Dacă nici asta nu este treabă de gheșeft pe tipar de talmud înseamnă că ne-am încuiat de tot… Singuri… Am băgat capetele, nu în nisip, ci într-o închisoare a rațiunii, căreia singuri i-am pus și zăbrele, și sistemele „big brother” de tipul dezinteresului, nepăsării, fricii… Or, cum noi suntem aceia care cărora, iată, ne este și teamă, și frică, după valul de ștergere a oricărei demnități prin ciuntirea de sine dată de nepăsarea și dezinteresul unui început ce pare deja atât „de demult”, în fapt, noi suntem proprii noștri temniceri. Și într-un fel tot mai vizibil vom da chiar banii noștri pentru a fi temnicerii noștri de sine… Iar gheșeftul ăsta pe care îl vor face ucrainienii din și pe banii noștri, înainte sau după ce ne vor lua banii la propriu (căci va fi doar o discuție formală felul în care vom credita această dare de sine, din resursele noastre, din împrumuturi, apoi din marele amanet al țării prin reziliența, aia gheșeft!), e atât de fățiș o treabă jidănesc-european-ucrainizată că nici nu vom putea să-i spunem altfel. Sigur, nu va fi nici o problemă ca nu vom putea să-i spunem pe nume… Pentru că oricum nu vom mai avea curajul să-i spunem pe nume, pentru că spre asta a dus autoamenințarea de sine, pentru că vor fi atât de multe reglementări de comportament de nu va mai fi nevoie de nimic altceva…
Și nu, nu vom vorbi… Pentru că nu am făcut-o când încă eram liberi, anii cei din urmă, ne-am făcut că o facem mai acum trei decenii, dar, și atunci împinși, puși de alții, și, este de-a dreptul o certitudine, nu o vom mai face, nu doar acum, acest „acum” al contemporaneității noastre (cu sine, cu delăsarea noastră din propriul sine), ci mult timp în viitorul deja scris, și de la dreapta la stânga, și cu literele chirilice ce vor fi revendicate de ucrainieni ca fiind rusofile în penițele altora.
Va fi gheșeftul războiului contra păcii… Va fi felul în care, în paralel plăților pentru a susține lupta altora, și strivirea păcii inclusiv a noastră, sau, în primul rând a noastră, aceia ce încă nu și-au lipit bezna minții de patul armelor, în paralel furnizării și livrării de produse și materii prime esențiale războiului, vom ajunge să plătim și pentru funcționarea mijloacelor de ucidere pentru care ne-am îndatorat pentru a le da altora, pentru a fi puși să rotim tot noi de manete și butoane (și a fi acuzați în viitor că am fost părtași uciderii, nu-i așa?!), plătind și pentru această oroare de a ne fi desprins din propriul sine… Cel al demnității și mândriei, al eroismului de altădată, dar, mai ales, al rațiuni rămase în acel altădată…
Am dat, și au fost date ucrainienilor de către întreaga Europă, sistemele „Patriot”… Dar marele gheșeft acum începe… Prin felul în care Ucraina se postează la butoanele sistemelor primite din vari țări, completând fișele de utilizare tot de acele țări, poate chiar de pe propriile teritorii… Sigur, nu vor trimite acelor țări sistemele înapoi, pentru a fi deservite într-o servitute de curte militarizată europeană… Dar operatorii din țările respective vor sta la butoane sub comanda Kievului… Pentru că așa vede Ucraina sistemul de apărare pe care l-a avut în cap încă de la început (de la începutul războiului, fie și într-un alt cap de solidaritate de kibuț de război)… O linie de protecție operată de țările care au donat sistemele… O formă mârșavă pentru a băga în obuzierul, poate chiar atomic, al Rusiei, cea mai periculoasă muniție: provocarea… Ultima provocare, urmată, poate, de cel din urmă răspuns…
Lasă un răspuns