Și nici măcar nu vorbim de aceea fantasmagorie în care Europa s-ar pregăti „de moarte” tocmai pentru a reînvăța să trăiască din nou, ci de o absurditate de-a dreptul kafkaian-urmuziană în care se pregătește de război pentru a avea, de fapt, mereu nepace… Căci, după felul în care UE impune statelor membre fel și fel de politici de înarmare, nici măcar pentru propria lor siguranță, ci pentru îndestularea militară a Ucrainei, deja nici nu se mai pune întrebare dacă aceeași Europă nu va fi obligată să importe mare parte din armament chiar din Ucraina, ci doar de când… Și nu, nici măcar atunci războiul nu se va sfârși… Pentru că Rusia va fi în continuare zgândărită și provocată la limita haosului final, pentru a exista pe mai departe motivația bruxeleză de supraînarmare și a-i facilita Kievului posibilitatea de a deveni exportatorul unic de produse militare către Europa… Și poate nu numai… De aici și toate aceste politici de înarmare impuse de Bruxelles… De aici și acordarea atâtor fonduri ale Europei către Ucraina pentru „a dezvolta armament” (copiat după cel primit ca „donație”, dar, iată, nu pentru a-l folosi în lupta ei pentru propria-i pace și liniște, ci pentru războiul cu… Europa dus de Bruxelles), dar și tehnologii și „know-how” de logistică militară pe care să le exporte apoi spre un UE năucit de propria-i absurditate kafkain-urmuziană. Pentru că va fi cu adevărat un nonsens al logicii de război, al pregătirii militare, să ajungi să imporți din statul pe care l-ai sprijinit militar propriile arme… Sau „aproape” propriile arme… Pentru că, deși vor fi, poate, în mare parte părți ale aceluiași armament primit, reexportarea lor către statele care le-au donat, în următorul mare gheșeft, pe bani, al acestui război pitrocit, cel puțin ca mod de continuare, de stârnire și provocare, de la Bruxelles, acele armele vor avea identitatea de export ca „made în Ucraina”… Fără a fi nevoie nici măcar să fie șterse seriile specifice… Nici măcar în cazul capetelor de serie după care au fost copiate („fabricate”, în accepțiunea politic-bruxeleză) armele într-o „producție” pe care chiar statele inițial exportatoare, și creatoare de tehnologii, să ajungă să le invidieze…
Iar asta este posibil doar pentru că prea puțini au acces la datele concrete a aceea ce s-a trimis Ucrainei ca sprijin militar, pentru că acesta era termenul corect, „ajutorul” vizând strict partea umanitară, medicală și sanitară de urgență, de tratament ori paleativă… Or, deja la atâta vreme de război, unul din care chiar Kievul nu vrea să iasă (sub justificările de obținere, de certă obținere, de despăgubiri și îndreptări), este evident că nu se mai poate vorbi despre ajutorare… Acum, dacă am mai vorbi despre ajutorarea cuiva, ar fi mai degrabă vorba despre cea a statelor europene… Pentru a nu fi strivite de colapsurile bugetare în care au fost împinse prin obligația asumării unor împrumuturi date de Bruxelles Ucrainei (ca bani nerambursabili), prin renunțarea la producții și piețe agro-alimentare și industriale… Și pe care, vor realiza curând, le va fi tot mai greu să le recupereze… Deși exemplul nostru, ca țară care am dat totul prin feluriții conducători oligotradători (și nu „oligo” de la caracterul lor de aparenți oligarhi în raport cu propria țară, ci de oligofreni vânzători de neam și țară) ar fi trebuit să le fie un bun aviz pentru ceea ce li se poate întâmpla și lor… Lor, ca economii, ca națiuni, ca suveranitate și independență, inclusiv militară și de apărare… Iar Bruxellesul nici măcar nu încearcă să mascheze acest următor destin al Europei: acela de a ajunge importator din Ucraina al