Cum ne îmbrăcăm la Biserică?!…

Într-o lume excesiv preocupată de cum să fie cât mai dezbrăcată în public și cât mai despuiată de sens în particular, se pare că am uitat și să ne îmbrăcăm cu gust. De curând am văzut o doamnă, destul de corpolentă, cu pantaloni albi, foarte mulați, în biserică. Ținuta nu era deloc potrivită nici pentru vremea de afară, darămite pentru lăcașul de închinăciune și nu îi stătea nici măcar bine. Iar de simțit confortabil nici nu putea fi vorba, că o sugrumau pantalonii aceia în fiecare centimetru de carne îndesat în ei, pe unele locuri „cârnița” reușind să evadeze și să se reverse ca dintr-un caltaboș plesnit. Nici măcar atrăgătoare nu era, biata femeie. Dimpotrivă. Un caltaboș în maț creț nu e apetisant, că și acela trebuie prezentat într-un anumit fel. Și mi-am dat seama că poate nu ar fi rău să ne uităm mai des în oglindă înainte nu doar de a merge la Biserică, ci și pe stradă. Văd prea des fuste mult prea scurte sau prea lungi, șapte imprimeuri de trei feluri combinate în aceeași ținută: batic cu flori mici, bluze cu imprimeuri geometrice, fuste cu alte imprimeuri florale, ciorapi „cu model” , pantofi urâți. Și deși toate creștinele știu că măcar la Biserică ar trebui sa se îmbrace frumos, unele dintre noi exagerează cu „frumosul” și aruncă pe ele tot felul de piese vestimentare, care de care mai încărcate de elemente și culori rezultând un ceva în care nimic nu se pupă cu nimic și provoacă dureri de cap. Zici că s-au îmbrăcat pe întuneric cu ce au prins în mâini dintr-un morman!

Nu știu cum sunt alții, dar pe mine mă dor ochii de așa ținute. Eleganța e dată de simplitate. De aceea, pentru doamne am un singur sfat: dacă vreți sa fiți îmbrăcate bine, să fiți și elegante și cu o imagine cuviincioasa și discreta, evitați imprimeurile de orice fel. Fugiți de printuri, indiferent ca sunt florale, geometrice, vegetale, de zebră, de panteră. Pentru o femeie cu adevărat elegantă, imprimeurile sunt alese strict pentru accesorizare: eșarfe și batice care să completeze o ținută. Nimic altceva! Nici pantofi, nici geantă, cu atât mai puțin o față de masă pusă pe noi. Nu, nici draperia nu e acceptabilă! Și lăsați cuverturile la locul lor!

Doamnelor, dacă vreți să fiți bine îmbrăcate evitați hainele prea largi sau prea strâmte. Când sunt prea largi, arată ca puse pe gard. Când sunt prea strâmte au prostul obicei să lase să „erupă” părți anatomice într-un mod total dizgrațios. Când vă alegeți hainele pentru mers la Biserică folosiți culori neutre. Nu vă fie frică de toate tonurile de bej, gri, bleumarin, verde închis, bordeaux, grena închis, violet închis. Personal v-aș sfătui să evitați nuanțele de maro, pentru că nimeni, dar nici măcar o singură femeie pe lumea asta, indiferent de culoarea parului și a pielii ei, nu arată bine în maro! Așa că lăsați maroul pentru încălțăminte, poșete, mobilă și… ciocolată. Să trecem la pantofi. Nimeni nu spune că nu putem purta tocuri când mergem la Biserică. O încălțăminte cu toc mediu sau micuț care să completeze ținuta este preferabilă papucilor, tenișilor, bocancilor și urâțeniilor acelea care arată a pantofi bărbătești contrafăcuți, despre care unele dintre voi au impresia că transmit tuturor nivelul de smerenie al purtătoarei. Îmi pare rău, doamnelor, nu e smerenie, pantofii aceia sunt pur și simplu pantofi urâți. Smerenia nu e urâtă, amintiți-vă mereu acest lucru.

