Nu va mai trece multă vreme până când vom înțelege, pe dovezi tot mai clare, nemascate, fățișe chiar, că în tot efortul nostru (și al altor state europene) „pentru biata Ucraină” nu a fost vorba nicidecum despre salvarea economiei acesteia, a industriei, a producțiilor sale, tipare și sorturi specifice, ori a posibilității ieșirii pe mai departe pe piețele de desfacere inclusiv prin acapararea rutelor și a piețelor noastre, ci despre falimentarea punctuală a unor state europene… Într-o mișcare (de război, de dezafectare, chiar nimicire economică) în care războiul a fost doar paravan al unor joncțiuni anti-economice național-statale cărora multe țări le-au căzut pradă… În care altele s-au lăsat antrenate prin politicienii lor veroși, făcând jocurile diktate de la Bruxelles pentru a-și păstra acea măreție de moment a funcțiilor și pozițiilor de pseudolideri, egoiști, egocentriști, frustrați, ahtiați după poze și imagini „suvenir”… Totul ca după un adevărat manual de falimentare programată a economiilor naționale și a redefinirii acestora sub motivația existenței de mâine… Și, deja, nimeni dintre cei ce au antrenat piesele pe o tablă de șah tot mai acaparată de către Bruxelles, nimeni nici măcar dintre jucătorii picați în plasa unui barbut cu „molecule” indo-rusești de gaz și țiței, cu magistrale de transport aruncate în aer, nimeni nici măcar dintre cei picați „de fazan” din prea mare admirație de vasali ai porților Vestului nu-și mai fardează greșelile, vânzările, trocurile, negustoriile cu țările lor, pentru iluzoria măreție de lideri ai unui moment… Nici măcar ai unei conjuncturi… Și niciodată, nu ei!, ai unor vremuri…
Lucrurile sunt tot mai evidente… Și nici nu mai trebuie să vorbim despre fapte concrete, despre scenarii dovedite, despre conspirații la rândul lor devoalate astăzi ca strategii evidente de război contra unei păci economice în Europa… Iar tot ce a sacrificat România din propriul bine, tot ceea ce a luat de la săraci, de la pensionari, de la mame și nou-născuți, de la bolnavi, de la muribunzii aflați în îngrijirea ultimă, paleativă, pentru a ajutora Ucraina se va dovedi, cât de curând, că a fost un mijloc de devalizare pus, nu în slujba ajutorării empatice a Ucrainei (de unde și comportamentul continuu al acesteia atât de neprietenos, recalcitrant față de drepturile minorității noastre, lipsit de o minimă recunoaștere a sacrificiilor noastre economice), ci în interesul Bruxellesului de a impune Europei un altfel de „plan Marshall”, având însă ca scop controlul final… Deja, reacțiile aproape ostile ale Kievului vorbesc fățiș despre acel plan pe care Bruxellesul prin Ucraina îl are pentru o parte a Europei… Și nu pentru momentul păcii, nici măcar pentru cel al postrăzboiului (cortină a nepăcii între lumi, cu paradigme și deloc paradoxuri economice ale zilei de mâine), ci într-un tablou în care fiarele războiului să sfâșie în continuare… Pentru noi, problema nu mai este nici măcar cât am pierdut, cât am sacrificat din binele nostru economic, cât ne-am îndatorat ca țară și cât am dat din PIB -ul național pentru Ucraina (la modul trecut sau prezent), ci, al dimensionării pagubelor (deja cu mult dincolo de pierderile trecutului și ale prezentului) pentru viitorul imediat și apropiat… Poate chiar pentru cel „à la longue”… Căci, am transformat într-un monopol industrial proucrainean structuri de bază din magistralele de petrol și gaze… De transfer, dar și de rafinare și prelucrare. Din cele de transfer a energiei electrice și a altor resurse…
