Poate că în cazul Comisiei Europene, modul de „evaluare”, repartizare și gestionare a sumelor din „Mecanismul de redresare și reziliență” (MRR), cuprinzând PNRR -urile statelor membre, va intra doar în sfera secretomaniei și a alocărilor țintite ca afaceri interne pe modelul serurilor, medicamentelor și a înarmării cu para îndărăt bruxelez. Acum, doar numite ca fiind „decizii arbitrare” ale Ursulei, pentru felul în care, discreționar, CE a decis ce jaloane, ce termene și ce nivel de tragere a sumelor din „banii Europei” să fie alocate și aplicate fiecărui stat membru. Dar, în cazul nostru vorbim de ceva mult mai grav… Îngenuncherea voită a economiei, destabilizarea și dezagregarea ei, prin măsuri pe sub o „plapumă” a justificării PNRR, acțiuni ce vor putea fi echivalate cu deturnări de fonduri mascate sub pretinsele reordonări de credite pe capitole sub veșnica motivație a nepierderii banilor europeni. Bani ratați, în fapt, de la primele etape ale PNRR -ului. Iar dacă în cazul Comisiei Europene, următoarea analiză devastatoare a Parlamentului European va veni în mod cert cu relevarea beneficiilor date de CE statelor ce s-au aliniat deciziilor sale, cu dezvăluirea diminuărilor de sume și chiar a blocării acestora, în cazul altor state membre, care nu au corespuns așteptărilor de grofi ai Bruxelles-ului, în cazul „ajustărilor” făcute de guvernanții noștri lucrurile s-ar putea să rămână multă vreme sub batista unui presupus secret de stat, pentru a pune la adăpost tocmai matrapazlâcurile „înaltei porți” a CE… Una depășită în propria-i „înălțime” doar de cuantificarea scârbăvnicei sale în raport cu statele membre… Dar, vinovăția guvernanților noștri și acuzele de periclitare a stabilității și securității țării nu vor putea fi ținute la nesfârșit „la secret”. Și nici acțiunile lor, cu bună știință, în această direcție. Pentru că, în vreme ce la nivelul Europei au apărut clare semne de întrebare față de modul în care CE a alocat, a repartizat, a „cuantificat” și a plătit banii programelor PNRR, pe jaloane, nu de analiză reală, ci de interes și evidentă presiune politică asupra statelor membre, la București, în valul ordonanțelor de supraimpozitare a românilor, de accentuare a sărăcirii angajaților și a tot mai străveziului patronat românesc, dar și de despovărare a multinaționalelor de taxe și impozite, în seria „ordonanței trenuleț” a fost strecurată o măsură ce ar fi trebuit să ducă, de îndată, la demiterea acestui guvern și la acuzarea lui de trădare națională. Pentru că măsura de a da autorităților locale „libertatea” de a face împrumuturi la Trezoreria Statului, acum pentru „cheltuielile neeligibile” din programele PNRR (dar de ce au fost trecute acolo dacă erau neeligibile?!), în condițiile în care Parlamentul European a dat de pământ cu instituția Comisiei Europene (CE) și șefa acesteia pentru modul în care au repartizat acești bani, pentru felul disproporționat în care au impus condiții „de jalonare” total diferite pentru state aflate practic în situații și manifestări economice și administrative similare, ca gestionare a banilor europeni, constituie un semn clar de supunere a guvernanților noștri și de disponibilitate obedientă pentru acoperirea matrapazlâcurilor, deja, nu evidente, ci dovedite, chiar din interiorul Uniunii Europene.
Or, doar pentru că între instituțiile UE au apărut dezacorduri și acuze directe, doar pentru că este evidentă următoarea implicare a structurilor penale ale UE în cercetarea modului în care aceste „jaloane” PNRR au fost folosite abuziv de către Bruxelles pentru a-și asigura aservirea guvernelor, ar fi trebuit să ducă la o altfel de acțiune a guvernanților noștri. Măcar ca instinct de conservare! Pentru că transformarea investițiilor PNRR din banii UE în asumarea unor continuări a programelor din banii noștri (acum prin împrumuturi de la Trezoreria Statului, dar, în mod evident, cu o țară adusă la nivel de șantier, cu riscul de a pierde lucrările deja făcute, în curând prin continuarea investițiilor cu bani de la instituțiile financiare internaționale) se va transforma într-o grea tinichea atârnată de scăfârliile guvernanților. Care nu trebuiau să „translateze” o obligație de finanțare a CE într-o impunere a asumării cheltuielilor pusă în spatele autorităților locale. Mai mult, era momentul în care Parlamentul României trebuia să cheme guvernul la raport. Plecând chiar de la prima acuză din interiorul UE, aceea prin care Parlamentul European (PE) a reclamat că instituția sa a fost dată de o parte de Comisia Ursulei (CE), ajungându-se ca Parlamentul European să nu aibă nici un rol în elaborarea MRR -ule Uniuni (recte, PNRR -urile statelor membre), să nu fie consultat cu privire la cererile de plată și să nu i se prezinte nici măcar o schiță a modului de implementare a proiectelor și a plăților la nivelul statelor membre.
Și este însă tot mai evident că vom afla, cât de curând, care au fost de fapt criteriile Comisiei Ursulei în felul total discriminant în care statele au beneficiat ori nu de acești bani, în modul în care li s-au trasat jaloane mai dure ori nu, dar și termene de implementare stricte, special restrânse pentru anumite țări. De altfel, plecând de aici, România avea șansa să facă un pas esențial. Nu să-și asume ordonarea proiectelor PNRR, impuse cu jaloane și condiții fiscale, juridice, sociale dure, ca plată prin împrumuturile autorităților locale de la Trezoreria Statului, ci să dea în judecată CE pentru tratamentul discriminatoriu care i-a fost aplicat de la Bruxelles. Cu evidenta complicitate a guvernanților și a clasei noastre politice. Pentru că, o singură condiție diferită trasată României (ca un fel de jalon „altfel”), o singură zecimală tăiată la alocarea banilor, ori o singură zi eliminată din termenul de implementare a unor proiecte în raport cu celelalte state, erau motive pentru a merge în fata instanței juridice a UE (Tribunalul Uniunii Europene), cu sau fără sesizarea Parchetului European, pentru judecarea modului în care comisia fanariotă de la Bruxelles a transformat PNRR -ul nostru într-o altă afacere de castă bruxeleză…
