Bătrânii de astăzi de la Fundu Moldovei, de la Pojorâta sau Botuș găseau de lucru ușor pe când erau tineri. Erau tâmplari iscusiți, munceau la cariera de calcar, la mina de aur de la Manaila, la fabrica de mobilă din Suceava sau chiar mai departe, la mina de uraniu de la Crucea, iar femeile lor se angajau pe la Fabrica de lactate Rarăul. Tulburările de după 1990 i-au determinat pe toți să revină la dragostea lor dintâi și dintotdeauna: vacile de lapte. Mici și iuți, de toate culorile, rezistente la viața grea de pe munte, aceste animale au în genetica lor fantomele străvechi ale Surei de Stepă și ale Mocăniței. Politica incoerentă a guvernelor de la București nu i-a ajutat pe acești oameni să construiască ferme puternice de familie pentru ca Obcina Ursului să nu se pustiască. Dacă întâlnești pe cineva care a accesat fonduri europene, trebuie să te închini. Haideți să vedem cum se reflectă politica agrară de la București într-o fermă de familie de la Obcina Ursului. Costan (Constantin) Flocea are 10 vaci din rasele Bălțată Românească și Brună. Lucrează cu bătrânica lui pe vârful dealului, adună fân pentru animale, iar Bălănuț, care latră frumos a urs, îi păzește pe toți… Au o fată și un fecior, Dorinel, la Botuș, care adună laptele cu mașina pentru fabrică și îi ajută la vaci. Lui Dorinel îi plac animalele și el va fi norocul joienelor. Badea Costan a botezat toate vacile: Suzana, Păuna, Garoafa, Dana, Florica, Brezaia, Crețușca… Primește 2.000 de lei pentru fiecare vacă – ajutorul național tranzitoriu plus sprijinul cuplat zootehnic. Mai mult nu se poate pentru acești oameni fiindcă noi am preferat să le dăm subvenții an de an celor care nu mai au nici picior de vacă și care au vândut grajdurile de peste un deceniu. Dacă vaca are zece ani, nu mai primește banii. Așa că bădia Costan ia subvenție numai pentru șase vaci.
Toată vara până toamna târziu, animalele lui pasc pe pășune. Iarna le dă fân și, foarte rar, porumb de siloz. „Îl cumpărăm de la Cacica, dar e prea scump. Care utilaje pe fonduri europene, de unde? Șuguiești? Eu am coasă și greblă de când m-am născut… merg singure. Altădată, făceam câte o clacă de la unul la altul și găseam șapte-opt cosași. Acum, mâncare avem, rachiu s-ar mai găsi, dar nu mai avem de unde cosași”, spune Costan Flocea. O vacă ținută pe pășune dă 10-12 litri de lapte pe zi. Un lapte dulce și gras, cum numai în copilăria mea de pe la Crăiești am mai băut. Moș Costan vinde laptele cu 95 de bani la fabrica Rarăul. În 2022, fabrica îi dădea 1,50 – 2 lei pe litru. Compania Lactalis, venită aici din cele patru zări, a cumpărat fabrica și a strâns baierile pungii, așa că un asemenea preț pentru un astfel de lapte echivalează cu înșelăciunea și umilința. Cine să vadă?… Asociația își spune cuvântul printre crescători: „Nu ai voie să ții tauri aici. Facem însămânțare. Vine medicul veterinar din Botuș”. L-am întrebat ce ar trebui să facă Marcel Ciolacu pentru crescătorii din zonele montane și badea Costan mi-a răspuns senin, fără să ceară bani de subvenții: „Drumurile sunt foarte rele, trebuie reparate și oamenii vin aici, care-s mai tineri. Mie nu-mi mai trebuie nici apă rece, că nici caldă nu beu. Să poată face și ei un adăpost pentru 30 de vaci, de-o ploaie, de-un omăt. Colibele s-au năruit și nu putem căra materiale pe drumuri stricate. Au vrut să dea, dar s-au gătat banii…” El crede că, dacă ai 30 de vaci, scoți un venit echivalent cu un salariu minim pe economie (3.000 de lei pe lună). „Dacă vrei să dezvolți ferma, îți cere bani pentru co-finanțare. De unde să luăm noi? Făcuse unul o moară de vânt, aprindea un bec și un televizor. Și a venit o furtună și a zburat copacul cu tot cu instalație”.
