Pe 10 septembrie 2025, Charlie Kirk, în varstă de 31 de ani, fondatorul organizației „Turning Point USA” și una dintre cele mai proeminente voci ale conservatorismului american modern, a fost asasinat în timp ce modera o dezbatere universitară în Utah. Glonțul care i-a curmat viața a fost tras de un tânăr de 22 de ani, Tyler Robinson, care, potrivit autorităților, și-a justificat crima prin „ura” pe care, susține el, o resimțea față de mesajele transmise de Charlie Kirk. Într-o națiune care și-a construit identitatea pe libertatea de exprimare, acest act nu este doar un atac la adresa unei persoane, ci un atac simbolic împotriva libertății însăși. La memorialul organizat în Washington, la care au participat peste 200.000 de persoane, în două spatii special amenajate, Trump l-a numit pe Charlie Kirk „martir al adevărului și al libertății”, declarând: „astăzi, America este o națiune în doliu, o națiune șocată și o națiune îndurerată”. Vicepresedintele american JD Vance, a denunțat „retorica periculoasă a stângii radicale care a normalizat ura și violența”, apreciind ca „Charlie Kirk a fost ucis in timp ce spunea adevărul”! În contrast cu unitatea administratiei Trump, reacțiile din Europa au fost ezitante și, în unele cazuri, poate chiar cinice. În Parlamentul European, propunerea unui moment de reculegere a fost respinsă de președinta Roberta Metsola, în ciuda nevoii de unitate in fața durerii. De ce solidaritatea internațională trebuie să aibă culoare politică?
Reacția întârziată sau inexistentă a multor lideri europeni – inclusiv din România – arată că diplomația e încă tributară fricii de a „supăra” pe cineva. De ce uităm că în fața morții, nu este loc de calcule? In fața morții este loc doar de umanitate! Greu de înțeles este și motivul pentru care România a tăcut timp de cinci zile, fără ca Ministerul Afacerilor Externe (Oana-Silvia Țoiu – n.r.), Președinția (Circul Nțional de la Cotroceni- n.r.), sau Guvernul României (guvernul 2 ucrainean de la Palatul Victoria – n.r.) să transmita un mesaj oficial de compasiune față de asasinarea unui om! De ce, oare, Ambasada României la Washington (Dan-Andrei Muraru – n.r.) a preferat tăcerea în locul unui gest de solidaritate pentru o națiune aliată aflată în doliu? Să însemne acest lucru o dovadă că România manifesta o atitudine distantă „care a marcat legătura noii conduceri politice a țării cu administrația Trump”?
De ce ministrul de externe al Romaniei (Oana-Silvia Țoiu zisă și Muma Pădurii – n.r.), a condamnat, cu 10 zile întârziere, asasinarea lui Charlie Kirk? Cât de adevărat este că același ministru de externe a tinut un discurs într-o sală aproape goală, la Chicago, pentru „Summitul Comunității Române”, găzduit de „Christian Heritage Academy”? Nu cumva mesajul ministrului de externe a venit prea târziu și a fost, din păcate, lipsit de ecou?
Moartea nu este un motiv de bucurie! Cu toate acestea, teribiliștii ca să nu spunem tulburații la minte „sărbătoresc uciderea lui Charlie Kirk”, în aceasta ipostază nefericită fiind și unii jurnaliști români! Fără să fac politică si fără să îndemn la atitudini neconforme cu respectul fața de lege, trebuie amintit ca singurul gest „oficial” notabil din România a venit din partea partidului AUR, care a cerut și a obținut un moment de reculegere în plenul Parlamentului. Însă chiar și acest gest de respect a fost boicotat de doi senatori (unul PSD și altul USR) care au refuzat să se ridice în picioare, invocând „bunul simț”. Senatorul USR a catalogat momentul drept „rușinos”. Rușinos pentru cine? De ce alianțele politice și setea de putere anulează umanitatea? Până unde poate merge ura? Crima poate fi un răspuns? Discursul de ură, disprețul față de cei cu alte opinii, demonizarea adversarului politic – toate acestea nu sunt doar vorbe goale. Ele creează contextul psihologic pentru violență.
