Aflat în piața central din Miercurea Ciuc, acesta atrage atenția și prin faptul că a fost foarte bine restaurat de curând. Are un plan geometric regulat și bastioane italienești, ridicate în stilul renașterii târzii și este cel mai vechi și mai important monument istoric al orașului. El poartă numele primului proprietar, al lui Francisc Mikó (1585-1635), în documentele vremii fiind menționat și ca „noul castel al lui Mikó”. Construirea castelului a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul a devenit căpitan suprem al scaunelor secuiești Ciuc, Gheorgheni și Cașin. Personalitate marcantă a vieții politice ardelene de la începutul secolului al XVII-lea, Ferenc Mikó, pe lângă această funcție, a fost și consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat și cronicar. Construirea castelului cu plan patrulater și o suprafață de 75×70 m a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al XVII-lea. Primul document scris care atestă existența edificiului construit datează din 1631. Mikó primise drept danie de la Gabriel Bethlen „domeniul domnesc din Szereda” și, în același timp, aprobare de construire a cetății. Totuși moștenitorul, József Mikó, a fost dat în judecată de către Pánczélos István și Balázs din Martonfalva pentru că tatăl său, cu ocazia construirii cetății, și-a însușit pământurile lor fără a-i despăgubi. După 1636 castelul trece în proprietatea lui Damokos Tamás, jude suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara, invadează Ciucul, ocupă și incendiază castelul. Acesta este reconstruit în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, așa cum atestă și inscripția în piatră așezată deasupra porții de intrare a cetății.
În 1735, Johann Conrad Weiss, inginer, colonel austriac, realizează planul castelului, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă și un document important privind istoricul și etapele de construire. În jurul castelului reconstruit austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italienești, ale cărui urme sunt și astăzi vizibile pe latura sudică. Pe latura vestică au construit un depozit de praf de pușcă, iar bastionul sud-vestic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu, iar ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetrații de bolți cu dublă curbură. Delimitarea nivelelor este marcată în exterior de un brâu de piatră cioplită. La fiecare bastion, la înălțimea podului, sunt create goluri de tragere. Cetatea astfel întărită a reprezentat un punct strategic important la granița de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forță a regimentelor secuiești de graniță (1764) este cazarmă a trupelor imperiale, iar după aceea, până în 1849, reședință a comandantului Regimentului I secuiesc de graniță. În timpul revoluției din 1848-1849 a fost sediul comandantului forțelor revoluționare din secuime, Gál Sándor. Și după înfrângerea revoluției, cetatea a rămas în folosința armatei. În 1890, în fața cetății, de o parte și de alta a porții-bastion, este ridicată o clădire, care a fost demolată în 1990. În anii 1880 șanțul de apărare al castelului este umplut cu pământ. Până la mijlocul secolului al XX-lea, cu mici întreruperi, cetatea a fost în folosința armatei. În 1970, după o restaurare generală, a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului, înființat în 1930. Aici se desfășoară anual, Festivalul European de Muzică Veche (inițiat în anul 1980, interzis de regimul comunist în perioada 1986-1989), cu recitaluri și concerte de muzică cultă, cu acces liber, precum și Universitatea de Vară de Muzică Veche (din anul 2008).
Castelul este plin de istorie și ilustrează evenimente importante din cultura locurilor și a oamenilor. Vechi de 400 de ani, Castelul Miko adăpostește „Muzeul Secuiesc al Ciucului”. Odată intrat în interior, vei putea să înțelegi istoria celor 400 de ani, prin tot ceea ce oferă castelul: prezentări audio-video, imagini și exponate. Vei regăsi obiecte descoperite de arheologi în timpul lucrărilor de restaurare, elemente arhitectonice originale pe alocuri fiind păstrate straturi de tencuială vechi de secol XVII. „Sala Fântânii” – surprinzătoare ca adâncime – poartă și astăzi urme ale zidurilor demolate, urme ale ușilor transformate în ferestre. Filmele documentare alb-negru ce sunt prezentate pe monitoare sunt foarte captivante, cel de la intrare punând accent pe istoria fântânii ce se păstrează „in situ”, unde au fost descoperite mai multe obiecte, probabil scăpate în fântână de-a lungul timpului. Tot prin ilustrațiile video vei afla și cum au ajuns acestea acolo. Bucătăria castelului (cuhnia) deține o sobă și un cuptor care au fost reconstruite după urmele descoperite de arheologi și deasupra cărora atârnau cărnuri puse la afumat ori uscat. Următoarea cameră este bastionul unde istoria militară a fortificației este afișată în vitrine, cu arme și replici fidele, iar pe masă vei regăsi hainele militărești, pe care noi le-am și îmbrăcat pentru prima dată, pentru a face fotografii. Interesante pentru vizitator sunt și prezentările audio-video, care arată momente amuzante și întâmplări cotidiene din perioada când palatul era locuit. Locul care mi-a plăcut foarte mult și mi-a amintit de tata și de bunicul meu, a fost expoziția permanentă care ilustrează momente din traiul țărănesc. Exponatele specifice zonei și personajele-manechine, prin care este introdus vizitatorul în lumea vieții rurale de zi cu zi, sunt foarte bine ilustrate. Începând cu activitatea de la stână, cu locul unde ciobanul doarme… până la atelierele meșteșugărește ce ilustrează activitățile diverse ale țăranilor: prelucrarea lemnului, activitatea de dulgherit, tâmplărie și rotărie. În interiorul expoziției este ilustrat și interiorul familiar al unei case cu obiectele ei populare și prezentarea activităților realizate de femeile gospodine. Totul este atât de real, încât m-am surprins minute întregi privindu-le și teleportându-mă în acele timpuri simple și modeste. Este una din cele mai frumoase expoziții vizitate pâna acum. În curtea Muzeului se află o secție în aer liber ce cuprinde șase case țărănesti din Ciuc-Sângiorgiu, Cozmeni, Plăieșii de Sus, Joseni, Sân-Simion și Corund.
