Săpând sub o biserică aflată în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, arheologii au descoperit recent fundația unui locaș de cult despre care se crede că datează din perioada domniei lui Mircea cel Bătrân și care ar putea chiar să fi fost ridicat la inițiativa acestuia. Descoperirea a fost făcută într-o zonă unde istoricii presupun că ar fi existat și o curte domnească a acestui domnitor. Arheologii Ion Tuțulescu și Carol Terteci au investigat actualul lăcaș de cult cu hramul Buna Vestire, un monument istoric de interes național datând din secolul al XVIII-lea. Cercetările au fost realizate în cadrul unui proiect de consolidare și restaurare finanțat din fonduri europene, pornind de la o legendă locală care susține că biserica actuală ar fi fost ridicată pe ruinele unei construcții mult mai vechi, atribuite unui domnitor pe nume Mircea. În urma săpăturilor arheologice, specialiștii au descoperit nu doar urmele unei astfel de construcții, ci chiar vestigiile a două biserici străvechi, suprapuse în timp.
Actuala biserică a fost construită în anul 1747, în perioada în care episcop era Climent. Potrivit istoricilor, edificiul ar fi fost ridicat pe rămășițele unei biserici mai vechi, atribuite lui Mircea cel Bătrân, în timp ce alte surse plasează originea acesteia în timpul domniilor lui Mircea Ciobanul sau al lui Mircea voievod, fiul lui Mihnea cel Rău. Se consideră că acea construcție ar fi fost distrusă în perioada conflictului austro-turc din 1716–1718, însă documentele istorice nu oferă suficiente repere pentru a stabili cu exactitate etapele cronologice. Cercetările recente indică existența a încă două faze constructive anterioare în interiorul actualului locaș. Prima biserică, de dimensiuni reduse, a fost identificată exclusiv prin fundații realizate preponderent din piatră. A doua fază constructivă se suprapune peste aceasta și combină piatra cu cărămida în structura fundațiilor. Monumentul păstrează și o porțiune de elevație de până la aproximativ 40 de centimetri, pe care se pot observa două sau chiar trei straturi de pictură murală. Pe baza acestor descoperiri, arheologii au apreciat că una dintre biserici datează din secolul al XIV-lea, contemporană cu perioada ridicării Mănăstirea Cozia, iar cealaltă din secolul al XVI-lea. Datarea exactă urmează să fie stabilită în urma analizelor de laborator speciale ale probelor de mortar recoltate. „Cele mai multe artefacte descoperite provin din faza a doua, din secolul al XVI-lea, precum și din biserica actuală, datată în secolul al XVIII-lea. Zidurile primei construcții se află la o adâncime de aproximativ 2,5–3 metri, iar din motive de siguranță nu am săpat mai jos, zona fiind instabilă. Practic, am surprins doar fundațiile, unde am identificat altarul, catapeteasma și, cel mai probabil, pronaosul primei biserici, care avea o lungime de circa șapte-opt metri. Încă din etapa de pregătire a proiectului știam, pe baza legendei, că ar putea exista două biserici, dintre care una atribuită lui Mircea cel Bătrân. Descoperirile noastre par să confirme această tradiție, iar prima biserică aparține, cel mai probabil, epocii acestui domnitor”, a precizat arheologul vâlcean.
„Această biserică ne arată acum, în urma cercetărilor arheologice, a descoperirilor recente, că a fost unul dintre cele mai vechi lăcaşuri din Râmnic şi, de ce nu, din eparhia Râmnicului. Este o biserică paraclis a Arhiepiscopiei, deci de importanţă evidentă. Descoperirile în jurul ei ne arată, de asemenea, că aici a fost şi o curte domnească, unde s-ar fi îngrijit de sănătate chiar şi tatăl lui Mihai Viteazul, domnitorul Pătraşcu cel Bun. Avem multe trimiteri documentare şi de cronici care vorbesc nu despre un aşezământ simplu, ci despre o adevărată curte domnească, mai ales că Mircea cel Bătrân a fost şi zugrăvit, mai târziu sigur, aici alături de alţi ctitori, cum ar boierii Socoteni, pe care N. Iorga îi considera cel mai vechi şi cel mai important neam boieresc, din care se trage şi Vica Socoteanu, ultima descendentă a familiei, care este înmormântată aici şi care a avut conacul Socoteanu-Lahovari, astăzi Palatul Copiilor”, a adăugat directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, istoricul Florin Epure. Actuala biserică, monument de categoria A, a fost construită în stil brâncovenesc, al cărui exponent de seamă este ansamblul mănăstiresc de la Hurezi, aflat în patrimoniul UNESCO. Are un plan triconc, iar naosul ei este evidenţiat prin două turle înalte. Pridvorul e deschis şi susţinut pe opt stâlpi de piatră sculptaţi, în timp ce uşa de la intrare este încadrată de o sculptură în piatră cu ornamente florale. Pictura originală a bisericii este executată în tehnica fresco, cu o cromatică în stil bizantin şi datează din perioada 1751-1753. Biserica – putând fi prima biserică de piatră ridicată în Râmnicu Vâlcea – este cunoscută şi sub numele de „Maica Domnului” datorită unei vechi icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul, cu ferecătură de argint, despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni. Aceasta este atestată la 1789, anul în care s-a construit o raclă pentru ea, însă se crede că ar fi mult mai veche. Domnitorul Mircea cel Bătrân cu fiul său, Mihai voievod, ce ţin în mâna stângă un pergament cu istoricul bisericii, au fost zugrăviţi în interiorul bisericii în timpul ultimei restaurări a picturii, din anul 1998. Sperăm că ultimele analize de laborator asupra probelor de mortar recoltate din această „nouă” descoperire ne va elucida misterul scos la lumină prin această investigație arheologică. (G.V.G.)
