Vidra este o comună în județul Ilfov, Muntenia, România, formată din satele Crețești, Sintești și Vidra (reședința) care poartă numele unui mamifer acvatic jucăuș, ce poate a trăit pe aceste meleaguri odată. Localitatea se află la circa 11 km sud de București, în extremitatea sudică a județului Ilfov, la limita cu județul Giurgiu, pe malurile râului Sabar. Arheologii au descoperit la Vidra o așezare omenească a neoliticului târziu. La sfârșitul primei jumătăți a mileniului al IV-lea î.Hr. (acum 6000 de ani), comuna Vidra se afla în ultima fază de dezvoltare a „Culturii Boian”, iar după anul 2500 î.Hr. (acum 4500 de ani), intră într-o fază superioara de tranziție către „Cultura Gumelnița”. Se impun câteva cuvinte despre aceste trei culturi, deoarece ele au ceva comun dar și particularități găsindu-se în această perioadă a neoliticului într-o succesiune de la inferior la superior.
Se spune totuși că aparțin culturii Gumelnița. Cultura Boian este denumită astfel după așezarea Boian descoperită pe un grind din localitatea Grădiștea Ulmilor, din mijlocul fostului lac Boian, situat între satele Dorobanți și Ciocănești din județul Ialomița. Este specifică, Munteniei centrale și de sud, cu extindere către estul Munteniei, sud-vestul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și până la sud de Dunăre. Este prima fază de dezvoltare către cultura Gumelnița. În „Cultura Boian” studiată de către arheologi, aceștia au constatat că are trei faze: Bolintineanu, Giulești și Vidra. Ea s-a studiat în paralel și cu alte culturi (vezi „Dicționarul de Istorie Veche a României” elaborat de un colectiv de autori, sub conducerea domnului profesor universitar DM. Pippidi-Editura științifică și eciclopedică din 1976). Ce s-a descoperit prin sapături?
În primul rând, așezări din bordeie cu groapă ovală, bordeie construite pe înălțimi ripoase, iar pentru apărare, erau construite șanțuri săpate de către populația traco-daco-getică aflată în organizare socială tribală. La suprafață, locuințele, aveau o formă dreptunghiulară, podeaua forma o platformă construită din bârne despicate și acoperită cu un strat de lut. Altele aveau podeaua cu pământ bătătorit. Acoperișul era construit în două ape și învelit cu trestie. Pereții acestor bordeie erau formați din trunchiuri legate între ele, din împletituri din nuiele lipite cu lut. Pentru lumină, lăsau ferestre rotunde. Locuitorii din timpul acestor culturi încep să devină sedentari. Economia din această fază se baza pe creșterea animalelor domestice, pe vânătoare și pescuit. Au fost descoperite unelte de silex, microlite, iar mai târziu, lame. răzuitoare, etc. Uneltele de piatră șlefuite apar mai întâi neperforate și mai apoi perforate. Puține sunt uneltele de os și din corn de animal. Apar obiecte de podoabă și alte unelte, toporașe.
Ceramica este bogată și decorată geometric prin incizie, excizie sau pictată cu grafit roșu și alb crud, după ce mai întâi au fost supuse arderii. Figurinele feminine sunt rare și construite din lut ars sau din os, reprezentând zeițe ale fertilității. Există și figurine zoomorfe. S-a practicat ritul funerar al înhumării, mai întâi în poziție întinsă, iar mai apoi în poziție chircită. Pe fondul culturii Boian, s-a format cultura Gumelnița. Legat de Cultura Vidra, urmele de viață omenească sunt atestate de săpăturile arheologice, sub îndrumarea academică a domnului Dinu Rosetti, iar rezultatele sunt consemnate în propria lucrare.
