Prin toate măsurile pe care le avansează în vari summit -uri europene, UE transmite strict mesajul continuării înarmării și supraînarmării pentru a face față acelui următor „agresor” al uniunii, dincolo de ziua de mâine și, mai ales, după „clasarea” Rusiei din rolul de agresor de acum… De agresor, oricum, al unui stat nemembru al familiei europene, și nu (nici măcar indirect) al UE… Pentru că toate măsurile militare aproape impuse la nivelul fiecărui stat membru, nu al Europei ca un tot, și nu neapărat că o „familie”, dacă nu unită, măcar împărțind valori încă aparent comune, toate aceste discursuri, idei, proiecte, impuneri se îndreaptă pentru apărarea „de mâine”, undeva într-un viitor, cu bunăvoință, poate apropiat… De la clamarea „zidului de drone”, tehnic și strategic „ridicat” pe unul dintre flancurile expuse și realizabil, în cel mai bun caz, în ani, asta, deși, între timp, vor putea apărea alte și alte configurații de infiltrare și asalt în care dronele să ajungă concepte, cel puțin din punct de vedere al strategiei militare, dacă nu vechi, cel puțin învechite, așadar, de la vehicularea unui iluzoriu zid de drone de flanc (dar care nu va apăra Europa și de dronele ridicate chiar din interiorul teritoriului european) până la variantele de constituire de trupe militare prin fel și fel de formule, la început atractive financiar, apoi, obligatorii, toate aceste planuri indică, nu neapărat o continuare a războiului doar cu rușii, ci o confruntare extinsă cu ținte ce vor fi trasate în viitor pentru a justifica necesitatea nu doar de nepace (ca stare de veghe europeană) ci de război activ… Pentru că Europa bruxeleză vrea război mâine… Astăzi vorbim doar despre înarmare, doar despre instigare, doar despre căutare unor viitoare capete de țintă… Și nu va fi vorba nici măcar despre o altă paradigmă a Motto -ului de acum a felului de a contura strategiile: „Război pentru (ne)pace”… Europa, aceeași de mai sus!, cea a clicii morții, vrea să extindă războiul cu mult dincolo de Ucraina… Cu mult dincolo de frontul paneuropean al unor confruntări și poate conflagrații pe marginea prăpastiei omenirii… Se vede, se citește, din declarațiile unor lideri care, în summit -urile mai sus amintite, pun pe masă, pe lângă listele de ținte și nevoi militare, pe lângă devizele de înarmare „imediat necesară”, noile definiții ale justificării necesității și chiar obligației morale (a statelor) pentru războiul extins de mâine.
În locul Rusiei vom avea că țintă o „axă a statelor iliberale”. O sumedenie de națiuni etichetate de către clica bruxeleză drept „autocratice și punând în pericol de moarte democrația liberală” (Macron). O axă mai periculoasă decât orice altceva, mai agresivă „decât în orice alt moment de după Războiul Rece”… Mai primejdioasă chiar și decât Rusia, poate! Iar cancelarul german Merz, adept înfocat al războiului, motivează, la rându-i, necesitatea războiului ca „șansa de a ne recâștiga capacitatea de a ne apăra libertatea”. Un slogan mai mult pentru lupta de eliberare a unor colonii, inclusiv noi, și nu o motivație de acțiune a unor state precum Franța ori Germania, nu?! Iar asta pentru că „se formează noi alianțe ale autocrațiilor împotriva noastră ce atacă democrația liberală ca mod de viață” (Merz). Totul deja definit ca teorie politica pentru a putea fi punctata în viitor acea nouă „paradigmă” ce va impune necesitatea de război din cauza „iluminismului întunecat al autoritarismului”. În care va intra tot ceea ce deranjează clica bruxeleză: partidele și curentele (ce se extind spre un național, de unde și definirea axei răului de mâine, poate inclusiv din interiorul Europei, ca „axă de națiuni promovând iliberalismul, anti-emigrația”. Pe scurt, partidele, mișcările, fracțiunile, curentele doar azi socotite „de dreapta”, și nu neapărat de extremă dreapta, dar mâine incluzând tot ce nu este aliniat încadrărilor politice și de curent trasate de la Bruxelles…
