Municipiul Sibiu se dovedește a fi un model constant de bună practică și exemplu de dezvoltare prin cultură, lucru care se datorează în mare măsură bunei colaborări dintre Primărie, Consiliul Județean Sibiu și instituțiile subordonate, precum și autoritățile centrale. De această dată, dezvoltarea unei platforme culturale și educaționale pe strada Bastionului este intenția subsecventă a autorităților sibiene, cu scopul evoluției unei noi infastructuri de valorizare a patrimoniului cultural din municipiu. Bastionul Soldisch a fost ridicat între anii 1622-1627 ca fortificaţie de apărare a Orașului de Sus, fiind cronologic ultimul dintre bastioanele oraşului. În 1903 s-a construit clădirea existentă care îmbină arhitectura de zid cu tehnica Fachwerk, unică în arhitectura generală a zonei istorice din Sibiu. De această dată Muzeul Astra propune un plan care vizează reamenajarea întregii zone, creând astfel noi oportunități de dezvoltare a orașului, o nouă paletă de servicii culturale și un exemplu de bună practică la nivel național și internațional. Numeroase ateliere şi lecţii în aer liber vor putea fi găzduite aici, numeroase grupuri de elevi și studenţi vor putea participa, iar spectacolele, cinemateca și expozitiile vor fi accesibile publicului larg, îmbogățind substanțial oferta culturală din centrul orașului, după cum ne informează și Ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Bastionul Soldisch din Sibiu, denumit și Bastionul Mercenarilor (în germană Soldischbastei), este un bastion construit în perioada 1622-1627 în orașul Sibiu și face parte din fortificațiile înglobate ulterior centurilor de apărare a orașului. El este situat în capătul vestic al fortificațiilor, pe str. Bastionului, colț cu șoseaua Alba Iulia. Fortificațiile târzii ale orașului medieval Sibiu, din care fac parte Bastionul Haller, Bastionul Soldisch, fragmente de rondelă și curtine edificate în secolele XII-XVII, au fost incluse pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2004, având codul de clasificare SB-II-m-A-12010.05. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pe măsura creșterii amenințării otomane, fortificațiile orașului Sibiu au fost întărite cu rondele de artilerie și cu bastioane. Bastioanele au fost construite pentru a întări unele puncte mai importante ale centurilor de apărare ale orașului. Proiectele bastioanelor au fost executate de arhitecți italieni care au impus un sistem nou de fortificații.
Singurele mărturii ale sistemului italian de fortificații implantat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea pe teritoriul actual al României îl constituie bastioanele Haller și Soldisch din Sibiu, precum și cetatea bastionară din Oradea (1569-1618). În a doua jumătate a secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea au fost construite cinci bastioane și anume: Bastionul Haller, bastionul din fața Porții Ocnei (Cizmarilor), bastionul din fața Porții Turnului, bastionul din fața Porții Cisnădiei și Bastionul Soldisch. Dintre acestea, mai există doar bastioanele Haller și Soldisch. Celelalte ar putea fi reconstituite, ca reîntregire a imaginii medievale a orașului. Bastionul Soldisch a fost folosit în timpul luptelor cu turcii din secolul al XVII-lea, scăpând intact. În anul 1660, el a fost asediat de Gheorghe Rákóczi al II-lea, principele Transilvaniei (1648-1660), care lupta cu un corp de oaste otomană condus de vizirul Ali Beg care-l susținea ca principe pe Acațiu Barcsay, fiind bombardat cu ghiulele incandescente. Pe zidurile sale se mai află și în prezent cinci ghiulele încastrate. În timpul asediului Sibiului de către principele Gheorghe Rákóczi al II-lea (1648-1657) de la 23 decembrie 1659, a fost demolată biserica pentru a nu fi folosită de asediatori ca punct de atac. În incinta acestui bastion, comitele Michael von Brukenthal a amenajat în secolul al XVIII-lea o grădină cu fântână și oranjerie, cu o ruină artificială și cu o colină amenajată din bucăți de stâncă. Cu prilejul festivităților militare, pe platforma bastionului erau aduse tunuri cu care se trăgeau salve de artilerie.
Bastionul Soldisch a început să se degradeze după demolarea Turnului Aurarilor (1881) și inaugurarea în apropiere a Orfelinatului Evanghelic și a Bisericii St. Johannis (1883). În rondela de artilerie s-a construit în 1903 un orfelinat. Bastionul Soldisch a fost construit din cărămidă și umplut cu pământ pentru a oferi o bună protecție în fața tirurilor de artilerie. El avea cea mai mică suprafață dintre cele cinci bastioane înglobate ulterior centurilor de apărare ale orașului. Zidurile sale au o grosime de 2 metri și o înălțime maximă de 10 metri. Au fost realizate cazemate cu deschideri pentru tunuri. La circa 1 metru de limita superioară, zidurile au fost prevăzute cu distanțiere din piatră, pentru a împiedica așezarea scărilor de asediu. Pe platforma pentagonală erau amplasate tunuri. În cartea sa dedicată istoriei Sibiului, Iuliana Fabritius Dancu afirmă că „sub platforme se aflau cazemate, depozite de muniții și armament. (…) Cazematele de sub platou aveau două intrări, un gang subteran, urmând conturul bastionului în interior”. Arheologii sibieni susțin că sub bastionul Soldisch există un tunel de lungime mică care asigura legătura cu perimetrul din exteriorul zidurilor. Tot ce se va reface și construi, ca infrastructură de ateliere şi de lecţii în aer liber, va putea găzdui numeroase grupuri de elevi sau studenţi, iar spectacolele, cinemateca și expozițiile ce se vor face aici vor fi accesibile publicului larg, îmbogățind substanțial oferta culturală din centrul orașului. Astfel bastionul, recunoscut ca un centru de forță, va deveni un pol de legătură între generaţii, între perioade istorice şi diverse etnii.
Lasă un răspuns