„Regele de fier”, sau pe numele său Max Auschnitt (scris și Ausschnitt sau Aușnit) s-a născut pe 14 februarie 1888, la Galați și a fost un mare industriaș din România, administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița (U.D.R.), cea mai mare societate pe acțiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist. Numele lui Max Auschnitt e strâns legat atât de industria utilajelor grele şi a armamentului, cât şi de pungile de plastic cu fermoar, pe care încă le folosim astăzi. Născut și crescut în familia industriașului evreu Osias Ausschnitt, Max Auschnitt a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena, a fost președinte al Asociației generale de Industrie din Banat, vicepreședinte Uniunii Generale a Industriașilor din România și senator al Camerei de Comerț și Industrie din Galați. A condus U.D.R. cu succes, aceasta având cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați – 16 669 în anul 1938, respectiv, 22 892 în 1948. Împreună cu fratele său Edgar deținea societatea Titan-Nădrag-Călan cu peste 4900 angajați în 1938. A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco și companii românești, precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni, etc.. În decembrie 1934 s-a convertit la religia creștină catolică și s-a căsătorit cu o româncă, Livia Pordea. Inițial a fost un apropiat al Regelui Carol al II-lea, fiind, de asemenea, prieten cu mulți oameni importanți ai vremurilor. Se spune că avea capacitatea de a fi rival, dar și prieten cu principalii săi competitori. Un bun exemplu este relația pe care a avut-o cu Nicolae Malaxa, cu care a fost deopotrivă partener, dar și rival. Împreună cu acesta avea, la un moment dat, ocazia să-i dăruiască regelui o geantă cu bani, ca drept mulțumire pentru faptul că monarhul sprijinise industria românească, or cel puțin acesta a fost motivul oficial. De altfel, se spune că evenimentul nu ar fi fost unul izolat, de vreme ce Carol al II-lea pare să se fi bucurat din plin de banii primiți și de la Auschnitt. În anul 1939 a căzut în disgrația regelui Carol al II-lea, cu care era partener de croaziere și partide de poker, în favoarea rivalului său, Nicolae Malaxa. A fost arestat și dat în judecată și condamnat la 6 ani închisoare, la Doftana. Întreprinderile sale au fost „românizate” în ultima perioadă a Dictaturii regale și în timpul dictaturii antonesciene. În 1942 a fost eliberat din închisoare. În urma comutării sentinței la muncă în serviciul societății, aceasta a efectuat-o la fostele sale întreprinderi. După căderea regimului antonescian procesul său a fost rejudecat și a fost achitat în toamna anului 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Max Auschnitt și-a organizat și în SUA o bază pentru afacerile sale. Pentru a-i reprezenta interesele după încheierea războiului, Max Auschnitt l-a angajat pe Allen Dulles care, pe vremea aceea, era un avocat privat, priceput în a-și face intrarea la emigranții politici și în operațiuni secrete. Văzând pericolul instalării regimului comunist a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a decedat în 1957 (18 ianuarie 1957, New York, Statele Unite). Toate proprietățile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948. După Revoluția Română din 1989, urmașii lui Max Auschnitt au dat în judecată statul român, cerând despăgubiri pentru confiscarea uzinelor Titan-Nădrag-Călan.
Procesul pentru acordarea despăgubirilor a început în 2001. În anul 2011 s-a dat sentința finală care le dă dreptul moștenitorilor lui Auschnitt să primească despăgubiri de 37 de milioane de dolari, în acțiuni ale Fondului Proprietatea, precum și drepturile pentru mai multe imobile. Conform contractului de reprezentare, avocații primesc jumătate din suma totală, iar restul se împarte între trei moștenitori. În 2012, Steven Auschnitt, fiul lui Max Auschnitt, a revenit în România, la Lugoj, pentru a inaugura „Centrul Memorial Max Aușnit” ridicat în onoarea tatălui său, punând astfel în valoare un reper important al istoriei Lugojului, respectiv Casa de vacanţă a familiei Brediceanu. Cu acest prilej, el a lansat și un proiect de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, constând într-un complex de parcări, moteluri și restaurante pentru șoferii care tranzitează zona Banatului. Recuperează și 20 de case din orașul Oțelu Roșu, pe care care le lăsa apoi chiriașilor care locuiau deja în ele. Tot atunci acesta îi vinde lui Gigi Becali un palat aflat pe Aleea Alexandru, în București, colț cu Aviatorilor. Steven Ausnit, fiul lui Max Ausnit, cel mai mare industriaş din perioada interbelică a României, s-a stins din viaţă vineri, 8 noiembrie 2019, la New York. Avea 95 de ani. Pentru Lugoj, Steven Ausnit a fost un prieten, un apropiat, un investitor de primă mărime şi un vizionar. Ausnit a fost un om care a investit în Lugoj nu numai pe plan economic (complexul şi parcarea securizată A&O de pe centura Lugojului, cea mai mare și mai sigură parcare din sud-estul Europei), ci şi în domeniul educativ (prin cumpărarea fostei Şcoli Generale Nr. 5 din centrul oraşului, oferită ca spaţiu Liceului Teoretic „Harul”), istoric (prin Centrul Memorial „Max Ausnit”, dedicat memoriei marelui industriaş interbelic) şi chiar sportiv (Cupa Internaţională la Ciclism „Max Ausnit”, care adună anual la start sute de ciclişti din toată lumea).
