Cea de-a doua parte a secolului al XXI-lea a adus un suflu nou pentru ceea ce devenise cancerul economiilor, respectiv sistemul sanitar, indiferent de ţara la care ne-am fi referit. De sute de ani, extins dincolo de orice logică funcţională, extrem de birocratic, un fel de gaură neagră a oricăror bugete, asigura doar prin forţa destinului vindecări sau recuperări, iar chi-nurile de toate felurile prin care treceau solicitanţii de servicii medicale deveniseră de multă vreme teme de satiră socială… Acum însă totul se rezolvase într-un mod absolut revoluţionar prin implementarea unui program unic de analiză, supraveghere, coordonare şi rezolvare a oricărui tip de solicitare. Era un program foarte simplu de accesat, deşi complexitatea şi capaci-tăţile sale funcţionale erau ceva mai greu de înţeles. Este drept că nici nu era nevoie să fie înţeles! Devenea suficient faptul că acţiunile sale aveau nu numai un traseu optim, ci şi rezultate, care între timp deveniseră mai mult poveşti.
Totul începea de la vârsta de optsprezece ani, atunci când orice om primea cartea de identitate şi devenea, pe deplin, cetăţean al respectivei ţări. Odată cu acest act pentru care semna în faţa unui reprezentant al autorităţii primea şi un device electronic de forma unui manşon care se putea posta, de regulă, pe braţ, iar la exterior era prevăzut cu un ecran pe care puteau da comenzile dorite, dar şi primeai răspunsurile solicitate. Aparent simplu şi uşor de folosit, de fapt dispozitivul era un adevărat miracol al tehnologiei. Interiorul său era prevăzut cu tot felul de senzori şi sonde care puteau transmite datele fiziologice necesare unei evaluări ample, iar la nevoie putea face şi analize ale sângelui sau ale urinei, pentru aceasta având o mică nişă unde puteai pune o picătură cu o pipetă aflată şi ea în completul „manşonului”. Desigur, putea fi derulat şi folosit ca instrument de explorare pentru afecţiunile oculare ori pentru a transmite date reale despre fracturi sau disfuncţii abdominale.
Datele erau trimise programului, iar acesta consultând imensele fişiere aflate la dispoziţie stabilea cu precizie diagnosticul, apoi întocmea reţetele cu necesarul de medicamente şi acestea erau trimise unei farmacii aflate în proximitatea pacientului. La rândul, ei farmacia livra prompt medicamentele printr-o dronă care, normal, te anunţa când soseşte şi filma înmânarea sau, dacă era cazul, prin curier, dar tot cu filmare, ca să nu existe dubii asupra timpului de livrare. În situaţia când era nevoie de injectarea unor medicamente era livrată şi o seringă specială, un fel de pistol care introducea substanţa, intramuscular sau intravenos, prin presiune. Fără ace sau dureri şi foarte uşor de manevrat.
Dacă situaţia impunea o intervenţie chirurgicală, programul punea imediat în mişcare un mijloc de transport, respectiv o ambulanţă cu un echipaj de paramedici care luau pacientul şi-l asistau până la cea mai apropiată unitate spitalicească specializată strict pe problema în cauză. Erau foarte multe asemenea puncte deoarece fiind strict specializate erau dotate cu cea mai modernă aparatură şi cu personal optimizat care lucra în ture, non stop şi cu eficienţă maximă. Dispăruseră din sistem reţelele medicilor de familie, dar şi structurile parazitare precum Casele de sănătate, Colegiile medicilor ori Direcţiile de acelaşi gen. Cheltuielile se reduseseră enorm, iar birocraţia dispăruse odată cu tonele de hârtii care erau completate de personalul medical din trecut. Desigur, programul în vasta sa coplexitate avea ataşată şi o rutină de analiză finaciar-contabilă, cea care stabilea şi corelaţia între costuri şi eficienţa procedurilor de recuperare a unui pacient. Funcţie de verdictul acestei rutine, programul iniţia traseul de urmat, adică cel de recuperare sau, funcţie de situaţie, varianta cealaltă.
Omenirea trăia pentru prima oară în istoria ei miracolul unui sistem sanitar dedicat în primul rând celui aflat în suferinţă, oferindu-i prevenţie, dar şi tratamente corecte, ferindu-l de umilinţa durerilor şi a înrobirii faţă de vechile structuri. Era, fără îndoială tot ce îşi putea dori un om!
Domnul Robert Prescurean-Gâlmanu, îndeplinind condiţiile legale de pensionare a fost trecut în această categorie socială, una aflată în atenţia întegii societăţi care se mândrea cu seniorii ei. Domnia sa lucrase toată viaţa în domeniul transporturilor fiind în ultimii ani controlor de trafic, aşa că avusese o salarizare bună, iar acum avea o pensie decentă.
După inerentele zile de derută când s-a dedicat mai mult activităţilor sugerate de familie, a avut inspiraţia să se gândească la monitorizarea propriei sănătăţi, aceasta fiind, aşa cum bine ştia, cea mai de preţ comoară a omului. Zis şi făcut! Într-o dimineaţă şi-a cuplat „manşonul” apoi a transmis către centrul de diagnostice datele referitoare la presiunea sanguină, o mostră de analiză a sângelui şi una pentru urină. După numai cinci minute primea răspunsul şi se bucura enorm. Concluzia arăta că are o stare de sănătate apreciabilă având în vedere vârsta! Era o veste cât se poate de bună şi, având în vedere lipsa altor preocupări, domnul Prescurean hotărî că o analiză din ce în ce mai complexă în fiecare săptămână este un bun prilej de a fi fericit de viaţa pe care o duce. Perfect! Doar că după vreo cinci astfel de solicitări programul a făcut un sondaj mai amănunţit al dosarelor aflate la dispoziţie şi a emis un diagnostic foarte motivat: ipohondrie, pe care l-a însoţit de medicaţia corespunzătoare! Să spunem că pastilele frumos colorate i-au mai animat pacientului existenţa sa ternă, iar faptul că peste cam zece zile îi curgeu bale din gură şi era incapabil să se concentreze pe vreun subiect părea ceva absolut banal. Doar că programul depistă cu acest prilej o severă demenţă senilă galopantă aşa că trecu la alt nivel, mult mai ridicat, de medicaţie. Bun şi acesta, numai că la următorul control de rutină fură depistate grave probleme hepatice, acesta fiind locul unde se procesau medicamentele de sinteză, prin urmare apărea ca prioritară necesitatea unui transplant de ficat.
Lucru foarte posibil, doar că subrutina financiară dădu un alt verdict: costuri prea mari, eficienţă redusă având în vedere utilitatea socială a pacientului! În consecinţă, programul intră pe varinata de rezervă! Manşonul trimise câteva descărcări electrostatice care interferară cu câmpul electric al inimii! Rezultatul? Infarct! Absolut firesc la această vârstă, prin urmare ignorat de toată lumea… În acest mod s-a rezolvat cu succes o problemă socială deoarece procentul de pensionari devenise de mai mulţi ani împovărător pentru buget, dar şi una personală deoarece Prescurean a fost scutit de umilinţele unei existenţe nedemne, iar familia lui, uite, se putea mândri cu faptul că acest om de mare ispravă fusese de folos patriei până în ultima clipă.
Ce să mai vorbim? Un adevărat triumf pe toate palierele unei societăţi civilizate care poartă de grijă cetăţenilor săi!
Lasă un răspuns