Viața lor a fost și este grea, cu puține bucurii simple, pe care știu să le prețuiască mai bine ca orășenii. Pe Obcina Ursului, crugul vremii are alte înțelesuri, mai arhaice: „Lucram la stână, cioban, slugă la tata, aveam mâncare, dar nu aveam cu ce ne încălța, cu ce ne îmbrăca. Tata era stăpân. Nu erau cizme, pelerine, ca acum. Când vedeam o pâine, parcă vedeam miere. Acum le dă 3.000 de lei, mâncare, tabac, rachiu și tăt fug de animale. Câte-o lună nu ieșea soarele și nici ceas nu aveam. Trebuia să mă orientez. Prindeam o oaie și mă uitam la ochi: dacă pupila oii era cu vârful în sus, însemna că era ora 12 și trebuiau mulse oile. Suna trâmbița (bucuiumul) după tine să aduci oile la muls. Buciumul era din lemn de brad, învelit cu scoarță de mesteacăn,” povestește badea Costan. Vin urșii să-i mănânce merele și perjele. Au rupt pomii. Erau șapte câini la stână, oamenii au răcnit și ursul nu s-a sinchisit, „a luat un bou negru de 800 de kilograme, s-a suit pe greabănul lui cu ghearele și a supt sângele din trei borte. Și boul a căzut la pământ. Apoi, noi cu foc și cu câini, abia l-am gonit pe urs. Oile se mulg după vaci. A venit o haită de 14 lupi. Și s-au rotit în jurul stânii tătă noaptea. A doua zi, oile nu au mai dat lapte pentru că nu au mai rumegat. Un stres mare. Cel mai bun lapte de oaie îl dau florile de munte cu apă bună, dar să nu vină lupii. Pe munte avem aici gotci, găini sălbatice. Cucoșii de munte îs nebuni când umblă la împreunări, îs nebuni… dau peste tine. Stau primăvara la muguri de mesteacăn. Cântă frumos tare.”
Costan Flocea s-a încuscrit cu Ion Țăran, nepotul uncheșului Ion Țăran, despre care am mai scris…. Mergem să vedem casa lui Costan Țăran, tatăl lui Ion Țăran și fratele uncheșului Ion. Gospodărie uitată între dealurile Runcu și Chini. O minune de arhitectură țărănească. Costan Țăran era dulgher și se vede. Urmașii nu mai au grijă de casa bunicilor. O sobă enormă cu firide mari atestă că aici dormeau copiii și bătrânii, după sobă, unde era cald și bine în nopțile de iarnă cu troiene mari prin ogradă. Sidor Androncescu era meșter mare: făcea viori, cobze, contrabas la comandă. Era frate cu nevasta lui Costan Țăran și cumnat cu Ilie Cazac, fluierarul cel vestit de la televizor. A rămas uitată cofa de făcut lapte acru într-un colț. Aurel era fratele mai mic al lui Costan Țăran și a rămas în casa care se risipește acum. Miros de casă veche de pe alt tărâm.
Plecăm spre mina de aur. „Bunul Dumnezeu ne-a dat de tăte pe dealurile astea, dar nu știm ce să facem cu ele”… Mina de aur a fost săpată în spirală pe vârful dealului Manaila și camioanele cară minereul pe drumul săpat în spirală. Compania britanică Vast Resources a fost fondată la sfârșitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe și Africa de Sud. În completarea activității din Africa, în mai 2013, Vast Resources și-a îndreptat atenția către România și așa a preluat minele Manaila de aici și Băița Plai din Apuseni. Până la urmă, care mai este diferența între România și… Zimbabwe sau Burkina Faso?… Au cărat minereul la Iacobeni unde l-au spălat și au plecat. În urmă, a rămas un lac otrăvit, care a umplut toată groapa, cu o baracă pe mal. Și mulți șomeri au rămas în urmă. Oamenii vin să vadă lacul cel otrăvit, care nu este protejat măcar de un gard. Unde avem aur, este și uraniu… Au pus o tablă pe care scrie „pericol general” și atât. Pericol general… „Nu a nimerit nimeni din presă pe-aici. Mai vine câte un neamț și mai pușcă câte un cerb frumos…”, oftează badea Costan. Apoi iar râde și cântă din fluier. „Fluierul cu vrană este trișcă, nu-i fluier. Și mâțele cântă la trișcă…”
