După revoluția de la 1848-1849, eroul Avram Iancu a refuzat decorațiile și privilegiile propuse de Imperiul Habsburgic până nu se va face dreptate românilor din Ardeal din punct de vedere al libertăților politico-cetățenești și a drepturilor social-economice. Este celebră replica lui Avram Iancu când a respins decorația împăratului austriac, spunând că: „Nu ne-am luptat pentru jucării, vrem drepturi, Majestate!” Din păcate, astăzi moștenirea lui Avram Iancu este ignorată și terfelită chiar de oficialii statului român de la București care permit toate tribulațiile premierului Ungariei, Viktor Orban, în Ardeal. Premierul Ungariei, după ce a petrecut într-un restaurant de lux aflat într-un palat istoric Rhedey din centrul Clujului, al unui grof de secolul XVIII, a cântat sfidător un cântec provocator pentru români: o melodie tradițională al cărei refren se traduce prin „Noi nu plecăm acasă”, adică un mesaj cu bătaie lungă. Umilirea oficialilor români a continuat la Jucu, într-o locație exclusivistă din afara Clujului, unde la Congresul UDMR, în fața premierului Ilie Bolojan, s-a cântat Imnul Secuiesc, care incită indirect la autonomie și separatism. Bolojan a stat ca un mielușel în sală fără niciun Tricolor, acceptând umilințele la care a fost supus de premierul ungar și colegii din coaliția de guvernare. Problema gravă a fost că Bolojan nu mai era primarul Oradiei, cu proiecte finanțate de ONG-uri de la Budapesta, ci ditamai premierul României. Dar să vedem ce înseamnă acest cântec intonat la Congresul UDMR, cu acceptul oficialilor români, care au acceptat să fie umiliți. Imnul secuiesc (în maghiară, Székely himnusz) este un poem scris în anul 1921 de György Csanády, ulterior pus pe o melodie compusă de Kálmán Mihalik. Mult timp interzis, dar foarte cunoscut în Transilvania, acesta este cântat cu regularitate la petreceri și evenimente în Secuime. Refrenul poemului este: „Doamne, nu lăsa să piară Ardealul” (Ne hagyd elveszni Erdélyt, Istenünk). Autorii, originari din Transilvania, Csanády și Mihalik, s-au refugiat la Seghedin după Tratatul de la Trianon. Aici au devenit membri ai organizației culturale de studenți secui, SZEFHE, iar în 1921 au compus o piesă muzicală intitulată Bujdosó ének (Cântec de pribegie) pentru o dramă-misteriu prezentată la întâlnirea organizației. Inițial, nu au avut intenția de a crea un imn, însă în deceniile următoare cântecul a devenit expresia sentimentului de apartenență al secuilor.
Deși a fost interzis cu desăvârșire în România – unde ascultarea lui constituia infracțiune – și în Ungaria (după 1946), oamenii îl cântau în taină, iar răspândirea sa nu a putut fi oprită. Popularitatea cântecului este demonstrată și de faptul că a devenit folclor în a doua jumătate a secolului XX, textul și melodia fiind modificate, strofe adiționale fiind adăugate de autori anonimi. După 1989, interdicțiile au fost ridicate. În anul 2009, Consiliul Național Secuiesc a declarat cântecul drept imn al Ținutului Secuiesc. Astfel, Imnul Secuiesc se cântă în fața oficialilor locali și centrali ai statului român, în frunte cu premierul Ilie Bolojan, la Congresul UDMR de la Jucu, fără ca prim-ministrul să iasă afară, așa cum e firesc și așa cum ar fi făcut orice conducător de guvern dintr-o țară suverană europeană. L-ați văzut pe premierul Spaniei, Pedro Sánchez Pérez-Castejón, cântând împreună cu liderii Cataloniei imnul acestui ținut, care se auto-proclamă independent. Niciodată! La noi, Ilie Bolojan a stat ca un ghiocel, iar Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a mimat că merge la toaletă în timpul Imnului Secuiesc. A fost o sfidare pe față a lui Viktor Orbán că el este jupân de condominiu peste Ardeal, iar guvernanții de la București sunt doar niște slugi servile ale intereselor Budapestei în România? A fost o umilință fără seamăn a oficialilor români, care arată că România nu este „colonia” Franței, cum se spune, ci a Budapestei lui Viktor Orbán, prietenul lui Vladimir Putin? În orice țară civilizată, premierul și-ar fi dat demisia după o astfel de impietate adusă suveranității și Constituției. Încă aștept demisia de onoare dacă o mai are Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru. România nu este colonia Budapestei, iar reprezentanții statului român nu sunt „bișonii” lui Viktor Orbán. O vină o are și SRI, care nu a prevăzut ceea ce s-a întâmplat la Jucu, adică umilirea oficialilor români și a statului român, lucru ce arată că Bucureștiul nu mai deține controlul asupra suveranității în Transilvania? Bolojan s-a purtat de parcă ar fi fost premierul Ungariei, nu al României?