propriilor materiale și tehnologii (mai ales ca „drept de proprietate intelectuală”) din domeniul militar. De produse și efecte militare ce vor fi fost „naționalizate”, ca brand de producător de război, de către Ucraina. Prin simpla motivație a „experienței din război”… Căci așa vom a ajunge a cumpăra ceea ce am dat gratis… Ca produse și tehnologii cu valoare adăugată de experiența de război… Că va fi vorba despre ogive și armament care poate nici nu ieșit din depozitele militare făcute de Ucraina, care și-a privat poate proprii soldați de un armament ce ar fi trebuit să le ajungă pentru două războaie, nici nu va mai conta… Important va fi doar faptul că vor avea țidula „de experiență ucraineană de război” pentru a le închide gura nemulțumiților… Cărora, dacă nu, oricum le-o va închide UE bruxelez prin alte reglementări „de război”… Poate chiar fără ghilimele… Iar când Ucraina va ajunge exportator de armament și muniție în Europa (pentru că nu va mai fi vorba doar despre securitatea alimentară a Europei, prin importurile masive de produse agro-alimentare, de sorturi la care multe state au renunțat), ci de industria de război, chipurile de securitate, siguranțare, apărare a Europei, nimeni nu va mai vehicula vreun drept de veto pentru a se opune aderării Ucrainei la UE… Poate chiar de așezare a ei la masa celor mari, dând la o parte pe cel puțin un membru (poate chiar fondator!) de drept… Și apoi poate și de la masa altor alianțe…
Până atunci, însă, mai avem șansa de a privi de sub perdeaua acestui absurd care se așază peste Europa… Achiziționarea de drone și, mai ales, de „know-how” -ul utilizării lor… Aceleași aparate de ieri, civile, dar care, nu-i așa?!, vor avea parte de adaosul de utilizare dat de „experiența ucraineană”… Și acum înțelegem și de ce, deși s-au alocat bani pentru înarmare, nu s-a pus condiția strictă pentru o înarmare prin dezvoltarea propriilor industrii naționale… Precum în cazul României, unde guvernanții declară („repetițio” în istorie) că industria noastră (acum cea militară) este un morman de fier vechi, cu hale „în care au crescut copacii”, o țară în care responsabilii cu înzestrarea militară se comportă ca niște „domni Goe” alergând prin lumea largă să caute ce e mai scump și strălucitor pentru a cumpăra… Chiar dacă transformarea înzestrării militare într-un bazar cu produse cu tehnologii și standarde diferite, inclusiv ca „SDV” -uri de întreținere și reparare, cu diferențe de norme, va putea periclita, nu doar utilizarea reală, ci inclusive deplasarea la paradele de autoglorificare a guvernului habarnist…
Țările europene vor fi obligate dară să adopte și „modelul ucrainean de luptă cu dronele” pentru că au fost testate „în condiții reale de război”. Și chiar dacă reprezintă un grad ridicat de risc pentru viitor, pentru apărarea europeană a zilei de mâine, Bruxellesul impune, „strategic”, „colaborarea cu Ucraina pentru a construi un scut anti-dronă comun” („valorificând experiența și tehnologia ucraineană testată deja în războiul cu Rusia” și alte „bla-bla” -uri) pentru că, doar așa, „forțele europene vor înțelege concret cum funcționează sistemele anti-dronă în luptă”… Cât despre noi… Noi vom rămâne cu absurdul pe mai departe… Dar și cu toți acești ipochimeni politici și de guvernare, precum și cu toți acei „domni Goe” plimbându-se pe banii noștri printre rafturile cu armament în căutare noilor lor „jucării”. Pe care să le pună, cel mult, în locul soldățeilor cu oxid de plumb la chipiu… Vom rămâne cu toți aceștia dar și cu un destin de însărăcire, de pauperizare, de înrobire pe generații… Totul pentru războaiele altora…
