Cetatea seniorială Ardud este situată în orașul Ardud (jud.Satu Mare), la intersecția dintre Câmpia Someșului și zona colinară a Codrului, pe drumul european E81, la 18 kilometri de Satu Mare. Orașul Ardud este atestat documentar încă de la 1215, fiind menționat ca una din cele mai însemnate așezări din zona Sătmarului, cu cetate existentă încă dinaintea marii invazii tătaro-mongole, amintită fiind sub numele de „Castrum Ardud”. Profesorul Constantin Daicoviciu afirma că pe această locație a fost inițial o cetate dacică, precedată de cetatea din piatră. Cetatea putea adăposti circa 1500 de soldați pregătiți de asediu. Deși nu a mai rămas prea mult din vechea cetate seniorială de la Ardud, trebuie să știți că aceasta a fost una din cele mai importante din Transilvania, în vremuri medievale. În zilele noastre s-au mai păstrat doar ruinele și unul din turnurile cu creneluri, însă în perioada sa de maximă glorie avea patru turnuri de apărare și era o fortăreață importantă din punct de vedere militar. Una din primele atestări ale localității o amintesc ca fiind moșie a fraților Balc și Drag, comiți ai Maramureșului, care devin unici proprietari în 1392. Din această familie se naște neamul Dragofieștilor, care va stăpâni moșia Ardudului până la dispariția lor în 1555. Cetatea Ardud a fost construită pe la 1480, de Bartolomeu Dragfi, nepot de-al domnitorului Dragoș Vodă și domnitor al Transilvaniei timp de doar șase ani, între 1493 și 1499. Bartolomeu a ridicat cetatea din piatră, cu scop de apărare. Rând pe rând cetatea trece de la neamul Dragfi la Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, din anul 1565 până în anul 1629. Următorii proprietari ai fortificației sunt următorii: Rakoczy I, baronul Karoly, Zsegnei Berbala, Mihai Apafi și contele Karoly Sandor. Fortăreața seniorială s-a degradat de-a lungul timpului.
Abia pe la 1730, folosindu-se de pereții și fundația cetății lui Bartolomeu, care încă mai stăteau in picioare, contele Alexandru Karoly a ridicat o nouă cetate de piatra în stil baroc. În 1860 castelul-cetate suferă mari deteriorări. Groful Karoly Lajos ia acoperișul de pe castel pe motiv că în timpul provizoratului a trebuit să plătească impozit prea mare. Fără acoperiș intemperiile ruinează zidurile. În 1896 se fac unele renovări, unul dinte turnuri este refăcut în stil neo-gotic, dar după aceea intră din nou în paragină. Dacă din cetate nu s-a mai păstrat mare lucru, altarul capelei a fost mutat la Palatul Episcopal din Satu Mare, unde se păstrează în întreaga sa splendoare.
În vremurile noastre însă, cărămizile cetății au fost folosite de către localnici la construcția propriilor locuințe, așa că mare parte din ce se mai putea vedea acum era doar ruină, o palidă amintire a ceea ce a fost odată Cetatea Ardudului. În prezent, în cadrul programului „Circuitul Târgurilor Medievale din Transilvania de Nord” s-a efectuat consolidarea, restaurarea și refunctionalizarea turnului de sud-vest și a altor părți din cetate. În plus, ca un element inedit, demn de a vă incita imaginația, când vizitați Cetatea Ardud, nu uitați să întrebați localnicii de „Legenda fetei închise în pivniță”, care bântuie de secole și poate fi eliberată de un flăcău curajos dispus să îi sărute de trei ori fantoma și să nu se uite înapoi. Bătrânii povestesc că au existat multi bărbați care au încercat să o scape pe biata prințesă de blestem, dar niciunul nu a revenit în viață din pivnița cetății ca să relateze ce a văzut. Cu un „new look”, cetatea seniorială de la Ardud își cheamă turiștii și iubitorii de istorie spre a-i admira silueta turnului și zidurile fortificațiilor. Sperăm ca un nou proiect european să îi redea și celelalte turnuri și un muzeu care să completeze informațiile legate de această frumoasă zonă a României. (G.V.G.)
Lasă un răspuns