Nu, nu despre găsirea unei „denumiri” este vorba în pseudo dilema NATO în a da un nume de „marcă” potrivit următoarei etape de înarmare a Ucrainei… Pentru că sunt doar două cuvinte fără echivoc, fără șanse de interpretare, reinterpretare: război sau pace… Tot ceea ce este între acestea înseamnă doar fie moarte, fie viață… Da, poate fi vorba despre o încercare de a neutraliza o denumire de front. De război. De moarte. Dar asta nu înseamnă că va fi vorba nici măcar de o moarte mai puțin… Sau, mai bine spus, de o moarte acceptabilă mai puțin… Colaterală, nedorită, dar necesară… Iar liderii NATO știu bine că nu există o formă neutră a morții… Fie și mascată sub o denumire de nerăzboi… Dar nici nu-i interesează semiotica ori lingvistica dintr-un turn Babel al lumilor în care întotdeauna va exista o suspiciune, o nepotrivire, un vocabular întreg a ceea ce unii pot considera provocare, alții doar un element de „political correctness”. În fond, pentru asta se dau denumiri de cod militar, cifrat, încifrat, sigilând însăși moartea murind… Iar orice pseudo încercare de a găsi o denumire „potrivită”, benignă, nu înseamnă că războiul nu va fi malign… Că nu va semăna singurul lucru pe care știe să-l facă: aducerea morții. Că nu va răsturna brazda duhnind a moarte și supurând a sânge peste viață… Peste viața și strigătul ei tot mai de neputință. Pacea…
Suntem captivi unui turn Babel în care orice denumire de nerăzboi seamănă, nu doar confuzie, ci interpretări. Care pot aduce, oricât ar vrea ele sa mimeze pacea, liniștea, alte confuzii și interpretări, spre alte noi fronturi de moarte. Spre orice altceva, dar nu spre pace… Pentru că o misiune pro pace pentru unii poate însemna operațiune de război pentru alții… Iar o „altă” operațiune, chiar de se vrea o acoperire militară pentru o pace de cândva, tot război… Tot moarte… Și va fi greu de găsit un termen comun pentru același sens, război sau pace, unul care să fie similar pentru toate țările implicate. Este evident. De aceea se dau, de altfel, și nume de cod în război. Doar când vrei sa mimezi altceva, nu este cazul, sau vrei sa internaționalizezi ziua de mâine în război, în moarte, spui lucrurilor pe numele civile. Când vrei sa obișnuiești lumea cu o stare. Pentru că s-a trecut de prea multă vreme de timpul pregătirii, al obișnuiri cu ceea ce va urma. Cu războiul. Cu moartea. Cu sângele și carnea de tun a civililor transformați în soldați în numele morții.
Să nu ne lăsăm amăgiți! Războiul, înarmarea, nu vor fi niciodată agenți în slujba păcii. Nici măcar poetic, nici măcar în lirismul îmbărbătării cărnii de tun spre afetul sacrificării pentru alții. Iar orice altă denumire decât cea de cod de război este doar o ipocrizie. Și oricum, nu NATO se ascunde după termeni. Căci nu cel ce tine degetul pe trăgaci are a se teme… Iar dacă astăzi, într-o lume încă a păcii (fie și rănită) războiul este cel ce ne duhnește, mâine, într-o lume a internaționalizării civile a războiului, pacea va fi cea considerata atât de urat mirositoare că nici nu o vom mai vrea a adulmeca-o… Căci va fi considerată putredul supurând sânge din carnea de tun de cândva…
De aceea, dacă s-ar vrea cu adevărat o „neutralizare” a denumirii date înarmării spre moarte, s-ar pleca de la esență, prin atribuirea spre oricine altcineva, oricărui altcuiva, a gestionării înarmării părților implicate în război, în moarte. Căci numai o țară neutră ar putea fi credibilă într-un efort al păcii. Către pace. Dar atâta vreme cât gestionarea cursei înarmării se va face tot prin intermediul unui stat în haine de război, scopul va fi același. Și nu doar ca o moarte datorată de alții pentru toți. Ci de toți, pentru acum…
Lasă un răspuns