,,Referitor la ziua de 1 decembrie noi, maghiarii, trăim în schizofrenie de peste 60 de ani încoace”.
Cu aceste cuvinte îşi începe articolul întitulat ,,Idei de 1 decembrie” Szylvester Lajas, publicat în cotidianul ,,Haromszek” nr.6455, din 30 noiembrie 2011. El contiună apoi cu vechile sloganuri iredentiste şi extremiste ce apar în toată presa de limbă maghiară din România, dar mai ales în cea din Sfântu Gheorghe, acolo unde acel ,,cuib de viespi”, despre care am scris de atâtea ori, îşi desfăşoară activitatea nestingherit, o activitate editorială îndreptată permanent împotriva ,,puterii române de ocupaţie”!
Nu ştiu ce are în vedere gazetarul respectiv atunci când se referă la cei ,,peste 60 de ani”, fiindcă dacă scădem 60 din 2011, rămâne anul 1951. Or, este evident că el are în vedere anul 1918, de la care au trecut peste 90 de ani de când Transilvania este parte componentă a statului ,,naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (Art.1) din Constituţia României. De atunci au început ,,nenorocirile ce s-au abătut şi se abat peste poporul secuiesc”!
De aceea, pentru acest ,,popor”ziua de 1 decembrie este una de doliu. Fiindcă ,,ruperea şi încorporarea Transilvaniei a fost un fapt extrem de nedrept”. Pentru că ,,poporul secuiesc nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu să trăiască sub ocupaţie străină”, afirmă un confrate al celui amintit mai sus, Kadar Gyula, în acelaşi ziar. Iar dacă ,,poporul secuiesc nu a fost întrebat”, evident că ,,hotărârea de la Alba Iulia a fost o decizie unilaterală, considerată inacceptabilă”. Cu atât mai mult, scrie autorul, cu cât ,,majoritatea populaţiei din Transilvania nu a fost reprezentată la acea şedinţă”!
Ce a însemnat ,,majoritatea populaţiei”, ne-o spune tot respectivul ziarist: ,,75 la sută din cetăţeni – evident, din Transilvania – nu au fost întrebaţi dacă doresc să trăiască în România”! Şi respectivii autori o ţin înainte, tot aşa, cu o istorie mincinoasă, inventată, care nu are nimic comun cu realitatea, de parcă ştiinţa istorică ar fi un fel de ,,alba-neagra”, măsluită de fiecare după pofta inimii.
Să revenim la cuvintele de început. Dumnealor declară că maghiarii din România ,,trăiesc în schizofrenie”. Nu e adevărat. Cunoscând destul de bine realitatea din ,,secuime”, trebuie să afirm categoric că uriaşa majoritate a ,,secuilor-maghiari” îşi văd de treburile lor, sunt oameni paşnici, extraodinari de corecţi şi de harnici, care nu dau doi bani pe ideile născute din acele minţi cu adevărat schizofrenice ale câtorva indivizi, care ar trebui să simtă odată că ţara asta sunt legi ce trebuiesc respectate de toţi cetăţenii ce trăiesc între graniţele ei.
Iar aceşti indivizi trăiesc în schizofrenie nu ,,de peste 60 de ani”, fiindcă nici nu erau născuţi atunci. Ei sunt schizofrenici de când se ştiu! Schizofrenia face parte din fiinţa lor, din spiritul lor! Cum pot fi socotiţi a fi nişte oameni normali atâta vreme cât afirmă, în ceea ce ei numesc ,,presă liberă şi democrată”, nişte enormităţi de care nici ei nu sunt convinşi? Ei spun că ,,poporul secuiesc nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu să trăiască sub ocupaţie străină”. În primul rând, trebuie să precizăm că acest ,,popor secuiesc” număra, conform recensământului din 1910, al autorităţilor austro-ungare, doar 445.561 de indivizi. În al doilea rând, trebuie să-i întrebăm pe autorii respectivi: înainte de 1918, ,,poporul secuiesc” a fost întrebat de cineva sub ce fel de ocupaţie vrea să trăiască?! Cine i-a deznaţionalizat pe secui: statul român ori cel maghiar?
