În noiembrie 1918 – februarie 1919, Armata Roșie a ocupat teritoriile belaruse, din care plecase armatele germane. Rușii „regionaliști” erau împotriva creării statului belarus, ei insistau pe ideea apartenenței teritoriilor belaruse la Republica Sovietică Rusă. Cică belarușii nu sunt națiune de sine stătătoare și nu pot pretinde la principiul autodeterminării popoarelor. După plecarea armatelor nemțești din teritoriul, unde funcționse structurile Republicii Populare Belaruse, unitățile Armatei Roșii au lichidat RPB independentă. Guvernul RPB a fost nevoit să emigreze la Vilno.
Rușii sovietici urmăreau vechiul țel – cel imperial. Ei ocupau și sovietizau teritoriile desprinse recent de Rusia prin mișcarea autodeterminării popoarelor. Rușii sovietici au anexat la Republica Sovietică Socialistă Rusă teritoriile belaruse răsăritene, iar teritoriile belaruse apusene le-au unit cu Lituania, formând Republica Sovietică Socialistă Belaruso-Lituaniană. Această reeditare, în stil ciuntit, a MCL a ținut câteva luni, creația fiind lichidată în timpul Războiului sovieto-polonez din 1919-1921. La o conferință a bolșevicilor rusi din Smolensc, a fost format guvernul Republicii Sovietice Belaruse. Iar la 1 ianuarie 1919 a fost anunțată formarea Republicii Socialiste Belaruse – în componența Federației Sovietice Ruse. La 31 ianuarie 1919, RSSB a fost direcționată de rusi să iasă din componența Federației Ruse, pentru a forma republică „de sine stătătoare”. Anterior, rușii luase de la Belarusy guberniile Vitebsc, Smolensc și Moghilyov, lăsând belarușilor doar două gubernii: Grodno și Minsc…
La sfârșitul lui ianuarie 1919, a început războiul sovieto-polonez (1919-1921). Rușii au pierdut războiul. Conform Tratatului de pace de la Riga (1921), teritoriile apusene din Belarusy au rămas polonezilor.
În noiembrie-decembrie 1920, pe teritoriile belaruse a avut loc o răscoală cu revendicarea restabilirii Republicii Populare Belaruse. Rușii bolșevici au înăbușit-o. La 30 decembrie 1922, liderii din RSS Belarusă au paricipat, împreună cu noii ocârmuitori ai altor 3 republici (ruse, ucrainene, și ai federației transcaucaziene a trei popoare), au semnat tratatul de formare a Uniunii Sovietice… În anul 1926, pentru a contracara vocea poloneză despre rusificarea belarușilor din județele belaruse luate de Rusa, Rusia sovietică a retrocedat RSSB două județe cu populație belarusă ( jumătate de milion de oameni). Teritoriul RSSB ajunse la 110 584 km patrați.
Belarusy, încă de la începutul sec. XX, suferea de acutizarea teribilă a problemei suprapopulării agrare.
În Belarusy, în anii 20-30, obișnuita contradicție istorică oraș-sat deveni și contradicție națională – dintre alogenii plasați în orașe și târguri ( evrei, polonezi, ruși) și poporul belarus de la sate. Sătenii belaruși nu încapeau în orașele și târgurile lor pline de alogeni. Nu erau locuri de muncă.
Ruso-sovieticii au aplicat lovituri demolatoare mișcării social-politice din Polonia și în teritoriul disputabil al Poloniei de Est/Belarusy de Vest. Prin decizia Internaționalei Comuniste – filialei intereselor Kremlinului peste hotare, a fost dizolvat Partidul Comunist Polonez și componentul acestuia – Partidul Comunist al Belarusiei apusene (1938).
Pe parcursul represiunilor ruso-sovietice din Belarusy din anii 20-30, au fost represați (deportați în Siberia și Asia Centrală, împușcați) țăranii avuți, și reprezentanții elitei culturale și de creație. Statistică belarusă: au fost represați 550 ( 80la sută) de literați, ceea ce constituia un sfert din toți literații represați în toată URSS. Savantul belarus V.Lastovskiy era împotriva ocupației poloneze și împotriva puterii sovietice. A fost condamnat și împușcat în 1938 , în dosarul „Uniunea de eliberare națională a Belarusiei” – uniune care funcționase în Imperiul Rus, încă pe la 1910.
