Recenta apariție editorială a cunoscutului scriitor ieșean Aurel Brumă, intitulată „Mamelon de Galon” este o carte specială – ca stil și abordare tematică. Doar astfel ne și putem explica de ce acest volum s-a dorit înnobilat de imagini care să reflecteze, și vizual, mesajul naratologic conceput de autor. Prea bine se știe, înfrățirea în plan artistic între un scriitor și un artist vizual s-a dovedit un demers exersat deja cu succes. Însă de această dată, cele 34 de reproduceri picturale, semnate de artistul plastic Calistrat Robu, dăruiesc creației literare concepute de scriitorul Aurel Brumă un plus de valoare. O înfrățire perfectă și benefică pentru cele două arte. Dar referindu-ne, strict, la conceptul naratologic al lui Aurel Brumă, avem a spune că lectura este fascinant de captivantă. „Mamelon de Galon” este un pamflet politic cu aripi deschise spre acest prezent. Un „pumn dat stupidității umane”, cum ar spune Tudor Arghezi. Fantezia auctorială este debordantă. Și bine-ar fi să fi fost ireală. Societatea românească actuală ni se revelă într-un veșmânt caracterologic bulversant. Stiletul verbal scriitoricesc are tăiș de cnut și/sau de usturătoare cravașă. Recunoaștem nervura jurnalistului Aurel Brumă, călit în sutele de interviuri și comentarii, atât la radio, cât și pe „cărările” patriei!
Evenimentele inspiratorii fiind atât de generoase, magma imagistică rupe zăgazurile. Frazările sale dansează într-un ritm exploziv (într-adevăr, un „joc cu focul”), învăluindu-ne într-un halou de sarcasm, cum rar avem parte. Obișnuită fiind cu subiecte de o anumită clasicitate (împliniri sau dramatisme existențiale, imagini poetice care preaslăvesc natura etc.), iată-mă-s unduind, prin lectură, într-un univers special, îngemănare între „Satyricon”, avangardism (cu toate ale sale binecunoscute aripioare) și absurd. Dar puteți crede, acest imaginar naratologic, marca Aurel Brumă, trezește pe cititor/ auditor din somnolența pasivității. Și chiar după primele pasaje ale cărții, simt o îmbrățișare genetică cu stilul lui Urmuz și Theodor Cazaban. La tustrei, vocea personajelor – par și nu par a fi normale – „la minte și la trup”.
Ca mod de abordare și de învăluire în mister a crudei realități, pe care o trăim și care ne tulbură liniștea, creațiile acestora au un punct comun, anume, evidențierea unor conștiințe diforme. Și în acest sens, merită să-l amintim pe Theodor Cazaban, care glăsuiește așa: „Cuvântul, până și cuvântul era la locul lui. El exprima esența lucrurilor frățești, ca și imensul habitat al oamenilor. El… numea. Și orice lucru <era>. Te arunci în cuvânt ca într-o fântână, și urci… către culmea ei…”. În adevăr, cuvântul ar trebui să reflecte „esența lucrurilor”, să devină licăr de candelă sfințit prin promovarea valorilor noastre morale și teologale. Logic!
Implicat în tarele acestei vieți, scriitorul Aurel Brumă nu poate fi pasiv. Îi repugnă mentalitatea omului cu judecată golită de moralitate. Și-atunci, concepe, prin crestare parabolică, un univers, un spațiu fantezist, „Mamelonul” – cu „frumusețea lui de corb” (pentru a-l reaminti pe Tudor Arghezi, maestrul stilului pamfletar). Așa, pentru a ne obliga întru concentrare, adică, punându-ne „mintea pe moațe”! Cu degajare nedisimulată, vocea auctorială ne invită să dezlegăm sub masca hilară și absurdă a personajelor caricaturale și caricaturizate, rostuirile ce ni se pregătesc (dar care deja se resimt dureros de trist și împovărător), începând din „noul an zero al planetei”, când populația va fi repartizată, teritorial, în „mameloane”. Atunci se va crea un sistem „GAL-actic”(câtă subtilitate!) și se va constitui și o „Academie Liberă Mamelon du Gales”. Și pentru a descifra deloc complicatele mutații, la care deja suntem parte, coborâm în „subteranul onomasiologic al familiei” termenului „gal”, nu de alta, dar, se cuvine să ne „recuperăm identitatea galică, orgoliul și mândria de a fi ce trebuia să fim”. O necesitate? Se pare, un demers peremptoriu!
