Sociologii și institutele de sondare ale opiniei publice (nu le amintesc ca să nu le fac publicitate) susțin că trendul votului pe culoarul electoral patriotic, naționalist și suveranist este de circa 50 la sută dintre electorii români. E un bazin electoral care a crescut semnificativ în ultimii patru ani, de la ultimele alegeri parlamentare. Este consecința faptului că românii s-au săturat să trăiască într-o țară percepută ca și o neocolonie a marilor puteri, în special a SUA, dar și a altor țări europene: Franța, Germania, Olanda și, mai ales, Austria atunci când ne-au trântit ușa Schengen-ului în nas fără nicio logică și bază legală. La aceasta se adaugă și politica de ”diktat” din partea Bruxellului, de a ne impune teze ideologice de tip neo-marxist. Românii s-au trezit în sfârșit și doresc să aibă după 34 de ani un președinte patriot, care să ducă o politică națională, de demnitate în fața marilor puteri colonizatoare și care să respecte valorile tradiționale, credința și cultura românească. Poporul vrea un președinte care să protejeze și promoveze capitalul autohton și să resusciteze demografic țara, prin legi încurajatoare ale natalității și protejării familiei, la fel cum este în Ungaria, Serbia sau Polonia. De aceea, pentru ca România să aibă un singur președinte suveranist, care să asigure independența și demnitatea României este nevoie să candideze doar un singur candidat din partea mișcării național-suveraniste la președinția României. (…) Consider că, la prima funcție în stat, doar patru lideri politici conteză din partea suveraniștilor. Ei sunt: Dan Puric, George Simion, Claudiu Târziu și Cozmin Gușă. Restul auto-propușilor la alegerile prezidențiale din toamnă, ca Mircea Diaconu, Răzvan Constantinescu, Diana Șoșoacă sau Florin Călinescu, care se auto-consideră suveraniști, nici nu contează electoral și doctrinar. Dacă pe partea mișcării patriotice vor candida mai multe persoane percepute de români ca suveraniști, nu s-ar face altceva decât să se fărâmițeze votul din bazinul electoral patriotic din România, cel de 50 la sută, favorizând, din păcate, corifeii globalismului și progresismului stângist de alură neo-marxistă, cum ar fi Mircea Geoană spre exemplu.
În acest context, susțin că a venit timpul ca cei patru candidați care contează din partea suveraniștilor la alegerile prezidențiale din toamnă, să decidă împreună doar o singură candidatură a patrioților din România. E necesar, în al 13-lea ceas, ca țara noastră să aibă primul președinte naționalist luminat după 34 de ani. Actorul Dan Puric care este în mișcarea cultural-patriotică suveranistă de la începutul anilor `90 ar fi poate cel mai bun candidat, pentru că coalizează întreaga mișcare patriotico-naționalistă din țara noastră. El ar atrage voturile membrilor AUR și PNC, dar și a naționaliștilor și idealiștilor din sfera organizațiilor civice.
Dar, din păcate, din informațiile mele (personale de până acum) Dan Puric nu va candida la președinția României. Poate se va răzgândi, dar nu cred și nu e cazul în acest editorial să dezvolt subiectul. Pe de altă parte, un autentic și viguros candidat la președinția României ar fi senatorul și scriitorul Claudiu Târziu, cu un background cultural civic naționalist legat de Sfinții Închisorilor și de BOR, precum și de mișcările patriotice din anii `90. Dar senatorul Claudiu Târziu, care este o personalitate cerebrală, nu va candida dacă AUR nu i-o va cere și nu peste președintele George Simion, care a sugerat în presă că va dori să candideze el la președinția țării. În această ecuație suveranistă, în legătură cu declarațiile părintelui Ciprian Mega dintr-un interviu de excepție publicat de Solidnews.ro, că AUR nu are lideri cu respirație culturală doctrinară și ideologică naționalistă, pot spune că nu sunt de acord cu asta. Aș aminti doi intelectuali de elită din acest partid: Claudiu Târziu și Sorin Lavric și mai sunt și alții, pe care îi cunosc personal, nu de când s-a înființat AUR, ci de la începutul anilor 2000.
Ce se poate reproșa în ultima vreme unor lideri suveraniști este faptul că nu promovează coerent și ferm principiile clasice ale doctrinei naționaliste în discursul public, precum și susținerea valorilor morale creștine în aplicarea programului.
Ca urmare, analizând situația la cald, au mai rămas pe eșichierul politic pentru președinție, liderii suveraniști: George Simion și Cozmin Gușă. Liderul AUR are avantajul entuziasmului tinereții (în care se poate și greși) și a unui partid în creștere în spate, cu structuri politice, iar Cozmin Gușă are de partea lui vârsta, experiența de viață bogată necesară funcției dar și mișcarea de presă Gold, originală în istoria presei românești. Nu ar fi exclus ca într-o zi, poate la o „cină de taină a patrioților”, cei doi vor bate palma printr-o înțelegere în interesul național (numai acest lucru contează), pentru ca la alegerile prezidențiale din toamnă să candideze doar un singur candidat din partea mișcării suveraniste, pentru o Românie liberă, independentă și demnă în Europa și în lume. Cine nu înțelege ideea unei singure candidaturi din partea patrioților este un potențial dezertor al mișcării suveraniste, de fapt un personaj subiectiv împotriva intereselor României și a ortodoxiei noastre. Pot fi surprize frumoase când voința țării o cere. Un singur candidat suveranist! Cu Dumnezeu Înainte! Lupta continuă!
Lasă un răspuns