În lagărele de muncă forțată ale GULAG-ului au lucrat 600.000 – 700.000 de cetățeni din Belarusy. Au fost împușcați, după unele date, 300.000 de persoane din Belarusy. Un număr mare din oamenii nimiciți de ruși îl constituiau polonezii din Raionul polonez autonom Dzerjinskiy (lichidat la 1938).
În anii *30 rușii au intervenit în limba belarusă, operând schimbări în vederea apropierii ei de limba rusă.
În anii *30, în RSS Belarusă au avut loc colectivizarea forțată, descheaburirea, lichidarea analfabetismului, revoluția culturală și industrializarea grabnică. Au fost create întreprinderi și ramuri industriale noi.
Belarusy apuseană – parte a Poloniei răsăritene. E vorba de un teritoriu disputabil, la fel ca Ucraina apuseană și unele teritorii lituaniene apusene, care fusese incluse în componența Republicii Poloneze conform Tratatului de pace de la Riga. A avut loc polonizarea școlilor, bisericilor. Pentru persoanele nemulțumite și adversare regimului, funcționa lagărul de concentrare din or. Beryoza Kartuzskaya. Aici erau internați, fără judecată, pe un termen de până la trei luni. Analfabetismul belorușilor apuseni – 43la sută. Pe teritoriul Belarusiei apusene au fost strămutați 300.000 de coloniști polonezi din interiorul Poloniei. La polonezi, la fel, exista problema suprapopulării agrare. Era și un act de modificare etno-demografică. Din acest terioriu au emigrat în Apus și America câteva zeci de mii de belaruși.
În septembrie 1939, în conformitate cu prevederile Protocolului adițional secret al Pactului sovieto-german (23.08.1939), armatele sovietice au invadat Polonia și au cucerit teritoriile Poloniei răsăritene. Rușii le numeau Ucraina apuseană și Belorusia apuseană. Teritoriile anexate au dost distribuite Ucrainei, Lituaniei și RSSB. După anexarea la RSSB a pământurilor apusene a 5 regiuni noi, numărul populației RSSB a crescut până la 10,2 mln, teritoriul lărgit era de 225,7 mii de km patrați.
Masacre secrete în Urocișce Kuropatî (o pădurice de 10-15 ha) de lângă Minsc. Acolo, în anii 1937-1941, colaboratorii NKVD-ului (Comisariatului de Interne) din Minsc împușcau oameni aduși cu mașina „corbușorul negru”. Gropi mari, a câte 50-60 de cadavre. Din 1939, numărul celor aduși în pădurice a sporit – probabil, cu polonezi din teritoriul anexat de la Polonia, numit „Belarusy apuseană” , probabil – pentru schimbarea etno-demografică în favoarea sovieticilor. Pe gropile acoperite au fost plantați copaci.Estimarea numărului celor împușcați variază de la cercetător la cercetător: între 30.00 și 250.000.
La 1945, rușii au trecut în componența Ucrainei o bucată din regiunea Podlesya a teritoriului RSSB.
RSS Belarusă în Cel de Al Doilea Război Mondial imperialist. Teritoriul RSSB ocupat de armatele germane a intrat în componența districtului general Ostland. Pe teritoriul RSSB, ocupanții germani au creat 287 lagăre de concentrare, unde au fost nimicite 2,7 milioane de oameni, civili și prizonieri de război. La muncă forțată în Germania, ocupanții au dus de aici 399.000 de persoane. Pe teritoriul RSSB au acționat detașamente de partizani (cca 374.000 de membri). Ocupanții nemți și colaboraționiștii belaruși au organizat cca 200 operații de pedepsire a populației bănuite de a fi susținătoare a partizanilor. Localicii suspectați erau trimiși în lagăre de exterminare, la munci în Germania sau nimiciți pe loc. Ocupanții germani și colaboraționiștii belaruși au distrus sau au ars complet 5460 de localitați, unele – cu tot cu locuitori. Din acel milion de evrei din Belarusy antebelică, a fost exterminat nu mai puțin de jumătate. În război, au murit cca 2.5-3 mln de oameni din RSSB. Teritoriul ocupat de nemți al RSSB a fost eliberat în 1944. După război, în pădurile republicii au acționat câțiva ani detașamente de partizani antisovietici.
