Samarina (Greacă: Σαμαρίνα, Aromână: Samarina, Xamarina, San Marina) este un sat și o fostă municipalitate din unitatea regională Grevena, Macedonia de Vest, Grecia și reprezinta unul dintre acele locuri pe care chiar l-am putea numi ,,vatra armâneascî”. Din 2011, după reforma administrației publice locale, a devenit parte a municipiului Grevena, care este o unitate municipală. Populația este formată în principal de aromâni, denumiți și vlahi. Localitatea atrage mulți turiști datorită locației pitorești plină de păduri de fag și a climei răcorase în perioada de vară. Populația era de 378 de persoane în 2011. Samarina este una din cele mai vestite localități aromânești din zona Pindului, iar locuitorii păstrează cu mândrie moștenirea și tradițiile lor. În fiecare vară, pe 15 August, Samarinenii de peste tot în lume se adună în satul lor strămoșesc pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Atunci, în piața principală din fața Bisericii Mari, ei joacă „Hora Mare” (aromână: Corlu Mari, greacă: Tranós Chorós), iar mii de oameni se țin de mână și formează cercuri concentrice, mergând pe jos încet și ceremonios în sensul invers acelor de ceasornic, în timp ce se cântă imnurile tradiționale într-un unison vibrant. După ceremonia religioasă au loc festivitățile civile, la care vin și alți aromâni din diferitele țări în care trăiesc, cu muzică aromânească, exponate artizanale, prezentări de produse, simpozii economice sau culturale și, desigur, mese festive cu bucate și băuturi specifice. Samarina este situată zona de est al Muntelui Smolikas (aromână: Smolcu), cel mai înalt vârf din Munții Pindului și al doilea cel mai înalt munte din Grecia, după Olimp. La o altitudine de 1380-1515 de metri, Samarina este una dintre cele mai înalte localități din Grecia și, de asemenea, una dintre cele mai înalte din Balcani. Acest sat din munții Pindului cu populație aromână, s-a bucurat de o perioadă economică în creștere și de o dezvoltare culturală de excepție în secolele XVIII și XIX.
Pe o hartă venețiană apare sub numele de Santa Marina. Locuitorii săi, în mare parte au fost păstori și au avut crescătorii de oi și capre, făcând comerț cu carpete și covoare din lână denumite „nflucati, scoarți, velențe” (scoarțe, velințe), în târgurile din Balcani. Samarinenii practicau de asemenea transhumanța. Succesul economic s-a bazat pe aceste activități, dar și prin creșterea de bovine pentru lapte, carne și piele, sau prin industria de panificație. Crescătorii și negustorii samarineni au inițiat lungi caravane cu aceste produse specifice nu numai în Balcani, dar și prin Principatele Române și până în Austro-Ungaria, hrănind sute și mii de persoane de pe continent. Nivelul de cultură atins de acest oraș (având biserici, școli și o bibliotecă) se manifestă și prin excelenta sa pictură religioasă. Samarina a fost locul de nastere al lui Alcibiade Diamandi și Nicolae Matuși, liderii mișcării paramilitare și politice „Legiunea Romană”, care s-au opus asimilării etnice a aromânilor de către greci și au promovat, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, autononomia locală aromână, proiect rămas nerealizat și denumit în unele cazuri „Principatul Pindului”, după numele unui proiect similar din timpul Primului Război Mondial, ambele proiecte fiind prezentate Italiei și României pentru o eventuală susținere. Avdella, un sat din prefectura Grevena, a fost locul de naștere al multor personalități aromâne, printre care și frații Manakia, pionierii cinematografiei din Balcani. Nu întâmplator de multe ori aromânilor cultivați li se mai atribuie și denumirea de ,,avdiliați”, deși nu au neapărat o legătură cu localitatea respectivă. Alte localități aromane importante sunt: Furca, Perivoli, Veria, Ano Poroia (situată la granița cu Bulgaria, nu departe de traseul dintre Sofia – Kulata – Salonic) Kalarrytes, Syrrako, Baiasa, Paleo Seli, satele de megleniți din Macedonia Centrală, satele din Zagori, din Olimp, Sesklos (aflat în apropiere de Volos, în Tesalia) și multe altele.
