Avem scriitori, actori, cântăreți, sculptori, pictori, etc., care au fost lăsați uitării sau interziși. Unii au plecat peste hotare și s-au desfășurat artistic acolo, iar alții s-au supus regimului totalitar sau au încercat să îl ocolească pe cât posibil. Printre artistele uitate pe nedrept se află și Virginica Popescu (n. 19 noiembrie 1915 – d. mai 1984), diva universală a României interbelice. Aceasta era cunoscută ca „Fata frumoasă” și a muncit de la 13 ani, jonglând cu muzica, teatrul și filmul. Virginica Popescu s-a impus în peisajul cultural românesc din perioada interbelică, devenind una dintre cele mai mari și iubite actrițe ale acelei perioade. Născută în România, într-o perioadă marcată de schimbări politice și economice, viața Virginicăi Popescu reflectă complexitatea unei epoci efervescente, în care cinematograful și teatrul românesc căpătau o importanță aparte. Prin talentul său și prin dedicarea față de meserie, diva a reușit să își clădească o carieră solidă și să devină un simbol al epocii interbelice. Virginica Popescu a început să fie cunoscută în România pentru frumusețea sa rară, dar și pentru abilitățile sale remarcabile în domeniul artistic. Într-o perioadă când femeile nu aveau întotdeauna acces la oportunități egale în carierele de teatru și cinematografie, ea a reușit să spargă multe dintre barierele sociale și culturale, impunându-se drept o adevărată vedetă. A fost o vedetă incontestabilă a teatrului de revistă din perioada interbelică
. A lansat șlagăre cunoscute ale epocii, precum: „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, „Astăzi e ziua ta”, „Ascultă ce-ți șoptește la ureche dragostea”, „Spune-mi unde, când și cum” sau „Ștergeți ochișorii păpușico” sunt doar câteva dintre șlagărele nemuritoare lansate de „fermecătoarea vedetă de revistă” pe scena Teatrului Alhambra. Povestea drumului parcurs de Virginica Popescu până când a fost acceptată să apară pe scena Teatrului Alhambra a fost consemnată de F.O. Fosian în monografia sa „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”, publicată la editura „Cultura poporului”, în anul 1940. „Virginica Popescu își mărturisește data nașterii: 19 Noiembrie 1915. La 13 ani, Virginica Popescu a fost nevoită să-și câștige singură existența… O prietenă a sfătuit-o să-și încerce norocul la Cărăbuș… După două săptămâni de ucenicie cu Roji-Roji, maestra de pe atunci a baletului la Cărăbuș, a fost angajată în linia III-a de girls. A dansat o vară întreagă – dar în toamnă când să plece și în turneu, dl. Constantin Tănase a refuzat s’o ia.- Doar n’o să am grije și de țânci!… – i-a replicat dânsul. A jucat zece zile la Teatrul Poștei (actualmente Alhambra) în „Wunderbar”, apoi la cinematograful „Marna” cu Giugaru și Lizica Petrescu… apoi a șomat, până când, într’o zi, a dat de un anunț prin care se căutau coriste și baletiste pentru stagiunea Teatrului Alhambra. S’a prezentat și, cu toată opunerea lui Siomin a fost angajată. Și-a văzut de teatru, conștiincioasă. Cânta în cor, dansa, până într’o seară când, îmbolnăvindu-se Annie Siomin, care avea de cântat un cuplet în fața unei linii de opt fete, a fost indicată s’o înlocuiască. După câteva zile, d. Nicușor Constantinescu a chemat-o în birou.- La anul, nu mai ești baletistă!… Te facem solistă… Într’adevăr, a început, ca solistă, cu roluri de două vorbe în „Trăiască Alhambra”, cu rolurile de comeră în „Alhambra 1933”, cu roluri mai măricele în „Alhambra în carnaval” și între timp cu foarte multe dubluri. A dublat-o pe Silly Vasiliu, pe Mia Apostolescu, pe Lulu Nicolau, vedetele zilei ș.a….Și când într’o zi, dl. Nicușor Constantinescu a spus despre ea: – O vedeți pe puștanca aceasta care intră în scenă cu un aer de regină… O s’ajungă artistă mare!…Cei din jurul lui au zâmbit… Pronosticul însă s’a realizat. Virginica Popescu este azi una din favoritele publicului…”
În 1937, Virginica Popescu era deja o vedetă a Teatrului Alhambra condus de celebrii Ion Vasilescu, Nicolae Vlădoianu și Nicușor Constantinescu. Reporterul revistei „Rampa” – Jack Berariu – a întâlnit-o întâmplător pe frumoasa vedetă la ștrandul Bragadiru, echipată într-un „costum chic de baie care îi reliefează arhitectura unui corp impecabil.“. Întâlnirea neprogramată le-a prilejuit celor doi „o convorbire ocazională, cu desăvârșire neprevăzută”, pe care cititorii au găsit-o publicată în paginile cunoscutei reviste „Rampa”. Gloria și strălucirea teatrului românesc de revistă s-a stins în anii de după 1945. Virginica Popescu a continuat să joace până la finalul anilor ’60 pe scena Teatrului Municipal din București, devenit mai apoi Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”. A avut de asemenea și câteva prezențe secundare în peliculele cinematografice „Cu Marincea e altceva” (1954, în rolul Nataliței Busuioc), „Directorul nostru” (1955, în rolul „femeia cu pălărie care vrea să intre în audiență”), „Băieții noștri” (1960) și „Porto Franco” (1961, în rolul Lolita). De-a lungul carierei sale, Virginica Popescu a avut ocazia să joace alături de unii dintre cei mai importanți actori și regizori ai vremii, iar acest lucru i-a permis să își construiască o reputație de actriță extrem de talentată și apreciată. Actrița și-a început activitatea artistică într-o perioadă în care cinematograful românesc abia prindea contur, iar industria cinematografică era într-o continuă dezvoltare.
