Din Podu Roş, de la Biblioteca Central Universitară „M. Eminescu”, din Copou ori de pe dealul Buciumului, de oriunde te-ai afla, vezi Palatul Culturii. Masiv, cu două etaje largi, înalte, cu turn cu ceas şi decoraţiuni exterioare deosebite este, fără doar și poate, emblema Iașului. Această clădire emblematic a fost construită în perioada 1906 – 1925, în perimetrul fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc. Clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice, având cod LMI IS-II-m-A-03957.01, și din ansamblu mai fac parte și ruinele curții domnești (cod LMI IS-II-m-A-03957.02). Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda unor instituții culturale din Iași. Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei (1916), Muzeul Etnografic al Moldovei (1943), Muzeul de Artă (1860), Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” (1955), precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural (1975).
Până la începerea lucrărilor de renovare, în aripa de nord-est a palatului se afla sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” (1920). De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a dezvoltat ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu 1434). În 1804 – 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihail Sturdza, în 1841 – 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București (1862), clădirea devine palat administrativ. Un incendiu din 1880 afectează din nou clădirea, aceasta fiind refăcută între 1880-1883. La începutul secolului al XX-lea se ia decizia refacerii în stil nou a întregului palat după un plan care prevede și mărirea suprafeței prin adăugarea de corpuri noi, în scopul creșterii funcționalității clădirii. Primele lucrări ce presupun demantelarea vechiului palat au loc în 1906. Lucrările de reconstruire și extindere au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat principalele temelii, parterul și o parte din zidurile etajului. Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Cel care a gândit şi a proiectat imensul Palat al Culturii din Iaşi a fost bucureşteanul I. D. Berindei, unul dintre cei mai bine cotaţi arhitecţi ai începutului de veac XX. Berindei provenea dintr-o familie de arhitecţi, cu vădite simpatii liberale, fusese şcolit la Paris, călătorise mult prin ţările Occidentului şi avea un bogat repertoriu de schiţe realizate sub impulsul a tot ceea ce văzuse frumos în arhitectura vestului Europei. Arhitectul a fost puternic influenţat de stilul clădirilor din Franţa, unde a petrecut 9 ani de zile. Palatul ieşean fiind inspirat din stilul arhitectural al Palatului de Justiţie din Paris. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României.
Stilul palatului este neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute. Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane, portretele domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află „Sala Henri Coandă”. La faima Palatului Culturii a contribuit și ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii. Având diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii. Câte doi plăieși, în costume naționale, zugrăviți pe zidul turnului, stau de strajă, încadrând ceasornicul, după modelul oștenilor pictați la castelul Peleș. Atât vitraliile, cât și crenelurile, în formă de cruce ale turnului, erau luminate electric în cursul nopții. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”, amintind acum nu doar „Unirea cea mică” din 1859, ci și „Unirea cea mare” din 1918. Melodia este înregistrată pe un tambur cu 69 știfturi. Un lucru mai puţin cunoscut, consemnat în documentele vremii ţine de noaptea în care s-a inaugurat Turnul cu ceas al Palatului ieşean. Noaptea de 11-12 octombrie 1925, Berindei şi cei doi fii ai săi şi-au petrecut-o în turnul palatului, încercând să regleze ceasul. Toată noaptea nu s-a auzit decât Hora Unirii în tot Iaşul și toată lumea nu a dormit, întrebându-se ce se aude, ce se întâmplă și de ce. Legenda începutului spune că în proiectul inițial al palatului erau prevăzute 365 de camere, dar construcția finală a ajuns doar la 298 încăperi, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 36.000 m2. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă.
Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuți la Iași ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit orașului proiectul „Monumentului Eroilor Români” din cartierul Galata și rețeta unui ciment special, „bois ciment”, care imită perfect culoarea și sunetul lemnului de stejar. Remarcabile sunt și elementele de feronerie decorativă, care se pot admira, de exemplu, la ușile de la Sala Voievozilor. Palatul a fost dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile. Clădirea a fost, de asemenea, dotată cu facilități ultramoderne pentru epoca respectivă, cum ar fi iluminatul electric, încălzirea (sistem pneumatic), ventilația, termostatele, aspiratoarele, care porneau toate de la subsol, unde se afla centrala mașinilor. Sistemul de încălzire al uriaşei clădiri a fost una dintre marile realizări ale proiectantului. Planul a fost bine gândit şi întocmit, astfel că instalaţiile au rezistat multă vreme. Mai mult, modelul instalaţiilor a fost unul ingenios, surprinzând prin noutate şi eficacitate şi în prezent. Este acelaşi sistem care există şi la Palatul Peleş. Adică, de încălzire şi de curăţire a aerului, în acelaşi timp. În sălile mari erau rozete instalate pentru aspirarea prafului, prin care intra aer curat. Toată tubulatura era prin pereţi, iar în subsol exista o sală cu filtre din cărbune în care aerul era curăţat. Încălzirea se făcea în sistem de centrală termică. În acest sens municipalitatea ieşeană a înregistrat o premieră absolută, pentru că în 1926, imediat după inaugurarea palatului s-a dat în folosinţă şi prima centrală termică de până atunci. Proiectanţii au luat în calcul, chiar dacă erau acte de pionierat, toate aspectele unui trai civilizat. Astfel, palatul beneficia de un rezervor de apă, cu o capacitate de 500 de litri, pentru uzul clădirii. De asemenea, ținând cont de cele 14 incendii care au afectat clădirile anterioare Palatului, Berindei a ignifungat lemnăria podului cu un produs intitulat „orniton”, pentru acoperiș utilizând un material special, denumit „eternita”. Clădirea inaugurată pe 11 octombrie 1925 a servit drept Palat Administrativ și de Justiție până în 1955, când a fost destinat găzduirii unora din cele mai de seamă instituții culturale ale orașului Iași, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași.
Situat la parterul Palatului Culturii, în aripa vestică, se află „Muzeul de Istorie a Moldovei” este continuatorul „Muzeului de Antichități”, înființat de Orest Tafrali, în 1916 și, prin cele patru secții ale sale – preistorie și istorie veche, istorie medievală, istorie modernă și istorie contemporană – prezintă principalele aspecte ale dezvoltării comunităților umane care au trăit în spatiul est-carpatic, din paleolitic până la cel de-al Doilea Război Mondial. Tot la parterul Palatului, dar în aripa estică, este Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, denumit astfel drept omagiu adus marelui savant ieșean. Muzeul, al cărui prim nucleu s-a constituit încă din 1955, include acum secțiile: energetică, înregistrarea și redarea sunetului, telecomunicații, mineralogie – cristalografie. Progresele rapide ale tehnologiei informaționale au determinat formarea unei colecții de computere, constituind o nouă secție. La etaj, sunt galeriile de artă europeană și românească ale „Muzeului de Artă”. Acesta este continuatorul celei mai vechi pinacoteci din țară, existentă pe lângă prima universitate modernă românească din 1860, cu un inventar incluzând donații ale lui Gheorghe Asachi, Scarlat Varnav, Costache Dasiade, Alecu Donici, Vasile Alexandrescu Urechia, substanțial îmbogățit de colecția lui Costache Negri, devenită proprietate a muzeului, grație unui gest similar, din 1874. „Muzeul Etnografic al Moldovei”, mărturie a civilizației tradiționale, a fost înființat în 1943 și expune obiecte a căror vechime depășește în multe cazuri 100 de ani. În spațiul de vizitare, situat în aripa vestică a Palatului Culturii, la etajele I și al II-lea, sunt prezentate: ocupații tradiționale principale – agricultură, viticultură și creșterea animalelor și ocupații tradiționale secundare – pescuitul, vânătoarea, albinăritul; instalații țărănești, olăritul, prelucrarea lemnului, interioare tradiționale, colecții de măști, țesături și costume populare. Aici mai funcționează și Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural. În fața Palatului Culturii se ridică un monument ecvestru. Este statuia din bronz a Marelui Domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt, realizată la Paris, de către Emmanuel Fremiet, conform schițelor lui Gheorghe Asachi. În 1883, la dezvelirea statuii, Mihai Eminescu a scris celebra „Doină” („De la Nistru pân’ la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a […]”). Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri „Krupp”, care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou (una din cele șapte coline ale Iașului).
Clădire emblematică a municipiului Iași, Palatul de Cultură atrage mii de turiști anual, oferind o adevărată lecție de istorie, arhitectură și cultură tuturor oamenilor ce au sete de știință. Trecându-i pragul vei deveni părtaș la bogăția spirituală a unui popor mândru și milenar, ce are aici rădăcini trainice și vânjoase încă.