Și în istoria orașului Galați, „Regelui de Fier” îi rămâne asociată o casă cunoscută drept „Casa Auschnitt”, situată pe Str. Domnească 70, pe care Auschnitt a cumpărat-o în 1921. Intrarea casei cu un etaj este din stradă, prin ușa din fier forjat și are coloane înalte, cu capiteluri de inspirație corintică, cu ziduri cu decorațiuni baroce. Parterul deține trei camere largi și culoar, alte șase camere sunt la etaj. În 1951, cădirea ajunge în proprietatea statului și abia în anul 1990 cădirea a fost revendicată de către moştenitori. Potrivit istoricilor, după naţionalizare, în această clădire a funcţionat până în anii ’70 „Organizaţia Judeţeană a Uniunii Tineretului Comunist”, apoi a avut sediul aici secţia de „Istorie Modernă şi Contemporană a Muzeului de Istorie”. După 1990 clădirea a fost preluată de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret, apoi a ajuns în circuitul civil pe căi controversate, încă insuficient deslușite. În 1991, casa Auschnitt a fost clasată în lista monumentelor istorice, în categoria Arhitectură. Imobilul a fost apreciat pentru coloanele sale, elementele faţadelor, grădina absolut superbă şi mai ales pentru interiorul cochet. În 2004, în impozanta clădire funcţiona un club de noapte, iar în podul mansardat al acesteia, fiind amenajate spaţii pentru întâlniri mai apropiate, s-a iscat un incendiu care a distrus acoperişul și tavanul clădirii. În prezent, impozanta clădire este scoasă la vânzare.
Aceasta este istoria și evoluția unei cariere de mare industriaș din România interbelică, despre care „vorbește” astăzi Centrul Memorialistic „Max Aușnit”, dedicat memoriei marelui industriaş interbelic. Istoricul Cristian-Oliviu Gaidos ne lămurește pe facebook asupra originii inițiale a Vilei Alma Pop – o clădire enigmatică a Lugojului, se pare identificată greșit cu numele de Casa Peter, care astăzi adăpostește Centrul Memorial „Max Ausnit”. Frumoasa casă din Dealul Viilor a fost ridicată în 1907 de Isidor Pop (1870 – 1913), avocat al Episcopiei greco-catolice de Lugoj și director executiv al Institutului de Credit „Poporul”. Acesta a denumit-o în cinstea soție sale, „Alma Pop” (nepoata avocatului pașoptist Ioan Maior). Fiica lor, pe care o chema tot Alma, s-a căsătorit în 1920 cu viitorul general Dimitrie Petrescu Tocineanu (1893-1943). După Revoluție vila a fost vândută de urmasii din partea fam. Dăncilă, ulterior ajungând în proprietatea Fundației „Max Ausnit”. Datorită iluștrilor săi proprietari, avocatul Isidor Pop, respectiv Col. D. P. Tocineanu – animator al vieții muzicale interbelice locale, vila s-a bucurat de atenția intelectualității lugojene care obișnuia să îi treacă pragul în zilele toride de vară. În acest sens avem mărturie o fotografie cu veranda vilei din 1910. Printre cei prezenți se numără jurnalistul Valeriu Braniște, episcopul greco-catolic de Lugoj, Vasile Hossu, Isidor Pop, Alma și Sidonia Maior, avocații Comșa și Cișmaș, Virginia Braniște, Lelia Popescu, preotul greco-catolic Ioan Ienea etc. La Caransebeș, Liceul Tehnologic poartă numele lui Max Ausnit. Amintirea atrage amintire, iar nemurirea acestor mari personalități ce au creionat direcția unei perioade destul de dificile pentru România se susține și așa, prin manifestări artistice, sportive, muzeale, de neuitat.
