– Ana Zinuț în dialog cu Eugen Dorcescu –
– V-aţi născut în oraşul Târgu-Jiu în 1942, facultatea aţi absolvit-o în Timişoara, aţi obţinut licenţa în filologie, iar în 1975 titlul de doctor în filologie cu teza Structura metaforei în poezia română modernă, susținută la Universitatea din Timişoara. În anul 2014 aţi primit Titlul de cetățean de onoare al Timișoarei. Povestiţi-ne despre meritele pentru care aţi devenit cetățean de onoare al oraşului Timișoara.
– Titlul de Cetățean de onoare al Timișoarei mi-a fost acordat la 1 august 2014, după 42 de ani de trudă literară: poezie, proză, eseu, traduceri, editare de carte, prezență publică, în agora literar-culturală a urbei. Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România a formulat propunerea și Municipalitatea a aprobat-o. De altfel, mai mulți colegi ai mei scriitori sunt cetățeni de onoare ai orașului, alături de artiști plastici, muzicieni, oameni de știință, profesori. Timișoara își respectă și își iubește oamenii de litere, de artă, de știință și cultură.
– Vă manifestaţi în mod minunat în spațiul literaturii de peste cinci decenii. Relataţi-ne ce v-a determinat să scrieţi poezie, cine v-a încurajat, de cine aţi fost inspirat?
– Am început să scriu poezie spontan, de timpuriu, într-un mediu familial favorabil, dar nu m-am grăbit să public. Am debutat în revista „Luceafărul” din București, în 1971, la 29 de ani, încurajat de marele poet Alexandru Philippide, de prozatorul Ștefan Bănulescu și de poetul Cezar Baltag. Iar editorial am debutat în 1972, la 30 de ani, cu volumul de poezie „Pax magna”, sub veghea lui Marin Preda, Mihai Gafița și Mircea Ciobanu, la Editura Cartea Românească din București. Inspirat, în sens generic, ideal, am fost și sunt de marii creatori români, de marii creatori europeni (îndeosebi latini, francezi și spanioli), dar, mai cu seamă, de Seneca și de Cărțile poetice și sapiențiale ale Bibliei.
– Ce înseamnă poezia pentru Dumneavoastră?
– O decizie existențială, un fel de a fi și de a trăi. Un dar, un har, pe care sunt chemat să-l pun în lucrare. Poezia mea este tabloul eului meu profund, metafizic, este biografia imaginarului și a subconștientului meu, este totalitatea ideilor trăite de mine, așa cum proza mea (cele două volume de jurnal, îndeosebi) este mărturia eului meu social. Eu nu doar știu, ci și cred, cu modestie, cu smerenie, că sunt poet. Nu caut notorietate, popularitate, celebritate, nu alerg după slavă deșartă. Mă străduiesc să-mi valorific darul de har.
– Cărui public se adresează poezia Dumneavoastră?
– Există, ontologic, trei categorii de poeți: „poera genuinus”, „poeta doctus”, „poera artifex”. Eu sunt, categoric, genuinus și, apoi, doctus. Artifex, numai atât cât este necesar.
Ca mentalitate, sunt un om (și un scriitor) duhovnicesc. Trăiesc și scriu într-o lume în care și pentru care Dumnezeu există. În consecință, scriu, mai ales la maturitate, o poezie de factură spirituală. Nu știu dacă omul firesc, aservit trupului și materiei, poate gusta pe deplin poezia mea. Cititorii de aspirație și de formație spirituală o caută și o apreciază.
– Ce proiecte pe termen scurt și mediu aveţi?
– Pe termen scurt, traduc poemele unui foarte talentat poet argentinian, profesor universitar, Guillermo Eduardo Pilía. Pe termen mediu, dacă vrea Dumnezeu, voi pregăti încă o carte de poezie proprie, pornind de la manuscrisele mele vechi, uitate de mine, dar, din fericire, căutate, extrase din sipete și culese de soția mea, Doamna Mirela-Ioana Dorcescu.
– Care este volumul de care vă simțiţi cel mai ataşat și de ce?
– Toate cărțile mele îmi sunt dragi. Dacă, totuși, trebuie să aleg, atunci, din teritoriul poeziei, voi numi, mai întâi, „Nirvana. Cea mai frumoasă poezie”, antologie ne-varietur, ediție critică de Mirela-Ioana Borchin, apărută în 2015, 608 pagini. Aici se află rodul a patru decenii de elan liric, apoi „Elegiile de la Carani”, 2017, cartea resurecției mele sufletești, și „Biblice”, 2021, cartea paradisului meu lăuntric. Din proză, aș reține cele două volume de jurnal, „Îngerul Adâncului” și „Adam”, ambele apărute în 2020, peste 1000 de pagini, cărți ale infernului meu personal.
– Care este mesajul Dumneavoastră pentru tinerii poeţi?
– Eu nu dau sfaturi, nu transmit mesaje, eu nu reprezint pe nimeni și nu vorbesc decât în numele meu. Totuși… Tinerii poeți trebuie, după convingerea mea, aidoma oricăror tineri, care vor să cunoască, în viața lor, dramul de fericire omenește posibil, să-și indentifice darul/ harul și să se străduiască a-l spori. Ca în Pilda talanților. Scriptura spune foarte limpede: „Fiecare are darul său de har, unul într-un fel, altul în alt fel. Sunt mai multe daruri, dar un singur duh” (1 Corinteni). Restul, orice altceva, absolut orice, este vânare de vânt.
– Activitatea Dumneavoastră literară a fost recunoscută prin decernarea mai multor premii și onoruri. Astfel în 21 martie 2023 aţi devenit membru corespondent al unei prestigioase Academii din Madrid: Academia Hispanoamericană de Buenas Letras. Prezentaţi-ne aspecte importante pentru Dumneavoastră din activitatea de traducător de succes.
– Am tradus din scriitori francezi și spanioli importanți. Îi voi aminti, dintre poeții spanioli contemporani, traduși de mine, pe Coriolano González Montañez, Andrés Sánchez Robayna, Rosa Lentini, mai recent Jaime Siles. Acum, spuneam, îl tălmăcesc pe argentinianul Guillermo Eduardo Pilía. La rându-mi, la inițiativă spaniolă, am fost tradus în castiliană cu mai multe cărți, în 2020 apărând, la Editura Arscesis din Zaragoza, o antologie a poezii mele traduse în spaniolă, plus inedite, antologie intitulată, de mine, ELEGÍAS RUMANAS. Titlul de Académico Correspondiente de la Academía Hispanoamericana de Buenas Letras de Madrid este recunoașterea cea mai înaltă și cea mai de preț ce s-a arătat, până acum, creației mele. Această recunoaștere vine de la o mare țară europeană, de la o mare și nobilă cultură – cea de limbă spaniolă. Mil gracias, distinguidos colegas! Mil gracias, caballeros! Mil gracias, noble España!
Lasă un răspuns