Într-un context în care cinematograful de la noi era influențat de modelele din Europa Occidentală, tânăra actriță s-a adaptat cu succes la cerințele industriei. Aceasta a reușit să își croiască un drum propriu, îmbinând atât teatrul, cât și cinematograful într-o carieră ce a atins culmi înalte. Talentul său a fost remarcat de critici și regizori, ceea ce a dus la o ascensiune rapidă în carieră. Deși Virginica Popescu s-a remarcat prin roluri din cinematograf, talentul său a fost incontestabil și pe scenele teatrelor din România. În acea perioadă, cinematograful românesc era în plin proces de modernizare, iar teatrul rămânea o componentă importantă a culturii românești. Virginica Popescu a ales să combine aceste două forme de artizanat artistic, alternând între rolurile din film și cele din teatru. Așadar, cariera sa a fost una diversificată, caracterizată printr-o prezență pe scenă remarcabilă. În filmele de succes în care a jucat, Virginica Popescu a abordat roluri complexe care îi puneau în valoare nu doar frumusețea fizică, dar și capacitatea de a reda personaje cu trăiri și conflicte interioare profunde. Virginica Popescu a fost renumită pentru versatilitatea sa artistică, reușind să joace atât roluri tragice, cât și comedii sau filme de aventuri. Această diversitate a fost un alt factor care i-a consolidat statutul de actriță emblematică a perioadei interbelice. Cariera Virginicăi Popescu a fost un simbol al apogeului cinematografiei interbelice românești, însă, la fel ca multe alte mari staruri ale acelei perioade, și ea a cunoscut declinul. După al Doilea Război Mondial și schimbările radicale ale regimului politic, industria cinematografică românească a traversat o perioadă de stagnare, iar numărul producțiilor din perioada interbelică a scăzut drastic. În fața acestor schimbări, frumoasa brunetă cu ochi în culoarea mării a ales să se retragă treptat din atenția publicului, iar carierele sale cinematografice s-au diminuat. âhiar și în timpul acestui declin al cinematografului, Virginica Popescu a rămas o figură de referință în cultura română. Prezența sa pe scenă și impactul pe care l-a avut asupra publicului au fost atât de mari încât numele său a rămas pentru totdeauna asociat cu o eră de glorie a cinematografiei românești. Astăzi, Virginica Popescu rămâne un simbol al cinematografiei și teatrului interbelic. Filmografia sa, dar și amintirea carierei sale, continuă să inspire noi generații de actori și iubitori ai cinematografiei.
Chiar și după mulți ani de la retragerea sa, numele Virginicăi Popescu este cunoscut și apreciat în România, iar filmele și spectacolele în care a jucat sunt recunoscute ca adevărate comori ale cinematografiei românești. Moștenirea sa artistică continuă să trăiască, iar fiecare generație care descoperă lucrările sale rămâne fascinată de carisma, talentul și dedicarea cu care Virginica Popescu a construit o carieră de neuitat. Virginica Popescu a rămas una dintre cele mai mari staruri ale României interbelice, iar moștenirea sa continuă să fie una deosebit de valoroasă. Virginica Popescu a murit în mai 1984, la București, iar amintirea sa a acoperit-o colbul. Îl vom scutura și îi vom reda strălucirea de care poate avea parte, meritoriu. Pe siteul IMDB actrița româncă Virginica Popescu este trecută în present cu patru filme artistice: „Cu Marincea e ceva” (1954; rol Natalița Busuioc); „Directorul nostrum” (1955; regia Jaen Georgescu; cu Alexandru Giugaru și Grigore Vasiliu – Birlic); „Băieții noștri” (1960) și „Porto Franco (1961; rol: Lolita). Din păcare nu avem multe materiale publicitare de epocă, care să confirme talentul și valoarea acestei mari actrițe, demne de a fi trecută în istoria teatrului și filmului românesc, în perioada sa de pionierat. Sperăm în completarea celor uitate sau voit ascunse, spre refacerea imaginea generală a artei și culturii românești, iar Virginica Popescu își va găsi locul său binemeritat.
