Francesco Illy – inventatorul espresorului de cafea va avea un muzeu în Timișoara

La Timișoara, orașul ce și-a dorit foarte tare o nouă istorie și un alt viitor, se va putea lăuda, destul de curând, şi cu un muzeu al cafelei, dedicat memoriei timișoreanului care a rămas în istorie ca inventator al espresorului. Noul punct muzeal „Francesco Illy” va fi amenajat într-unul dintre fostele castele de apă ale orașului și le va da vizitatorilor prilejul de a afla mai multe despre un bănăţean celebru, al cărui nume este cunoscut în lumea întreagă. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Timişoara au anunţat că au fost achiziționate serviciile de proiectare, consultanță și proiectul tehnic pentru refuncționalizarea Turnului de Apă Iosefin. Lucrările vor începe în acest an și vizează salvarea obiectivului cu bani de la bugetul local. Valoarea estimată pentru realizarea acestui proiect este de circa 200.000 de euro. Viitoarea cafenea culturală va fi mic muzeu dedicat memoriei lui Francesco Illy. Inventatorul espressorului a devenit cetăţean de onoare post-mortem al Timişoarei în anul 2013, când i s-a decernat şi o diplomă de excelenţă din partea oraşului, distincţiile fiind înmânate urmaşilor acestuia.

Născut ca Illy Ferenc în 1892, Francesco Illy a fost contabil financiar și inventator de mașini de cafea. Illy a venit pe lume şi a crescut în Timișoara, într-o familie mixtă tipic bănăţeană, compusă din János Illy, tâmplar de naționalitate maghiară, şi Aloisia Rössler, o femeie de etnie germană. A urmat cursurile Liceului Piarist din Timișoara, iar mai apoi a absolvit o școală profesională în anul 1904. Locuința familiei se afla în ceea ce era cunoscută ca piața Scudler sau Kuttle, astăzi bulevardul Regele Ferdinand. După școala secundară, el s-a mutat la Viena, unde a lucrat pentru două companii mari, iar la vârsta de 22 de ani a fost recrutat în armata austro-ungară, ajungând să lupte, din 1914, pe aproape fiecare front din Primul Război Mondial, inclusiv în bătăliile de la Krasnik și Isonzo. Războiul i-a schimbat radical viața: atât orașul natal, Timișoara, cât și cel adoptiv, Trieste, au ieșit din componența Imperiului Austro-Ungar. Timișoara a devenit parte a României, iar Trieste a intrat în Italia. După încheierea conflagraţiei, Illy a rămas cu sora sa la Trieste (Italia), căsătorindu-se ulterior cu o localnică. În această perioadă de tranziție, Francesco și-a întemeiat o familie alături de Vittoria, cu care a avut doi copii, Ernesto și Hedda. Aici, a început să lucreze pentru Hausbrandt, o companie locală specializată în cafea, înființată în același an în care se născuse el.

A lucrat cu companii care se ocupau cu vânzarea de cacao, iar mai târziu a brevetat metoda sa proprie pentru menținerea calității cafelei proaspăt prăjite, creând cutiile cu cafea depresurizate (în vid). După o primă tentativă antreprenorială cu compania Emax, în 1933 a fondat Illycaffe, alături de asociatul său, Roberto Hausbrandt. Doi ani mai târziu, în 1935, Francesco Illy a revoluționat industria cafelei prin inventarea și brevetarea espressorului modern, „Illetta”, un aparat care înlocuia sistemul cu aer comprimat cu unul pe bază de aburi, asigurând o extracție mai eficientă și un gust desăvârșit. Aparatul „Illetta” a devenit astfel predecesorul espressorului din zilele noastre, utilizat astăzi pe scară largă. Francesco Illy s-a stins din viață în 1956, dar moștenirea sa a fost dusă mai departe de fiul său Ernesto, care a condus compania până în 2008. Astăzi, brandul Illy este condus de nepoții săi, Andrea și Riccardo, și continuă să fie un simbol al excelenței în lumea cafelei.

În semn de recunoaștere a contribuției sale, Consiliul Local Timișoara i-a conferit post-mortem, în 2013, titlul de Cetățean de Onoare al orașului. Excutivul primăriei a decis acordarea aceste distincţii în semn de recunoaştere pentru întreaga activitate şi pentru creşterea renumelui Timişoarei în lume. Diploma a fost înmânată de primarul Nicolae Robu lui Peter Strukelj, export manager la Illy Caffe Italia. Astăzi, numele Illy este sinonim cu cafeaua de calitate în întreaga lume, dar puțini știu că povestea acestui brand internațional începe undeva pe malurile Begăi. Cunoscutul om de televiziune Dan Negru a ținut să precizeze pe rețelele de socializare următoarele: „Inventatorul espressorului de cafea, Francesco Illy, celebra cafea Illy, s-a născut în Timișoara. Uite, în clădirea asta. Dacă am ști să îi folosim numele, câți turiști care vizitează Timișoara știu că în orașul ăsta s-a născut inventatorul espressorului de cafea? Uite clădirea lui. În 1993, Illy a inventat primul automat de cafea, atunci a inventat și celebrul brand Illy. Asta este o cafenea din centrul Vienei, găsești cafeaua care îi poartă numele oriunde în lumea asta. Sigur, mi-ar fi plăcut ca în casa în care s-a născut inventatorul espressorului de cafea, acolo în Timișoara, să fie o cafeanea celebră și poate un bust în fața casei, sau în centrul Timișoarei, undeva, habar nu am. O cafenea care să amintească că omul ăsta e timișorean. Ca idee, Illy a inventat și metoda pentru menținerea calității cafelei proaspăt prăjite, cutiile acelea cu cafea vidate, putând astfel să livreze cafeaua și în alte locuri, în loc să o prăjească în fața locului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*