Avem stele printre alte stele în mai multe domenii, dar de data aceasta vorbim despre stelele – campioane ale gimnasticii mondiale. Mai exact este vorba despre tripla campioană olimpică de la Atena, în 2004, Cătălina Ponor, care a fost primită în „Hall of Fame” al gimnasticii mondiale, evenimentul având loc în Oklahoma (SUA). Ponor a devenit al 12-lea reprezentant al gimnasticii româneşti inclus în „International Gymnastics Hall of Fame”, totul începând cu Nadia Comăneci, în 1993. Marea Nadia Comăneci a ținut să fie de față atunci când Cătălina Ponor a intrat în „Hall of Fame” al gimnasticii mondiale.
Ziua de 17 mai 2025 a devenit una dintre cele mai importante din viața Cătălinei Ponor. Alături de cea care acum 21 de ani urca pe treapta cea mai înaltă a podiumului cu echipa, la bârnă și la sol au fost Nadia Comăneci şi Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român. „Seducătoare şi puternică în acelaşi timp, elegantă şi extrem de ambiţioasă, Cătălina Ponor a marcat istoria gimnasticii româneşti. Este prima gimnastă din era modernă care a concurat la trei ediţii de Jocuri Olimpice şi prima gimnastă care a purtat drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor. Cătălina Ponor a câştigat cinci medalii olimpice, trei dintre ele fiind de aur”, este mesajul COSR. Ponor are 34 de medalii, dintre care 19 de aur, trei fiind cucerite la JO din 2004, de la Atena.
La ceremonia din acest an, de la Academia de Gimnastică „Bart Conner” din Oklahoma City, au mai fost onoraţi britanica Beth Tweddle (triplă campioană mondială și de șase ori câștigătoare a medaliei de aur la Campionatul European) şi germanul Andreas Wecker (care, în 1996 la Atlanta, a luat aurul olimpic la bară fixă). Ceilalți români incluși în International Gymnastics Hall of Fame sunt Nadia Comăneci, Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Miloşovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016) şi Andreea Răducan (2018). Ponor a câştigat în întreaga carieră 23 de medalii la marile competiţii, dintre care cinci olimpice (trei de aur, una de argint și una de bronz), tot atâtea mondiale (trei de argint și două de bronz), plus 13 europene (opt de aur, două de argint și trei de bronz). De asemenea, fosta mare gimnastă a mai urcat pe podium de nouă ori la etapele de Cupă Mondială și de două ori la finalele Cupei Mondiale. Cătălina a câștigat primele ei medalii în 2003, trei de argint, cu echipa, la bârnă și la sol, în cadrul Campionatului Mondial care a avut loc la Anaheim, în Statele Unite. Retragerea și-a făcut-o în 2017, nu înainte de a câștiga aurul european la bârnă, cu ocazia competiției de la Cluj-Napoca. Pașii ei pot fi urmați acum de tânara generație de gimnaste din România, care se mândresc cu astfel de înaintași meritorii. Aplauze tuturor campionilor! (G.V. G)





