Simbolurile religioase au devenit controversate. Îmi amintesc de o jurnalistă de la RAI2 care a prezentat știrile cu o cruciuliță la gât, apoi a urmat critica virulentă a unui jurnalist, Mihaela Serra, în cotidianul „Repubblica”. Ce să facem, să renunțăm la religie pentru a nu ajunge într-un delict de opinie…? Delictul de opinie, cunoscut și sub denumirea de infracțiune de opinie sau delict de convingere, este o infracțiune „imaginară” care se referă la pedepsirea unei persoane pentru exprimarea publică a unei opinii sau a unei convingeri. Aceste infracțiuni includ adesea insulta, calomnia, defăimarea sau alte acțiuni care încalcă dreptul la liberă exprimare a individului. Este important de spus că în multe țări, inclusiv în cele care se respectă principiile democratice și drepturile omului, libertatea de exprimare este un drept fundamental garantat de lege. Totuși, există situații în care exprimarea unor opinii poate avea consecințe juridice, în special atunci când acestea afectează drepturile sau reputația altor persoane.
Mi-e teamă că o să fim convertiți, cine nu umblă cu fustiță și gentuță o să fie alergat pe străzi. Și să ne aducem aminte de Spania după Reconquista, care a fost perioada din istoria Spaniei în care teritoriile controlate de mauri au fost recucerite de către regatele creștine iberice, creștinismul a devenit religia dominantă în Spania. Procesul de impunere a creștinismului în această perioadă a fost anevoios și făcut prin suferință. Unul dintre aspectele cheie ale impunerii creștinismului după Reconquista a fost convertirea forțată a populației musulmane și evreiești la creștinism. Aceasta a fost însoțită de restricții severe asupra practicării altor religii decât creștinismul. În secolele următoare Reconquistei, evreii și musulmanii au fost supuși unor presiuni crescânde pentru a se converti la creștinism sau pentru a părăsi Spania. În cele din urmă, în anii 1492 (evreii) și 1609-1614 (musulmanii), aceștia au fost expulzați din Spania. Biserica Catolică a jucat un rol central în impunerea și consolidarea creștinismului în Spania după Reconquista. Biserica a devenit un pilon al societății spaniole, influențând puternic viața politică și socială. Crearea unei identități naționale creștine: Procesul de Reconquista și impunerea creștinismului au contribuit la formarea unei identități naționale spaniole puternic legate de creștinism.
Există numeroase exemple în istorie când anumite aspecte politice au fost impuse cu forța. Iată câteva exemple relevante. După Revoluția Rusă din 1917, bolșevicii au instaurat un regim comunist în Uniunea Sovietică. Acest regim a fost impus cu forța prin reprimarea opoziției politice, suprimarea libertății de exprimare și acțiuni coercitive împotriva adversarilor politici. Adolf Hitler și Partidul Nazist au impus un regim autoritar și totalitar în Germania în anii 1930. Prin propagandă, teroare și violență, regimul nazist a eliminat orice opoziție și a impus ideologia rasistă și militaristă în societatea germană. Regimul apartheid, instaurat în Africa de Sud în 1948, a impus separarea rasială instituționalizată, discriminarea și opresiunea majorității negrilor în favoarea minorității albe. A fost necesară o mișcare de rezistență puternică și internațională pentru a pune capăt acestui sistem nedrept. Regimul Kim din Coreea de Nord este un exemplu contemporan de imprimare a unei ideologii politice totalitare printr-o brutală represiune a opoziției politice, control asupra informației și suprimarea libertăților fundamentale.
Tot vorbim despre importanța respectării drepturilor individuale, libertății politice și promovării unei societăți deschise și democratice, vorbim despre Constituția țării. Dar cine mai respectă toate acestea? Să ne gândim că recucerirea a durat timp de aproape 800 de ani. ( așa cum spune Wikipedia) „Cucerirea Hispaniei de către Umayyazi de la vizigoți a avut loc la începutul secolului al VIII-lea și se consideră de obicei că Reconquista a început aproape imediat, în 722, odată cu bătălia de la Covadonga, și s-a încheiat în 1492, prin cucerirea Granadei”. Credeți că pierderea suveranității poate fi recucerită mâine…?
Dacă noi ne pierdem identitatea, istoria, viața, trebuie să ne punem și întrebarea: pentru ce…? Mi-am adus aminte de un articol scris de Jeffrey D. Sachs în 23 Mai 2023. Diplomații americani și liderii Ucrainei știau bine că extinderea NATO ar putea duce la război. Marele savant-om de stat american George Kennan a numit extinderea NATO o „eroare fatală”, scriind în New York Times că „se poate aștepta ca o astfel de decizie să aprindă tendințele naționaliste, anti-occidentale și militariste în opinia Rusiei; să aibă un efect negativ asupra dezvoltării democrației ruse; să restabilim atmosfera războiului rece în relațiile Est-Vest și să impulsionăm politica externă a Rusiei în direcții care nu sunt pe placul nostru”. Văd că un alt diplomat american Anthony Blinken, care se află în Franța într-o vizită oficială, a vorbit despre aderarea Kievului la Alianță în cadrul conferinței de presă organizate după întâlnirea cu omologul său francez Stephane Sejourne. Blinken a declarat: „Așa cum au spus aliații la summit-ul de la Vilnius (în iulie 2023), Ucraina va deveni membră a NATO.”
Să ne așteptăm la ce este mai rău, iar dacă avem altă părere se cheamă „Delict de opinie”. Să ne ajute Dumnezeu!
Lasă un răspuns