și judecătorul ăla care făcea karate pe malul marii. Și pe la conferințe TED, și nu știu câți „specialiști” au declarat în ultimii ani că nu e nimic periculos la un pedofil. Da, da… Pe net circulă filmulețe despre cum pe unele platforme internaționale sunt puse la vânzare jucării la prețuri exorbitante, dar ăia cică nu vând jucăriile alea, ci copii răpiți. Cică ar fi hoax, că nu e adevărat. Totuși niște anchete făcute prin străinezia cam arată contrariul. Da’ ni se pare nouă, că suntem nebuni și ei sunt sănătoși.

Da, stăm bine, după summit-ul de la Ankara toți pacifiștii lumii, în frunte cu Trump, s-au hotărât că e nevoie de și mai multe arme. Mor copii și oameni de foame în lume și ăștia dau banii pe bombe și drone. Pe moarte. Că doar asta ne dorim cu toții, moarte, cât mai multă moarte, nu?!

E bine, e foarte bine. Omenirea nu mai poate de bine! Iaca, tot voia Ursula banii europenilor pentru AI. Acum vor fi luați pentru armament. Un alt domeniu iubit de Ursula. Că cea mai dezvoltată industrie de armament o are Germănica ei. E bine, e foarte bine! Banii din pensiile voastre private abia așteaptă sa ajungă în buzunarele BlackRock, Vanguard, State Street și a celorlalte entități care ne vor numai binele! Ăștia la noi insistă cu diversiuni, curentul suveranist se fărâmițează pe zi ce trece. AUR e cică „opoziție controlată”. Dacă ne bagă în cap asta (și unora le-a băgat-o până în plăsele deja) se asigură că și ăia care sunt împotriva progresismului stau acasă liniștiti. Exact la momentul oportun au apărut și discuțiile cu Israelul și AURul sionist. Ce dacă suveraniștii nu au nicio șansă să ajungă la putere fără SUA, care e sionistă. Să salvăm Palestina, dă-o-n colo de România! Ce dacă și Georgescu spunea ca trebuie sa avem relații bune și cu Israelul. Nu contează. Noi salvăm Palestina! România sa se ducă în aia mă-sii! Ce dacă și chiar de ar infiera AUR Israelul, tot nu s-ar schimba nimic, dar ar avea ăștia biboașca mulțumită că „le-au zis-o!”. Interes național?! Diplomație? Ce e aia? Cu ce se mănâncă? E de post? Că „noi sântem ortodoxi”, arză-l-ar focu’ pe Pascu, că e penticostal. Trazni-i-ar pe toți, mânca-i-ar buba neagră, lasă, că le punem noi numele scrise invers în fitilul de la candelă și îi dăm la acatist cu blestem, că suntem ortodoxi, cum am zis!

Așa că e bine, stați liniștiți, oameni buni.

Stăm bine, iaca, avem și un drog nou, niște tablete roz foarte drăguțe, care se numesc „Louis Vuitton”. Place la copii narcoticul ăsta ucigaș ceva de speriat! Așa că stați liniștiți, să nu cumva să organizați vreun protest spontan, ceva, că ăștia o să cadă de la sine, ca prunele viermănoase din pom. Nu trebuie să faceți nimic, să nu cumva să îi deranjați! Ce dacă tot circul cu „neînțelegerile” dintre partide e organizat de la Brussels și, de fapt, ăștia se înțeleg foarte bine în spate, că așa le place lor, prin dos. Doar au nenorocit țara prin rotație. La propriu. Într-o lume normală la cap, când s-a aflat de „rotativă”, care însemna de fapt că s-au șters la cur cu voința poporului inclusiv PSD-ul și PNLul, adică ăia care primiseră cele mai multe voturi, societatea ar fi trebuit să ia foc! Dar pe popor l-a durut fix în curul cloștii. Cum îl doare și acum.  Daaa, să ne salveze Dumnezeu. Că noi nu avem timp! Și ce altă treabă are Dumnezeu decât să îi salveze pe cei care Îi ignoră poruncile și își bat joc de El zilnic?! Că noi suntem ocupați cu înjurăturile și cu sfârtecatul între noi. Ce, nu știați că românul e deștept, trezit în conștiință, ortodox mândru, cea mai tare nație de pe planetă, nu alta?! Mă, de deștept ce e, i se cacă toți în cap! „Dar și când se va ridica poporul..” de zombie, atunci să te ții! Da, da… Când o zbura porcul – poate!

Așa că da, stăm bine de tot! Și ca specie creată după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu, și ca popor. Mirifici suntem! Eu stau și mai bine, că după necazul cu pierderea subită a Judycuței și cu labuță bulită a Aruțului, acum s-a stricat și mașina de spălat rufe. Nu mai trage apa, nu mai rotește tamburul, o bucurie, ce mai. Dar asta e. Așa că per total stăm foarte bine. Suntem în grafic. În fond, merge și așa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*