Ne întoarcem din drumeție și ne oprim la cuscrul Ion Țăran. Costan Flocea este renumit în zonă pentru rețeta balmușului. Costeluș pregătește ceaunul. „Pui apă rece ca să fiarbă fărina mai bine. Peste apă rece, pui laptele, apoi felii de caș făcut de mama Geta, și sare după gust. La sfârșit, adaugi unt de oaie. Pentru că este gras, balmușul se mănâncă și cu lapte acru. La stână mai făceam balmuș cu ovrească, se mânca cu zăr acru și cu urdă. Urda o puneam în zăr acru și acel amestec era ovrească. A făcut tata un balmuș bun la stână. Și a venit unul flămând tare, muncise din greu, era asudat. A mâncat fără măsură și i s-a făcut rău. L-am băgat în halău ca să nu moară”… E zi mare cu prieteni și badea Ion Țăran scoate farfuriile cu chipurile regelui Mihai și al reginei Maria, rămase moștenire de la uncheșul Ion Țăran. Era așa de bun balmușul, dar am mâncat cu mare prudență pentru că și badea Ion a făcut mai la vale un halău cu apă limpede ca ghioara, unde ghilea sumanii mătușa Ioana. Nu face nimeni balmuș ca badea Costan… Este meșter mare și la brânză. „Pregăteam două bidoane de zer când plecam de-acasă la stână sus. Zerul trebuie să iasă verde crud, cum e iarba de primăvară. Adaugi puțin oțet ca să-l acrești și îl ții la căldură în bărbânță (putină). Și plecăm cu ea la munte. Dai cheag la lapte, bați cașul și îl frămânți. Jintuiești zerul în cazan pe foc iute până iese spumă. Atunci torni o găleată de lapte de vacă în cazan. Umbli cu derbedeul (făcălețul) în cazan. Apoi torni puțin zer acru din bărbânță, pe care l-am pregătit din primăvară. Iese urda grasă, bună, de-o palmă. O lași să fiarbă vreo doi bulbuci, nu mai mult, să nu se întărească urda. Zerul obținut se pune din nou în bărbânță. Trebuie să dai cu tauzerul (tăujer, tămânjer – lopățică de amestecat zerul), ca să nu se prindă urda de cazan. Se frământă cașul mărunt, ca bobul de orez. La zece oi, primeai un kilogram de unt de la stână. Dacă dădeai vaca la stână și dacă vaca avea 10 litri de lapte pe zi, primeai toamna o sută kilogramede brânză și zece kilograme de unt”. Badea Costan a avut toată viața gură bogată. Și acum, are mereu răspunsul potrivit în orice situație și nu rămâne niciodată dator. Umbla cu „opchinci pe care le rodeau mâțele noaptea și iar nu aveam ce încălța”. „Dacă nu râd o țâră, apăi plâng o săptămână”. Mergea pe jos la stână până la Munții Cârlibaba. Erau 8 frați și aveau 100 de hectare de pădure, pe care le-au împărțit. „Era un director la fabrica de lactate Rarăul și ne-a adunat pe tăți țăranii să ne spună că a scăzut laptele. Păi a scăzut, i-am zîs io, că-i apa rece.” „Cum să scadă că-i apa rece?” „Apăi da, domnule, și matale, dacă îți dă unul cu apă rece în pantaloni, să vezi cum te moi, oircât de sculat ai fi”… Numele Flocea este foarte frecvent pe obcine. E altă dinastie. Cu peste 20 de ani în urmă, am venit la Pojorâta pentru prima dată ca să-l cunosc pe „țăranul care și-a făcut televiziune în șură”, cum apăruse în presa clocită de măiestrul din Găgești. Îl chema tot Flocea și era din același clan cu badea Costan, avea umor nebun, dar televiziune – ioc! „Au fost patru nume mai des întâlnite pe la noi: Flocea, Holoștiuc, Pizdelea și Polianschi. Erau porecle devenite nume. Alde Pizdelea și-au schimbat numele și-i cheamă Averescu acu. Nume de mareșal”… Badea Costan Flocea, la fel ca toți bătrânii lui, va pleca într-o zi cu fluierul după oi spre Cârlibaba, „acolo unde a fost cârligată baba”. Pentru ei, statul român nu a făcut nimic sau aproape nimic, dar măcar să nu-i uităm pe urmașii lor, altfel se pustiește și Obcina Ursului…
Lasă un răspuns