Prometeismul de Varșovia reprezintă fundamentarea teoretică a activității politice externe a Poloniei. Prometeismul de Varșovia a fost elaborat în anii 20-30 ai secolului XX, în timpul aflării la conducerea statului polonez renăcut a mareșalului J. Pilsudski. Sensul de atunci al concepției: dezmembrarea Imperiului Rus, ulterior – a Uniunii Sovietice de-a lungul suturilor hotarelor popoarelor înglobate.
Denumirea noțiunii de prometeism provine de la mitul antic grecesc despre Prometeu. Asemenea eroului Prometeu, zic propagandiștii polonezi, Polonia aduce făclia libertății popoarelor subjugate de Rusia.
Revigoararea acestei doctrine a avut loc în perioada răsturnării socialismului european și trecerii Poloniei în tabăra capitalistă apuseană (1989). Prometeiștii polonezi consideră că popoarele subjugate de Rusia trebuie să lupte împotriva ei în fel și chip: diplomatic, politic, economic, militar. Polonia dorea ca deconectarea popoarelor de Rusia să fie tutelată de Polonia.
Totul ce slăbește și istovește Rusia și sateliții ei mărunți de la margini (găgăuzii, osetinii, abhazii ș.a.) este salutabil de către prometeiști, deoarece Rusia împiedică transformarea Poloniei în stat-lider al Europei Centrale și Răsăritene.
Rămasă ca stare de spirit poloneză față de Rusia, cu foloase pentru Polonia, prometeismul, cunoaște două proiecte de federație. Primul proiect, al lui J. Pilsudski, numit federația „Între două mări” – Baltică și Neagră – reproducea harta veche a posesiunilor Recy Pospolita înainte de a fi sfâșiată de imperiile vecine. Adică includea: Regatul Poloniei cu Marele Cnezat al Lituaniei care conținea pământuri belaruse, malorose (viitoare ucrainene) și din Moldova Nouă (între Nistru și Nipru).
„Federațion of Intermarium – proiectul actual, polono-amercan presupune statutul de lider al Poloniei în federația statelor deja dintre trei mări – Adriatică, Baltică și Neagră.
Proiectul e un „lanțug” (expresia lui A. Lucașenco) antirusesc. Un „tampon sanitar” care ar izola Rusia de țările Europei Centrale și Est, în plan economic și politic. Atunci, SUA ar înlocui gazul natural ieftin livrat Europei de către ruși cu gaz lichefiat american scump și ar inhiba concurența din partea UE. Iar în plan militar, Washington-ul ar putea crea pe aceste teritorii „NATO Răsăritean”.
De proiectul polono-american „Între trei mări” s-au arătat interesați (de sine stătător, oare?) și conducătorii următoarelor țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Latvia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria.
Primul summit al esticilor sus-numiți a avut loc în 2016. Scopul declarat al proiectului: alinierea nivelului dezvoltării țărilor dintre mările Adriatică, Baltică și Neagră la nivelul țărilor Europei apusene. În prim-plan: consolidarea infrastructurii țărilor estice.
Al treilea summit al țărilor dintre trei Mări, cu participarea ministrului Energeticii SUA, a avit loc la București (IX.2018). Participanții au convenit să creeze un fond de investiții de cinci miliarde de euro și au creionat 40 de proiecte prioritare în sfera energeticii, transporturilor și în domeniul IT.
Relația Polonia-SUA, în proiectul amintit, este axială. Scopurile principale externe ale proiectului fiind: 1. reducerea la minimum a colaborării economice între Rusia și UE; 2. crearea în triunghiul Baltica-Adriarica-Marea Neagră a unui spațiu curățat de prezența politică și economică a Rusiei; 3. crearea la hotarele între UE și Ununea Euro-Asiatică, de la Marea Baltică la Marea Neagră, a îngrăditurii statelor pro-apusene antirusești; 4.fortificarea flancului estic al NATO.
Concis, vice-ministrul de Externe al Poloniei a definit proiectul „Între 3 Mări astfel”: „NATO economico-infrastructurală pentru SUA”. Iar pentru folosul polonez, din acest proiect, Polonia s-a autoproclamat ca aparținând de Europa centrală, de „miezul” continentului european – pe lângă tradiționalul ”nucleu” (Germania, Austria, Elveția). Polonia, cu aujtorul SUA, dorește să înlăture din Europa Centrală prezența monopilistă a Germaniei. Varșovia mai dorește ca relațiile SUA cu UE să aibă loc prin intermediul asociației Trei Mări, în care rolul principal îl are Polonia.
În anul 2020, ambasadorul Chinei în Polonia a propus ca Asociația celor dintre Trei Mări să includă Republica Populară Chineză, care ar putea investi financiar substanțial în acest proiect. Însă americanii au făcut apel către statele UE ca acestea să dea banii necesari proiectului, pentru a evita implicarea financiară a Chinei. SUA au interzis sateliților săi de aici să apeleze la finanțele Chinei în afacerile proiectului sus-numit.
Ținând cont de o serie de realități din cadrul țărilor Asociației celor dintre Trei Mări, precum lipsa uniformității ideologice, divergențele față de atitudinea antirusească (Bulgaria nu e de acord să se includă în acțiunile politice antiruse, Ungaria dorește o aprofundare a relațiilor economice cu Rusia), faptul că nici limba, nici cultura poloneză nu sunt dominante în zonă, că încă nu sunt resursele financiare necesare, scopul proclamat al proiectului – de a alinia nivelul dezvoltării teritorilui dintre cele Trei Mări la nivelul dezvoltării Apusului și a obține o Europă cu aceeași viteză de dezvoltare economică – are șanse cu mult sub nivelul declarațiilor.
Șanse mai mari, însă nu complete, au speranțele polonezilor de a deveni lideri regionali. Cât privește realizarea scopului extern antirusesc, proiectul are sorți siguri de izbândă. Care ar putea fi foloasele și ponoasele României din această afacere polono-americană?
Lasă un răspuns