Când ura devine „normală”, crima devine posibilă. Asasinarea lui Charlie Kirk a scos la iveală o realitate periculoasă! Adevărul supără! Valori, precum credința și familia sunt lovite cu gloanțe! Discursul de ură nu mai vine doar din colțuri obscure ale internetului. Acesta se regăsește acum și în instituții, în redacții de presă și, în mod regretabil, chiar în bănci parlamentare!
Mai există frica față de Dumnezeu? Dar unitatea în fața durerii? Un post de televiziune din România a relatat că activistul republican Charlie Kirk ar fi cerut execuții publice, fără a aduce vreo dovadă concretă. Potrivit „Open Sources (agerpres.ro), „un pompier din New Orleans este investigat după ce a postat, apoi a șters, un comentariu în care numea glonțul care i-a luat viața activistului conservator «un dar de la Dumnezeu»”! Unii jurnaliști (inclusiv din România) au sărbătorit moartea lui Charlie Kirk pe rețelele sociale. Asemenea reacții au determinat Departamentul de Stat al SUA să anunțe revocarea vizelor pentru cetățenii străini care „glorifică sau batjocoresc uciderea” lui Charlie Kirk. „America nu va găzdui străini care celebrează moartea concetățenilor noștri” – Marco Rubio, secretar de stat al SUA. Charlie Kirk nu a fost un oficial de stat. Dar a fost o voce a unei jumătăți din America. Pe cine supara această măsură obiectivă? Dacă România aspiră să fie mai mult decât un partener de conjunctură, atunci trebuie să înțeleagă că solidaritatea nu se măsoară doar în contracte de armament in valoare de zeci de miliarde de dolari sau în vizite „oficiale” tip VIP Dubai, ci și în gesturi umane, de susținere! Asasinarea lui Charlie Kirk trebuie să rămână o lecție pentru noi toți! Charlie Kirk a fost ucis pentru că și-a exprimat convingerile. Fie că suntem de acord sau nu cu ideile lui Charlie Kirk, asasinarea unui om doar pentru opiniile sale este mai mult decât un semnal de alarmă!
Ce înțelegem? Libertatea de exprimare este tot mai fragilă într-o lume polarizată! Moartea lui Charlie Kirk nu este doar un eveniment trist petrecut peste Ocean. Este o oglindă care reflectă fricile, orgoliile și diviziunile noastre. Întâlnim oameni care se bucură de moartea altora. Întâlnim politicieni care se tem să-și arate compasiunea. Avem diplomați care nu știu să transmită nici măcar un mesaj de condoleanțe. America îi apără pe americani! Îi onorează. Noi, uităm de români! Uităm cine suntem! Din păcate, uităm mult prea repede! Îngropăm nu doar trupuri, ci și adevăruri! Exemplele pot fi multiple! Cine explica „bucuria” recuperării sumei de asigurare in valoare de 5,7 milioane de euro primiți de la asigurator pentru Coiful dacic de la Coțofenești? Cine răspunde pentru rușinea ca un președinte al României să nu fie onorat de un președinte al altui stat? Noi ce învățăm din toate acestea? Cine conduce Romania? Ce mesaj transmitem prin „omisiuni” și „tăceri” adoptate de autorități? Indiferent de religie sau credință, moartea cere respect. Cei care au refuzat momentele de reculegere au ales o formă de aroganță inutilă. Când nu mai putem fi uniți nici în fața morții, ce ne mai rămâne? Deși nu este o temă deschisă, dacă nu știm să promovăm bunele relații chiar și în fața morții și dacă nu avem puterea de a manifesta unitate în fața durerii, de ce in anul 2024 au fost plătite peste 40 milioane euro pentru chiriile personalului diplomatic? În psihologia aplicată se știe că încrederea se obține greu, dar se pierde într-o clipă! Caracterul său adevărată față a unui om sau a unui stat se vede în momente de grea încercare! Președinții, miniștrii, politicienii vin și pleacă! Ce lasă în urma lor confirmă înțelepciunea populară: „la plăcinte înainte, la război înapoi”. Charlie Kirk nu a fost un oficial al Statelor Unite ale Americii! Cu toate acestea, președintele american a decretat trei zile de doliu național, „ordonând arborarea drapelelor în bernă în toată ţaăa”! Drapelele coborâte, doliul național, revocarea vizelor celor care au batjocorit moartea lui Kirk – toate transmit un mesaj clar: „cetățenii noștri contează”.
România când își va onora proprii cetățeni?