În ceea ce priveşte hotărârile Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, cum pot fi ele socotite de nişte indivizi nemernici şi mincinoşi ca fiind ,,unilaterale”; că ,,majoritatea populaţiei din Transilvania nu a fost repezentată”; că ,,75 la sută din cetăţeni nu au fost întrebaţi dacă vor să trăiască în România”?!
Pe ce se bazează indivizii respectivi când afirmă asemenea gogomănii? Ce documente pot aduce spre a-şi susţine afirmaţiile mincinoase? S-ar părea că, cuprinşi fiind de delirul lor schizofrenic, au înversat cifrele şi procentele! Au reprezentat vreodată ungurii, cu secui cu tot, ,,majoritatea populaţiei din Transilvania”? După toate datele şi documentele istorice, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în cursul istoriei. O recunosc documentele ungureşti, în primul rând recensămintele făcute de autorităţi. Cu toate falsurile ele au fost nevoite să accepte că Transilvania a fost dintodeauna românească, prin majoritatea zdrobitoare a locuitorilor săi români. Acelaşi recensământ unguresc din 1910 consemna că în cele 23 de judeţe ale Transilvaniei (E vorba aici de Marele Principat al Transilvaniei, împreună cu ,,părţile ungurene”-Partium) trăiau 2.909.260 de români (46.2 la sută), în timp ce unguri erau doar 1.617.231(25,7 la sută). Aceasta după crunta prigoană şi durul proces de deznaţionalizare ce a constituit o politică permanentă a regatului maghiar, declarat ,,stat naţional”, cu toate că ungurii au fost întotdeauna minoritari în propria lor ţară! Iar dacă vaşnicii schizofrenici – că astfel nu pot fi numiţi asemenea indivizi care suferă de acea boală mintală ce se manifestă prin pierderea contactului cu realitatea – afirmă că ,,poporul secuiesc nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu să trăiască sub ocupaţie străină”, ,,popor secuiesc”, ce nu a depăşit niciodată câteva sute de mii de indivizi, oare pe românii transilvăneni, ce au reprezentat întotdeauna aproape trei milioane de locuitori, i-a întrebat cineva vreodată dacă vor sau nu stă trăiască sub crunta prigoană ungurească? Nu, fiindcă nu erau socotiţi nici măcar cetăţeni ci doar toleraţi, lipsiţi de orice drepturi. ,,Aceşti bieţi supuşi valachi, care incontestabil sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, sunt, totuşi, atât aşa de chinuţi şi copleşiţi de nedreptăţi…” Aşa a spus împăratul Iosif al II-lea. L-a completat, ca purtător de cuvânt al guvernanţilor de la Budapesta, profesorul universitar Apatihy Istvan: ,,Noi identificăm maghiarismul cu naţiunea maghiară şi nu vom avea nici un fel de consideraţie pentru cei care trăiesc în Ungaria şi nu vor să fie maghiari. Nu vom da dreptate nici unei doleanţe prezentate de naţionalităţi, nici chiar atunci când ele nu pun în pericol unitatea statului maghiar naţional”(în ,,Magyarszag” din 1 august 1916).
Aşa au procedat şi românii cu maghiarii care, după 1918, au fost şi sunt nevoiţi ,,să trăiască sub ocupaţie străină”, adică românească? Le-a cerut lor cineva să devină români? Nu! Singurul lucru ce li s-a cerut şi li se cere este acela de a fi cetăţeni loiali ţării în care trăiesc şi să ne respecte, aşa cum îi respectăm şi noi. Asta le spunea şi mitropolitul României Mari, Dr. Miron Cristea, în şedinţa Senatului din 5 mai 1920: ,,Noi vom respecta dragostea lor către rasa maghiară, vom da respectul şi toleranţa cea mai mare faţă de credinţa lor, vom respecta datinile şi şi obiceiurile lor şi toate năzuinţele lor juste de înaintare, cu o singură condiţie: să se identifice cu interesele şi aspiraţiunile noastre”.
E cineva capabil să vină cu dovezi clare şi concrete că toate cele de mai sus nu le au azi ungurii trăitori în România? Să vină atunci, să le prezinte!
Lasă un răspuns