Dialectul aromân se împarte în două grupuri mari: cel de sud şi cel de nord. Grupul de sud e cel mai compact şi cuprinde pe aromânii din Pind, în regiunea muntoasă care desparte Epirul de Tesalia. Aici se găsesc oraşele şi satele curat româneşti Aminciu (Meţovo), Avdela, Laista, Perivoli, Breaza, Smixi, Samarina, Furca ş.a. Spre miazăzi aceşti aromâni ajung până la Acarnania şi Peloponez, spre apus ei trec în Epir, iar spre răsărit sunt răspândiţi în Tesalia întreagă, la Tărcol (Tricala), Cardiţa, Veleştin, Almeri, Larisa, Târnovo, Caragiola, Lăsun (Elasona), Şacişta, Caterina etc. Tot din Pind – şi anume din Avdela şi Perivoli – sunt veniţi acum vreo 200 de ani aromânii care se găsesc în mase compacte în jurul oraşului Veria şi anume în Xerolivadi, Dolian, Selia de sus şi Selia de jos, Niauşta ş.a., precum şi ramificările de la Poroi, Lipoş, Ramna, Cavala, Seer (Seres), Drama, Xanti până în Tracia orientală.
Un grup de epiroţi se găseşte demult pe muntele Olimp, în satele Cokinopoli, Vlaholivadi şi Fteri. Grupul de nord, caracterizat prin păstrarea dialectului mai neinfluenţat de înrâuriri străine, se găseşte la graniţa Macedoniei, în munţii Gramoste, mai ales în frumosul sat Nicoliţa, apoi în Castoria, Crupiştea, Vlahoclisura, Nevesca, Pisuderi etc. Aceşti “grămusteni” s-au extins pe de o parte spre Salonic, pe de altă parte îi găsim în comuna mare Livadi, o insulă între megleniţi, pe vârful lor izolat de munte. De asemenea „grămușteni” sunt aromânii din Macedonia din jurul marelui centru Bitolia (Monastir) în Târnovo, Maragovo şi Cruşovo, de unde ei s-au răspândit în Pârleap (Perlepe), Veles, Uschiub, Cumanova etc. La grupul de nord aparţin şi aromânii macedoneni din jurul Ohridei, în Iancoveţ, Resna ş.a. Aceştia însă sunt veniţi din Albania, unde de timpuriu s-a răzleţit o parte din aromânii de nord, formând un subdialect de sine stătător, cu multe influenţe albaneze. Aici, în Albania, aveau odinioară, în oraşul Muscopole, un centru cultural de mare însemnătate, din care, după pustiirea oraşului de către Ali-paşa, s-au răspândit în toate părţile. În Corcea (Coriţa), Pliasa, Grabovo, Lănga, Beliţa, apoi în oraşele Albaniei centrale şi de nord, în Elbasan, Tirana, Cavaia, Durazzo etc. aromânii sunt populaţia de frunte, ca număr şi ca însemnătate socială. În mijlocul albanezilor tosci, între râurile Vovusa şi Osum e insula mare a „fârşeroţilor” aromâni, care au fondat sate ca Fetiţa, Gramaticova, Cândrova etc., cu subdialectul lor distinct, iar înspre mare, între râurile Vovusa şi Şcump, sunt răspândiţi aromânii „muzechiari”. Extensiunea aceasta a aromânilor este rezultatul unor necontenite migraţiuni. Avem dovezi istorice de mutări ale lor dintr-un loc într-altul în urma persecuţiilor necontenite la care au fost supuşi. Tradiţia păstrată la bătrâni şi limba sunt dovezi vii despre mişcarea populaţiunii, care a părăsit sate întregi spre a înfiinţa aşezări noi. Numărul aromânilor nu se cunoaşte exact, căci pe vremea turcilor statistici oficiale nu se făceau, iar cele de azi – mai ales cele greceşti – sunt falsificate. După Th. Capidan („Aromânii”, pg. 32) ei ar fi 300.000 – 350.000, dintre care 150.000 în Grecia, 100.000 în Iugoslavia, 40.000 în Bulgaria şi 65.000 în Albania. Forurile statului român ar trebui să știe mai multe despre aromânii noștri din întreaga peninsula balcanică și nu numai și să stabilească legăturile culturale și sociale necesare (studii – cercetări, educație, muzee, activități tradiționale, etc.).
