Este o îngrădire violentă a dreptului de a avea o opinie „altfel”, ba, chiar o limitare a însăși libertății de exprimare. Pentru că, „aidoma”, „asemenea” și „altfel” fac parte din registrul libertății de exprimare. Iar restrângerea oricăreia dintre ele definește delictul de opinie al opinentului (în speță, doctorul – dar, doar astăzi, mâine…) și abuzul statului asupra, nu doar a profesioniștilor din diferite domenii, ci asupra cetățenilor…. Este o interzicere a dreptului de a gândi altfel, „în afara cutiei”, prin norme-zăbrele, fie impuse de guvernanți (și statul-sistem, ca aparat represiv), fie zidite chiar de către unii dintre profesioniștii domeniului respectiv (ca urmare a unor cutume, șabloane de breaslă și, mai ales, organizații de tip control/supunere benevolă contra beneficii specifice), ca urmare a unor obișnuințe dar și lașități și, adesea, a aplecării lingușitoare de tip „yesmen”. Cu aceea extensie a rămânerii în propria-i „bancă”, azi, pe o pătrățică tot mai restrictivă, mâine – restrânsă la un petic, cu acel „a sta la locul tău” (profesional acceptat prin norme decise de alții) pentru „a nu fi luat la ochi”, pentru „a nu ieși în evidență”, pentru „a nu atrage atenția”… Și nu este un atac doar la adresa medicilor… Este o construcție legislativă ce va deveni model, și nici măcar ca speță juridică de raportare pentru a impune alte și alte restricții altor profesii, ci drept șablon de tip „copy/paste” pentru înjunghierea „copusului” (social, profesional, economic) prea libertin al societății, al manifestării acesteia ca „men sana in corpore sano”, inclusiv ca drept de a alege… Iar acest atac asupra ființei umane ca trestie (liber) gânditoare nu se va opri aici… Nu se va opri până în clipa în care toate libertățile de a gândi „altfel” nu vor fi fost strânse în snopii controlați de sistem… Cu vârfurile reprezentate de cei exprimând altfel de idei retezate brutal, și nu doar prin excluderea din profesie, nu doar prin uciderea civică a „reacționarului” (prin limitarea și chiar interzicerea accesului la minimele resurse necesare supraviețuirii), ci prin însăși eliminarea, întâi a conștiinței proprii, agresată prin normele penale prin interzicerea exercitării profesiei în domenii în care nu structurile organizaționale ar trebui să decidă ce este defectuos, reprobabil până la penal, ci doar instanțele juridice, apoi poate chiar prin înlăturarea fizică…
Medicii de astăzi sunt amenințați cu deprofesionalizarea lor brutală, cu strivirea și confiscarea dreptului lor de anamneză (de corpus, de pacient, dar și „de corpore”, social) pentru opiniile „altfel”. Ni se spune, acum, ca măsuri necesare pentru „a nu mai răspândi informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional”… „Care pot pune în pericol sănătatea publică”… Dar cine decide ce și cum afectează sănătatea publică dacă însăși anamneza, ca libertate de opinie a medicului, este constrânsă, devenind delict de opinie? Și cum rezolvăm contrariul din chiar expunerea de motive, nu a necesității (pentru că nimeni nu a vorbit despre necesitatea unei asemenea legi contra medicilor opinând altfel decât a decis sistemul), ci a impunerii coercitive prin brațul politic, parlamentar legiuitor? Pentru că, informațiile „contrare dovezilor științifice” nu pot fi trasate din pix ca delict de opinie ori chiar intenție de manipulare… În fond, multe dovezi științifice aparținând „altor vremuri” au ajuns a fi negate chiar de știință… Adesea nici măcar după zeci de ani… Iar ceea ce „astăzi” era considerat irefutabil științific, mâine a fost răsturnat de chiar noile descoperiri ale aceleiași științe. Și atunci, de exemplu, oare ce facem cu vechea recomandare a administrării de antibiotice împreună cu lapte (anii ’70, secolul trecut) versus interzicerea actuală a asocierii lor?… Sau cum ne raportăm la recomandarea (tot din secolul trecut!) a celebrelor tablete de valium ca fiind bune aproape pentru orice versus definirea de acum ca risc major de a dezvolta o dependență depășind chiar anxietatea, obsesia tratate prin acel miracol al medicinei de ieri?… Ce facem cu dovezile medicale, iată, răsturnând teoriile, nu doar de ieri, ci poate de acum?… Și mai avem o aberație în acest proiect… Aceea în care ni se spune că nu vor fi vizate opiniile medicale din sfera conferințelor, simpozioanelor medicale, dar în care însăși nota de fundamentare a legii menționează necesitatea ca urmare a unui recent congres al medicilor unde unii doctorii au abordat opinii ieșind tocmai din cutiuța decisă de sistem…
Or, ar trebui ca societatea să ia foc… Să ardă aceste ziduri (încă în construcție) ce-i vor îngrădi total pe cei de mâine. Și nu doar pe noi, cei de mâine, ci pe aceia pe care, ca urmași ai noștri, nu i-am apărat de ziua de mâine construită de un sistem totalitar în numele „democrației” (din nou, doar a „lor”, folosită punitiv de către sistem). Căci, oare, cine sunt cei ce vor fi luați în continuare „în vizor”? Profesorii? Prin trasarea vinei de a fi ieșit „în afara cutiei”, printr-o gândire creativă, inovativă, liberă, neconstrânsă, abordând „anamnezele” dintr-un unghi nou, neașteptat, pentru a găsi soluții originale, prin nealinierea la cutumele, șabloanele, standardele decise de alții?… Va urma apoi retezarea vârfurile profesiilor educaționale, prin înlăturarea și eliminarea dascălilor? Ei, „a priori” gândind altfel, intuind, văzând, exercitând acele modele altfel decât cele ale șablonului otova… Va veni și rândul preoților (inclusiv, ca parte a prigoanei lor), prin alungarea duhovnicilor, a părinților, aflați în afara „matriței” decise?… Vor urma, rând pe rând, toate acele componente ce asigură dezvoltarea sănătoasă a societății?… Sfârșind poate prin ruperea, sfâșierea, sfârtecarea, pagină cu pagină, tom cu tom, a tuturor cărămizile educațional-profesionale ale pedagogiei lui Comenius…
