Ciuma, acel flagel nemilos care a bântuit omenirea de-a lungul istoriei, a adus suferință si moarte in comunități întregi. Este un memento crud al fragilității umane și a vulnerabilități noastre în fața unei amenințări necunoscute și nevăzute. Odată ce molima se abătea asupra unui loc, disperarea și teama se instaurau rapid, transformând viața într-un coșmar. Imaginați-vă străzile pustii, casele abandonate, geamurile pline de praf si deznădejdea din ochii oamenilor… În loc sa rezoneze de zgomotul vesel al copiilor, străzile rămâneau înmărmurite în tăcere, doar bocetele disperate ale celor afectați de ciumă se auzeau uneori răsunând în depărtare. De la început, ciuma tăia legăturile umane, transformând fiecare om într-un ins izolat și singuratic. În pragul morții, oamenii se luptau nu numai cu boala însăși, ci și cu lipsa de speranță și de ajutor. Medicii și preoții, cei care ar fi trebuit sa-i îngrijească și să-i mângâie pe sufletele bolnave, erau adesea prinși și ei de ciumă, lăsând în urmă doar urme de suferință si disperare. Cu toate că unii încercau sa se ajute reciproc, egoismul sț frica dictau adesea comportamentul uman, ducând la dezertarea de cei dragi și la trădarea celor mai vulnerabili. Și totuși, în întunericul profund al ciumei, un sâmbure de compasiune si umanitate reușea uneori să strălucească. Cei puțini care își riscau viețile pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, care încercau să aline durerea celor trecuți prin chinuri, sau care, pur si simplu, ofereau o vorbă bună și o mângâiere celor singuri și înspăimântați, reprezentau raza de luminî în întunericul disperării. În final, ciuma nu a fost doar un flagel fizic, ci și unul emoțional și spiritual. A curmat nu doar vieți pământești, ci și speranțe, vise și sentimente. A lovit nu doar trupurile oamenilor, ci și legăturile care-i unesc și umanitatea care-i definește. Ea rămâne un capitol întunecat din istoria noastră, o amintire dureroasa a fragilității noastre și a puterii distrugătoare a naturii.
În Creta am trecut cu vaporul pe insula Spinalonga, insula leproșilor… Am avut atunci viziunea a ceea ce a însemnat ultimul drum, un om aruncat din oraș în singurătate. Cu ciuma a fost și mai trist, le blocau ușile și ferestrele, apoi li se dădea foc la case. Scena din cartea lui Margaret Mitchell, din cartea „Pe aripile vântului” a fost devastatoare. Când a început pandemia și vedeam izoletele lui Arafat cum zburdă pe stradă, m-am gândit că suntem la un pas… Aveam un prieten la Paris, bijutier și scriitor român, Iancu Samson, (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) care îmi scria atunci un mesaj: „Nu mai pot să rămân în casă, ne păzesc cu tanchetele în fața blocului”. Nu, nu a murit de virus, a murit după aceea… Probabil umilința la care a fost supus, l-a marcat…
De ce am vorbit despre toate acestea?… În senatul american încă se dezbate cu ceea ce a fost și probabil, probabil, să nu se mai repete. Cineva, un bărbat tânăr a fost adus să vorbească în senat: „Am fost tată, soț, farmacist și o persoană sănătoasă înainte de a fi constrâns să primesc vaccinul COVID… Nu aș fi luat niciodată vaccinul în mod voluntar”. Mike Yoha a suferit de sindromul Guillain-Barré (GBS), o boală neurologică severă asociată cu paralizie, după ce a fost forțat să facă vaccinul cu COVID. El spune: „Libertatea mea a fost încălcată atunci când discriminarea statutului prin vaccin m-a forțat să ajung la o intervenție medicală care aproape m-a costat viața. Nu avem dreptul de a refuza, un risc cunoscut de deces, fără a ne confrunta cu discriminare sau pierderea locului de muncă, atunci noi nu am mai fost liberi, implor comisia să voteze da pentru HB 319”. „Ohio House Bill 319”, cunoscut și sub denumirea de „Legea privind dreptul la conștiință de a refuza”, își propune să pună capăt definitiv politicilor „fără discriminări, fără job”. Legislația prevede că întreprinderile, angajatorii, furnizorii de servicii medicale și alte instituții NU POT să refuze sau să înceteze angajarea, să refuze serviciile sau să trateze în alt mod persoanele în mod diferit pe baza refuzului lor de a folosi orice tehnologie biologică, vaccinală, farmaceutică sau de editare genetică din motive de conștiință. Ohio trebuie să adopte acest proiect de lege. Mulțumesc, Mike, pentru mărturia ta. Iunie 2024.
Când a început războiul din Ucraina, virusul s-a speriat și a fugit, cei care au propagat panica sunt încă la butoane, ei încă mai inventează ceva. Vedeam cum „șeful” departamentului computere este supărat pe bietele văcuțe. Spune el că fac gaze ce conțin CO2, tot „codoiul” ne omoară. Dar noi în România am mai trecut prin el. În Australia citeam cum sunt omorâte păsările, gripa aviară a apărut din ungherele întunericului. Mi-am adus aminte de o carte pe care o am, și despre care am mai scris: „Falsche Pandemien”. Carte scrisă de doctorul Wolfgang Wodarg. Pe prima pagină mai scrie: „Argumente Gegen Die Herrschaft Der Angst” („Argumente împotriva domniei fricii”)…
Dar frica ne-a pătruns. Poate în articolul următor am să vorbesc despre cartea „Comitetul celor 300” de Dr. John Coleman, dar până atunci un scurt pasaj din carte: „Vă puteți imagina un grup atotputernic, care nu cunoaște granițe naționale, deasupra legilor tuturor țărilor, unul care controlează fiecare aspect al politicii, religiei, comerțului și industriei, bancar, asigurări, minerit, comerțul cu droguri, industria petrolului, un grup ce nu răspunde în fața nimănui, în afară de membrii săi? Pentru marea majoritate dintre noi, un astfel de grup ar părea a fi dincolo de tărâmurile posibilităților și capacităților oricărei organizații date. Dacă asta crezi, atunci ești în majoritate. Concepția unui grup secret, de elită, care exercită controlul asupra fiecărui aspect al vieții noastre este dincolo de înțelegerea noastră. Americanii sunt predispuși să spună: „Nu se poate întâmpla aici, Constituția noastră o interzice”. Că există un astfel de organism, numit „Comitetul celor 300”, se spune în mod grafic în această carte”.
Eu nu mai cred nimic și în nimic. Țara care m-a cucerit prin muzica și filmul ei, astăzi este alta. A devenit țara de care trebuie să-ți fie teamă și să fugi, iar de nu ești atent ai rămas fără portofel.
Lasă un răspuns