Cu adevărat senzațional este filmul lui Roman Polanski The Ninth Gate / A noua poartă (1999), o parabolă rafinată a cunoașterii, având ca subiect cartea rară de colecție de anticariat, cartea veche, cartea magică, purtătoare de mister și neprevăzut.
Cărțile rare sunt atracția colecționarilor bogați, iar detectivul Dean Corso (Johnny Depp) își cunoaște foarte bine meseria: are versatilitatea, cunoștințele, nervii de oțel și lipsa de scrupule necesare încheierii oricărui fel de tranzacție. Acesta este motivul pentru care Boris Balkan (Frank Langella), savant demonolog, îi oferă o sumă generoasă ca să găsească un manual de invocații satanice din secolul al 17-lea. Cum Corso crede în bani, nu în Satana, ca și cum banul nu-i ochiul dracului, iar Balkan se dovedește convingător, detectivul de cărți misterioase, la răndul lui anticar, pleacă într-un periplu prin Europa și în cele din urmă găsește cartea. Au supravtiețuit trei cărți din ediția princeps. Una se af lă la New York, alta la Paris și a treia în locul misterios unde ajunge Coroso.
Aventurile lui încep când, aflat în posesia cărții, își dă seama că a pătruns într-o lume tenebroasă, plină de capcane și tentații, de întâlniri și întâmplări bizare, în care moartea pândește la fiecare colț. Corso este, în mod misterios, singurul care nu pare să sufere soarta tragică a celor care au intrat vreodată în contact cu cartea…
Ghidat și protejat de o forță pe care nu o înțelege, Corso reușește să dezlege, unul câte unul, secretele sinistrei cărți și să descopere adevăratul scop al misiunii sale…
Polnaski a atacat subiectul ca pe un film polițist, cu un suspans a la Sherlock Holmes, așa cum și joacă Johnny Depp, calculat, fără scrupule, dar și temător, un rafinat amestec dintre stăpânirea de sine și pierderea de sine, dintre rațiune și minune sau minunare. Periplul în lumea cărții de anticariat este ca un plnjon artistic în miezul istoriei și al misterului.
Și eu am avut șansa la New York să paticip la târgurile de anticariat ale cărților rare și am rămas uluit de ceea ce înseamnă această minune, cartea rară. Prin definiție, o astfel de carte este purtătoare de mister.
Evident, Polanski nu putea să evite suspansul criminal, ca în filmele sale cu vampiri. Și aici există o sarabandă de crime, fiindcă toți care au avut de-a face cu cartea demonică au sfârșit urăt, fie înecați, fie ștrangulați. și cercul se închide, însuși Balkan se dovedește satanic, fiindcă el este autorul întegului scenariu vampiric. El a pus la cale toată sarabanda de crime, căreia îi cade victimă.
Corso merge în toată această aventură ca pe sârmă, încercă să nu-și piardă echilibrul, este mereu în situații-limită. Are însă șansa să fie apărat de o fată, o ființă misterioasă (Emmanuelle Seigner). Care îl apără și îl salvează din aceste dese situații limită. Ea se luptă în stilul Lara Croft. Fata este chiar Satana? Care apare însă cu chipul ei bun, ocrotitor. Ea îl ocrotește pe cel care se ocupă de salvarea prestigiului satanic. Ș care, normal, la urmă îl duce și pe erou în iad.
Încă o dată Polanski face un spectacol sui-generis. Orice subiect atacă, el face și o ars poetica. Mereu este preocupat în subtext de natura artei. Și ne dovedește și aici, în The Ninth Gate, o ecranizare a romanului omonim al spaniolului Arturo Pérez-Reverte, că arta este un joc, un sistem de convenții, de care el se folosește cum vrea. Cred că acest regizor este reprezentantul fără dubii al spiritului ludic al artei.
Lasă un răspuns