Am văzut că de câțiva ani e un trend în moda de șanț cu vopsitul unghiilor fiecare în altă culoare și împopoțonarea cu tot felul de sclipiciuri lipite pe ele. În afară de faptul că tendința aceasta este un viol pentru retină, ea nu are ce căuta pe unghiile noastre când mergem la Biserică. Și nici în altă parte. Făceți-vă manichiura! Este normal să aveți mâinile foarte îngrijite. Cu ele faceți mâncarea. Cu ele vă mângâiați soții, copiii, părinții. Este chiar obligatoriu să vă țineți mâinile frumoase! Așa că da, vopsiți-vă unghiile. Dar alegeți culori cât mai naturale – un roz pal, un rozaliu-piersică sau chiar cel mai simplu lac transparent sunt alegeri decente. Și arată eleganță pură. În privința coafurii, trebuie să știți că nici aici lucrurile nu sunt deloc complicate. Parul se poate prinde cu agrafe metalice (nu, clamele de plastic colorate și elasticele sunt o opțiune bună numai când faceți duș sau curat în casă!). Îmblânzirea podoabei capilare într-un coc rapid sau coadă împletită nu necesită nici cursuri, nici foarte mult timp. În privința acoperirii capului: o eșarfă discretă pe cap este de ajuns. Și spun „discretă” pentru că nu trebuie să se confunde cu o grădină botanică sau cu un tablou de Picasso! Și nu, șapte batice și trei broboade nu rezolvă nimic. Ba chiar o pălărioara fără farafastâcuri poate face cu brio față. A, și să nu uit de lungimea fustelor și rochiilor – lungimea optima e de la sub genunchi la jumătatea gambei. Nu e cazul să călcăm pe poale și să ne împiedicăm în ele.

Dacă vreți sa arătați și frumos (nu mergem în casă Domnului oricum, nu?!), trebuie să avem măsură. În tot! Nici treningul și adidașii nu prea au ce căuta în biserică, că nu mergem la fitness, da? Și dacă e frig și purtați pantaloni, luați jachetă sau sacou sau ce o fi care sa acopere partea dorsala bine. Vă protejează și spatele, rămâneți și cuviincioase. Pentru primăvară și vara exista fustele – pantaloni din materiale răcoroase, arata ca fustele dar sunt, totuși pantaloni. Pe scurt… Păstrați lucrurile înflorate, cu motive geometrice, imprimeuri de tot felul, sclipiciul șamd pentru oraș, pentru piață, pentru vacanta, pentru orice vreți voi, însă pe cât puteți, evitați-le când mergeți la Biserică. Ochii tuturor vor fi atrași de voi si de haine, or asta nu e scopul. Nu mergem la Biserică ca sa ieșim în evidenta prin vestimentație sau accesorii săritoare în ochi. Uitați-vă în oglinda nu pentru a va admira, ci pentru a vedea cum arătați pentru a fi decente, dar drăguțe și feminine, totuși. Discreție, bun-gust, feminitate. Nu e greu.. Cu cât aveți mai puține zorzoane și chestii colorate în zeci de nuanțe pe voi, cu atât arătati mai bine. E o regulă generala nu doar în biserică, ci și în viață de zi cu zi.

Iar în ceea îi privește pe domni, pentru ei e mult mai ușor: un pantalon dintr-un material ușor, cămașă și pantofi din piele moale (cu șosete în culoarea pantofului, nu ciorapi albi!) rezolvă situația. Nu pantaloni scurți, nu tricouri imprimate, fără adidași, șlapi sau sandale! Și, regulă valabilă pentru ambele sexe: igiena trebuie să fie ireproșabilă! Spălat sănătos, nu duș ca și cum ne-a prins ploaia. Nu glumesc, spălatul înainte de a ieși din casă, mai ales înainte de a merge la Biserică nu e motiv de negocieri! Dacă ați transpirat și simțiți că mirosiți rău, în special acum, pe canicula asta, stați afară din Biserică, nu împuțiți lăcașul și nu îi asasinați pe ceilalți credincioși! Și exact din acest motiv, pentru a evita situații jenante, un antiperspirant este obligatoriu și pentru el, și pentru ea. Indiferent de anotimp. Și ușurel cu parfumul amândoi și cu sticla de after-shave, domnilor. Faceți economie maximă la tot ce înseamnă parfum în astfel de cazuri.

E, cam asta ar fi. Iar aceste reguli sunt valabile pentru orice situație și pentru orice loc în care trebuie să mergeți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*