Marea sa descoperire a fost făcută cu ocazia unor săpături la un tumul între anii 1932-1934 și reluate în 1952 la punctul numit „Măgura”, aflat în partea de sus-est a comunii, către râul Sabar. Săpăturile s-au desfășurat atunci sub patronajul Fundației Regale a „Așezămintelor cultural”. Nu se cunoaște cine a descoperit tumulul sau cine ar fi fost persoana care l-ar fi semnalat. Săpăturile au scos la iveală resturi de așezări din orânduirea comunei primitive. Locuințele descoperite, erau în mare parte ca cele de la Boian, bordeiele fiind la început în gropi de formă ovală. Sunt scoase la iveală, obiecte din silex, lame, răzuitoare, dăltițe, având dimensiunile caracteristice neoliticului dezvoltat (târziu). Au fost descoperite topoare de silex, precum și unul din aramă. Ceramica scoasă la iveală cuprinde vase specifice în formă cilindrică, cu partea inferioară în formă de trunchi de con sau în formă de picior, acoperite cu capace speciale în formă de calotă sferica. (D.R. Rosetti). Vasele sunt ornamentate cu excizie fină în forme meandrice (striațiuni), iar încrustarea decorului este făcută cu o materie albă. Comunitățile tribale traco-daco-getice practicau la moartea individului înhumarea în pozițier chircită, pe partea stângă. Brațul scheletului era îndoit și așezat cu palma în dreptul feței iar cealaltă palmă întinsă pe genunchi. „Figurinele descoperite sunt feminine, în mare parte, vase de cult antropomorfe, redate în picioare, cu decar de linii incizate înfățișând îmbrăcămintea femeilor.
Cultura Vidra se incheie printr-un proces intern local de evoluție către cultura Gumelnița.” (D. Radu Rosetti în P.M.P.B. din anul 1934, paginile 6-59). Cea mai mare descoperire a academicianulu rămâne celebra „Zeița de la Vidra” – vas ceramic antopomorf cu caracteristicile arătate mai înainte. Vasul are aproximativ 38 centimetri înălțime și este considerat drept o capodoperă a artei neolitice târzii. În primăvara anului 1989, cu ocazia deplasării unui grup de specialiști în arheologie de la Muzeul de Istorie al orașului București, în frunte cu directorul acestuia, Panait D. Panaite, la punctul Măgura (unde D. Rosetti făcuse săpăturile) a mai fost descoperit încă un topor de silex (scăpat din vedere de la primele săpături și scos la iveală de plugurile care au arătat această porțiune). Găsirea acestui obiect a produs o bucurie justificată, iar evenimentul a fost dat publicității. Și astăzi, vizitatorul poate observa la suprafață, cioburi din vase de ceramică cu striațiuni și rămășițe din silex (cuarț) din jurul uneltelor de atunci. Din păcate nici în perioada comunismului și nici acum nu au fost luate măsuri asupra protejării acestei zone de importanță istorică, lăsând loc bunului plac și al ignoranței. Obiectele descoperite în urma săpăturilor au fost depuse la Muzeu de Istorie al Municipiului București și la Muzeul de Istorie al României de pe Calea Victoria. În „Monografia Sanitară” a dr. Nițu Cleante Petre, găsim desenate pe o foaie de bloc o parte din obiectele găsite la Măgura, cu mențiuni ce reprezintă fiecare obiect. Nu toate denumirile consemnate îmbracă un caracter stiințific din limbajul folosit în arheologie. Zeița este considerată a fi „idol”. Iată și celelalte denumiri ale obiectelor descoperite: cuțitașe de cremene, un opaiț de pământ ars, un toporaș de piatră și unul de cupru, un vas ornamental cu grafit, un altar în formă de măsuță, boabe de grâu carbonizate, o figurină din os, un corn, un pandantiv prețios. Cultura Gumelnița a cupruns perioada din cea de a a doua jumătate a mileniului al IV-lea și începutul mileniului al III-lea î.Hr.. A fost denumită astfel datorită descoperirilor făcute pe măgura Gumelnița aflată la circa 4km la est de orașul Oltenița. Fără a insista mai mult asupra acestei culturi, menționez că are patru faze de dezvoltare, fiecare dintre acestea sunt subdivizate în trei subperioade.
Săpăturile de la Tânguru (Stoenești – județul Ilfov) au demostrat mersul acestei culture în timp. Cultura Gumelnița are mai multe aspecte comune cu Cultura Vidra. Și în această cultură găsim statuete feminine cu vas pe cap, aceleași locuri de amplasare a locuințelor, aceleași măsuri de apărare, de prelucrare a silexului, a osului și a cornulul. Găsim în schimb vasul cu două gâturi și pictat cu grafit, vase lucrate din pastă fină, străchini de formă tronconică, scunde și cu diametrul mare, cu marginea îngroșată și decoruri pictate cu o culoare roșie și cu grafit, vase zoo și antropomorfe. Din cele arătate mai sus se poate trage concluzia că meleagurile comunei Vidra au fost locuite din timpuri destul de vechi de o populație traco-daco-getică aflată până în mileniul I-IV î.Hr. în organizație tribală. Era o populație sedentară care se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor, cunoștea meșteșugul olăriei și al prelucrării silexului, osului și cornului de animal, în vederea înzestrării cu unelte specifice epocii neoliticului dezvoltat.