Iar devoalarea scopului real al planului de ajustare a propriei economii pentru acel „totul pentru Ucraina” iese la iveală… Ucraina o țară cu economia „afectată” de război și având nevoie, nu-i așa?!, de orice înseamnă energie, își permite să ne dea (doar la început nouă!) cu tifla… Aproape că ne scuipă în față toate eforturile și sacrificiile făcute…. Și ne azvârle cu sfidare refuzul ei de a mai folosi capacitățile, structurile, mijlocele energetice dezvoltate, schimbate, adaptate cu mari costuri din porturile noastre, de pe rutele de transport și transfer, anunțând că nu mai are nevoie de gazele și petrolul de la noi… Chipurile pentru că au în ele „molecula indiană”… Care, la rându-i, este susceptibilă a o avea pe cea rusească (!)… Doar că, evident, nu despre „molecule” este vorba… Ci despre un „modus operandi” în care, după ce ne-am blocat economia pentru a o adopta nevoilor, apoi necesităților și, în cele din urmă, cererilor și impunerilor ucrainiene, de la magistralele de transport la rafinării, Ucraina, ca țară în război (cu nevoi imense de resurse energetice în fața cărora mofturilor de fată mare ar trebui să pălească, nu-i așa?!) își permite să anunțe refuzul ei categoric de a mai utiliza transferurile dinspre portul Constanța. Ceea ce va duce la mari pierderi pentru o infrastructură ce va avea nevoie de timp, și alte miliarde, pentru a se reorganiza… Mai ales că banii pentru dezafectarea din rolul și de pe piețele tradiționale i-am primit, oricum cu sarcină de împrumut asumat de la UE, dar pe cele necesare readucerii porturilor și infrastructurilor la rolul lor inițial, fără a mai avea garanția „prinderii” piețelor de desfacere cedate, nu o să ni-i mai dea nimeni…
O debarasare de utilitățile noastre gândită strategic… Pentru că, nu întâmplător, un alt coridor de transport, de data aceasta fără nici o legătură cu „molecula indiană” (și, speculativ, cea rusească), a fost practic falimentat… Este vorba despre gazele transportate din Grecia spre Ucraina (și) prin magistralele noastre deși ne-am angajat în investiții majore… Astfel, deși „Coridorul Vertical” (gazoductul transbalcanic care funcționează în mod invers către Ucraina) constituia o resursă imensă pentru aprovizionarea Ucrainei, neprezentarea nici unui participant (oare de ce?) la licitațiile pentru rezervarea capacității de transport al gazelor naturale din Grecia către Ucraina (deja a cincea licitație!) va duce la neutilizarea acestei rute de transport… Chiar dacă nu mai puțin de cinci operatori au oferit livrări de 3,1 milioane de metri cubi pe zi din Grecia către Ucraina prin Bulgaria, România și Moldova… Teoretic, nu au fost găsiți… cumpărători (recte, din Ucraina), iar ruta va rămâne astfel pentru multă vreme goală, chiar dacă operatorii sistemelor de transport de gaze („Bulgarian Bulgartransgaz EAD”, „Greek DESFA SA”, „Romanian Transgaz SA” și „Moldovan VestMoldTransgaz SRL”, împreună cu ucraineanul „OGTSU”) au convenit asupra unui tarif unic pentru tranzitul de gaze cu o reducere de pentru operatorul ucrainean de 46 la sută.
Aparent dară, Ucraina nu mai are nevoie nici de gaze, nici de petrol!… De nici un fel… Și pare tot mai probabil că, în realitate, nu a avut nevoie în nici un moment!… Că a avut ori nu propriile sale resurse, de care ciracii trădători ai Europei au știut, va ieși poate la un moment dat la iveală… Și atunci va fi evident că doar s-a jucat o carte a necesitării pentru a duce la falimentul punctual (de transport, de transfer, de producție, de piețe de desfacere) a capacităților unor state europene, dar și pentru a asigura infiltrarea ucraineană pe acele piețe, sub același motiv al necesității… Context în care lista segmentelor pe care le-a acaparat Ucraina în România (de la piețe de desfacere, la fabrici și perimetre de exploatare a resurselor noastre – sare, cărbune înalt energetic, minereuri) va evidenția scopul final: să fim privați de orice posibilitate de prezență, de manifestare, de recuperare a sferelor și a piețelor de desfacere, ca producători, ca transportatori…
