Odată cu încheierea războiului rece, lumea a fost preocupată printre altele de găsirea și păstrarea unor forme și formule de securitate. În consecință, a existat un pact global defensiv, un pact al securității globale colective și cooperative. Primul prevedea un caracter static, și anume crearea unui echilibru de putere între puteri, care determina pe fiecare dintre ele să nu pornească un război împotriva celuilalt. Și apoi să încerce să mențină acest echilibru. Cât timp el se menținea, atâta timp exista și pacea. Securitatea cooperativă era una dinamică, se încerca prin cooperare să se evite războiul, pornind de la convingerea că mai bine lucrăm împreună decât să ne luptăm unul împotriva celuilalt. Aceste idei au fost reale, generoase, fezabile până în anul 2008, când a izbucnit criza economico-financiară în SUA.
La această strategie de securitate s-a renunțat în momentul în care SUA, în primul rand, și apoi Europa (în special UE), acești doi actori majori care au dominat ordinea lumii în ultimele două secole și care au făcut poliția lumii (mai întâi europenii și apoi americanii) au decis împotriva cursului istoriei să facă tot posibilul pentru a rămâne pe mai departe jandarmi globali. Or, azi observăm că asta nu se mai poate! Deoarece în unipolarismul ultimelor decenii s-au ridicat și alte state care au reușit să se dezvolte economic și militar, care nu mai ascultă de jandarmul global. Printre aceste noi state se numără, în primul rând, China și India, apoi statele din America de sud în frunte cu Brazilia și Argentina, dar și Turcia, Iranul, Mexicul, Pakistanul, unele țări din Africa și o parte dintre țările arabe. Și, probabil, pe viitor BRIXU-ul va fi noul pol de putere mondial. Deci, în acest nou context trebuie să vedem ce se întâmplă acum în lume, de ce au loc toate revoltele, mișcările politico-sociale, agitațiile, nemulțumirile. Nemulțumiri care se exprimă în același fel și același timp.
Adevărul este că lumea se află sub o presiune materială și psihică teribilă, iar presiunea aceasta psihologică este legată de teama scăderii calității și siguranței vieții de zi cu zi. De asemenea, lumea este afectată de frica de război, chiar de un posibil război nuclear, la care se adaugă și frica de foame. Observăm cum cresc prețurile, inflația este teribilă, se prăbușesc băncile, s-au tipărit bani în neștire pentru a susține și finanța acest război – o mascaradă cu victime inutile, pentru a acoperi pagubele create de întreruperea activităților economice sub pretextul luptei împotriva covidului – o altă nebunie! Iar acum vine decontul! Și toți liderii noștri politici care sunt responsabili pentru această situație dau din colt în colt și nu știu cum să rezolve problema, ceea ce creste neîncrederea cetățenilor în acești lideri politici, în guverne și autorități. Este o ruptură, un divorț între conducători și conduși, iar toată această criză este de natură să creeze o nevroză socială la scară planetară.
Avem sentimentul că puterea este vacantă, că nu mai este administrată de oameni competenți, că situația a scăpat de sub control, că suntem conduși de niște iresponsabili și de niște corupți – această putere a fost confiscată de unii care o folosesc exclusiv pentru a se salva pe sine, fără să le pese de ceea ce gândesc cetățenii, alegătorii. În acest context, redau declarația iresponsabilă a lui Macron că „el a fost ales Președinte al Franței pentru a guverna și nu ca să fie simpatic”. Perfect adevărat, doar că el a uitat că asta nu înseamnă că trebuie să iei masuri care să nu facă bine populației, nu înseamnă că trebuie să fii indiferent față de suferințele și nevoile populației. Poți să le spui oamenilor că putem strânge cureaua azi ca mâine să ne fie bine, dar nu poți să le spui că strângem cureaua azi, dar nu-mi pasă dacă mâine vă fi și mai rău! Din păcate, în Franța, ca în majoritatea țărilor – și în România bineînțeles, oamenii nu mai văd perspectivele, nu mai înțeleg sensul vieții, nu-și mai văd viitorul… decât unul sumbru și întunecat. Aceasta este situația „la zi” în tabăra noastră euro-atlantică, unde singurele mesaje pe care le primim sunt acelea că nu le pasă de suferințele populației.
De exemplu, ministrul de Externe german spunea „nu-mi pasă ce cred cetățenii noștri, eu cred că dacă trebuie să ne ducem în război, ne vom duce în război. Nu contează ce cred cetățenii”. Ce fel de democrație mai este și asta?! Democrația înseamnă conducerea de către popor. Înțeleg că în complexitatea lumii de azi nu mai poate poporul să conducă direct, ci numai prin intermediari. Dar să nu mai conducă deloc, asta nu mai este democrație! Nimeni dintre cei aleși, nu au fost aleși de către noi ca să exercite puteri absolute! Nimeni nu poate să vină și să impună! Deci, tot ceea ce vedem azi este o criză a democrației, care practic pot spune că a ajuns la nivelul unei morți clinice. Este, de asemenea, și o criză a capitalismului neoliberal, o criză a ordinii mondiale, care afectează, în special, ordinea statelor euro-atlantice.
De ce s-a ajuns aici? În primul rând, din lipsa de discernământ al liderilor lumii occidentale și euro-atlantice. Ne uităm la ei, îi vedem cum arată – sunt în mare parte persoane care au atins nivelul senilității. Senilitate nu doar a liderilor, ci și a concepțiilor, a ideilor pe care ei le promovează. Concepția pe care ei o promovează despre lume, despre noua ordine mondială – este una bolnavă! Iar acești lideri senili și iresponsabili, se întâlnesc și se asociază în concepțiile lor cu un val de tineri orbiți de isterie, incultură, imaturitate, spălați pe creiere, care au crescut în ideea că lor trebuie să li se permită absolut orice. Tineri care, în psihoza, lor nu mai au nici o certitudine în legătură cu propriul lor sex, cu propriul lor gen. O generație adolescentină care este depresivă și agresivă în același timp, care se consideră niște Dumnezei ce vor să schimbe inclusiv legile naturii și dacă pot și pe cele ale fizicii? Și care mereu se autovictimizează, considerându-se niște victime ale oamenilor normali. În nebunia lor colectivă ei vor să schimbe ordinea naturală a lumii, mergând contra firescului? O generație care a înlocuit credința cu ateismul, o generație care, asemenea liderilor politici de azi, nu mai are nimic în comun cu…chipul și asemănarea lui Dumnezeu!
În această asociere bizară, observăm o lume absurda care produce în zona euro-atlantică politicile acestea „woke”. Un adevărat dezastru umanitar. Nu cred că greșesc cu absolut nimic când afirm că politicienii noștri sunt afectați de pierderea discernământului… Iar toată această nebunie planetară este făcută în numele acestui progresism-globalism, în spatele căruia se dorește păstrarea acestui unipolarism atlantic, se dorește păstrarea supremației în special americane în lume. Tradus mai pe românește, păstrarea în continuare nu a unui neo-marxism voalat mascat, ci, de fapt, a unui neo-leninism sau neo-stalinism aplicat la scară planetară…
Lasă un răspuns