Câtă fastuozitate, privind „Mamelonul nostrum [subtil personalizat] iubit” sau „Academia Liberă Mamelon du Gales” (care ne amintește, în fapt, de o academie a oamenilor de știință, surată a Academiei Române)! Numai că în accepția prozatorului, acestea devin proiecții „de maximă utilitate comunitară, socială, șa-la-lă” [și așa mai departe]. Inventatorii sunt adevărați „magiștri”, precum caricaturalul Costică Parpalache, un „văduv, bonom, ras cap, ușoară chelie. Suspectat de normal”. Și cum la „Salonul Internațional de la Frecăței” tocmai s-a lansat „brevetul” privind „reciclarea energetică a deșeurilor”, firească și încoronarea cu „lauri maximi”, pentru crearea unei cărămizi, să-i zicem ecologice, dar preluată dintr-un „edificiu vechi, recent demolat”. Care este ironia? Irosirea de fonduri și energie pentru nimic. Există în popor o vorbă, deloc elegantă, dar subtilă: dacă prostia ar vorbi, câte capete-ar zdrobi! Și exemplificările se succed – cu generozitate. „Într-o concentrație maximă”, statul (și nici nu e nevoie a ne întreba cine se ascunde în spatele acestei deciziuni?!) „achiziționează pentru 99 de ani o vărsătoare a metropolei”. Și pentru ale sale merituoase invenții de „externare a pacienților” din spital, alocare de terenuri pentru construirea de hoteluri și case de „primire complet sanogene”, dr. GALescu este avansat… „ministru de externe”. Și câtă amețitoare amintire ni se-nvăluie în fața ochilor, rod al invențiilor acestui gal – negal, care a acționat ca un împământenit „-escu”, iar pe noi, cât mai grabnic, în negru pământ neprohodit! Dar despre alte numeroase invențiuni, prin onor „oficiul de stat pentru bretele și maici”, aflat în slujba creării unui „sistem interconex de producere a energiei albe”, ce avem a spune?!
Apreciem scriitorului subtilitatea în crearea unor termeni originali. Distanța de la „sanogen” la „sanogenitate” nu-i decât un salt-mortal, demn de un GALescu și de intelighenția ce parvine de la „școala de arte și mizerii din Mamelon trei”, adică, din „fostul sat Curpăn” – mlădiță binefăcătoare (intuim noi cui)! Și la modul concret, prin „creșterea mediei de viață” și dublare a fecundității la… „vacile cu stabulație în dublu diferențial”. Dar, pentru a nu ne minuna într-atât, se precizează că totul este doar în stadiul de experiment! Dar promisiunile-s mărețe. „Mamelonul”, creierul omenirii, va deveni „laboratorul unic universal de modificare totală a civilizației”. Și-n așa situațiune, izvorăște o întrebare-întrebătoare… până vom deveni fosile o mai fi mult timp?! Dar să avem toată încrederea. Prin instituirea „Parlamentului Uninominal General”, tot un trai, „neneacă” (I.L. Caragiale), „autonomie deplină a taxelor și impozitelor”; obligatorii numai pentru „stranieri”. Ca „parlamentari pe viață”, cetățenii Mamelonului vor beneficia de imunitate „totală”, ceea ce „va conduce la eradicarea tuturor bolilor” și câte alte binecuvântate avantaje, „conform modelului strălucitor de luminos al parlamentarilor de la București”. Și pentru a nu se stressa, intervine și precizarea: în „Pușcăria Comunitară” vor fi invitați doar acei care „posibil să aibă probleme în exteriorul provinciei”! Universul epic mamelonian este populat (amintind de maestrul de ceremonii, Urmuz) cu stilate figuri caricaturizate, precum: Ion Ion („nume predestinat la secretarii de raion fără melon. / Gras, chel, pantalon de doc călcat în zeci de linii: / marfar, rapid și accelerat. / Transpira între evenimente și când nu erau evenimente transpira din criză de evenimente”), Messer Constance Paraplus, Costică Parpalache, „Aleodor Astase”, „Suveică Jean”, academicianul Renalp, „Sarcofan Sarcosan” – „inițiatorul parașutei plasmolivice de gradul zero”, „Reginald Q – inventator farmaceutic” și până la „Emirul Su Șu”, tot cu „aetaecetera” (pronunțând literal).
Și n-avem a ne mira de câtă inventivitate pot fi capabili mamelonienii, de unde și „concluzia socratică a lui Zexe că nasc și în Mamelon mamele!”Hilaritate totală! Cu toate că avem conștiința că limba este „gingașă și frumoasă zidire” (Mihai Eminescu), sub faldurile maramei mameloniene, prozatorul nu s-a sfiit să strecoare și ceva termeni (nu întâmplător) de la periferia limbii noastre! Însă ceea ce merită să reținem, imaginarul epic ne închide și între zidurile unui absurd à l’ Eugène Ionesco, iar râsul ne-neacă sardonic. Iată-l pe Stavrache perorând în fața lui Curcudel, „vicele”: „Prin metropolitan am auzit că se-nchide cimitirul, că e-n suprastoc, că se moare într-o bucurie, ca la daci. Chiar se pune problema să-i supraetașeze, ca la bloc, pe trei-patru nivele, de la cel mai de jos, până la cei mai de sus” („subiectul” este dramatic de arhicunoscut). Și cum Stavrache este interesat de aprobarea construirii unui Crematoriu, promisiunea-i de-a dreptul hilară: „Pe dvs. și pe dom premare promit să vă ard gratis…”. Sarcasmul primează la gradul superlativ, precizându-se că localitățile vor fi dispuse pe „mameloane”, în devenire, un „teritoriu al tuturor posibilităților”.
Prin această recentă creație epică, intitulată sugestiv, Mamelon de Galon, scriitorul Aurel Brumă se dovedește, fără tăgadă, un șlefuitor de imagini alambicate, un ochi avizat în oglindirea mutațiilor care se produc în fiecare clipă în societatea noastră românească. Merită să lecturăm volumul! Merită să-i descifrăm tainele învăluite sub masca unor caricaturi bipede! Doar astfel s-ar putea să ieșim din starea de lâncezire care nu ne este deloc favorabilă.
O recenzie de Livia Ciupercă
Lasă un răspuns