Astfel, problema suprapopulării agrare din Belarusy a fost soluționată de rușii sovietici (prin industrializare care a atras din sate în orașe muncitori în noile întreprinderi, prin deportări, împușcări), de germanii hitleriști și colaboraționiștii belaruși (operațiuni de război, operațiuni de pedepsire, lagăre de exterminare, expedierea la lucru forțat în Germania), iar problema transformării contradicției istorice universale între sat și oraș în antagonism național între alogenii precipitați în orașe și populația băștinașă de la sate a fost atenuată de industrializare și, mai ales, de metoda nemțească diabolică.
În 1945, un nou hotar cu Polonia, căreia i-au fost retrocedate regiunea Belostoc și 3 raioane din regiunea Brest. În 1945, RSSB a intrat în Organizația Națiunilor Unite ca membru-fondator.
Perioada de reconstruire postbelică (1945-1950). În anii 1950-1980, a avut loc o dezvoltare accelerată industrială de invidiat – economia RSSB deveni parte componentă importantă a economiei Uniunii Sovietice. Belarusy era numită „hala de asamblare „ a URSS. Cel mai activ au fost dezvoltate industria constructoare de mașini (tractoare, camioane) și industria chimică (combinatele de caliu din Soligorsc, combinatele de prelucrare a petrolului din Novopoloțc și Mozâry), Fabrica de anvelope „Belșina”, Fabrica de aparatură radioelectronică, Uzina de tehnică agricolă, industria textilă, Combinatul de prelucrare a inului, Uzina de ciment, Uzina de sticlărie, Hidroelectrostația, 11 uzine de turbă, Fabrica de chibrituri, Uzina de strunguri de prelucrare a metalelor.
În armatele sovietice care au luptat în războiul sovieto-afgan au participat 32.000 de tineri belaruși – cca 1000 au căzut în lupte, cca 3 mii au revenit acăsă invalizi.
La sfârșitul anilor *80, când aveau loc procese de demolare de sus a Imperiului Ruso-sovietic, viața social-politică din Belarusy a fost marcată impresionant de avaria de la stația atomo-electrică din Cernobâly și de descoperirea locului de împușcări din păduricea Curopatî.
Din 1988, acțiuni de protest ale Frontului Popular din Belarusy împotriva regimului ruso-sovietic. Toate Fronturile Populare din republici, cum am aflat mai târziu, au fost create sub controlul KGB-ului. Erau formațiuni naționaliste-liberale.
Descoperirea (1988) a locurilor din Păduricea Curopatî, unde au fost împușcați de către ruso-sovietici o mulțime de oameni, tainic, fără judecată, rămași în anonimat, a servit ca motiv pentru Frontul Popular din Belarusy de a declanșa acțiuni de protest împotriva regimului ruso-sovietic. Primul miting al FPB (30.X. 1988) a fost dispersat de miliție care a utilizat gaz lacrimogen.
La Minsc, a fost organizat un miting (19 februarie 1989) de protest, în cadrul căruia conducătorii Frontului Fopular din Belarusy au anunțat despre intenția restabilirii, în locul simbolurilor statale sovietice, a simbolurilor Republicii Populare Belarusy din anii 1918-1919: drapelul de stat alb-roșu-alb și stema „Goana”. Rezultatul alegerilor în Sovietul Suprem al RSSB nu a fost favorabil frontiștilor din Belarusy. Frontul a mai organizat o serie de acțiuni de protest pe piața Lenin din centrul Minscului, adunând până la 100.000 de persoane. Caz singular în republicile ex-sovietice: Frontului Popular din Belarusy nu i-a fost dat să fie înaintea-mergătorul instalării capitalismului oligarhic. A fost creat, datorită lui Lucașenco, un sistem de capitalism de stat.
La 26 ianuarie 1990, Sovietul Suprem al RSS Belarusia a proclamat limba belarusă limbă de stat.
După o lună și jumătate de la declarația elitei rușior despre suveranitatea de stat a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse, Sovietul Suprem al RSSB a votat Declarația despre suveranitatea de stat a RSSB (27 iulie 1990). Apropo, moldovenii au repetat gestul, votând declarația proprie la 27 august 1990.
Foarte interesant: la referendumul unional din 17 martie 1991 despre păstrarea Uniunii Sovietice sub formă de confederație, cca 80la sută din votanți s-au pronunțat pentru păstrarea Uniunii Sovietice. Însă opinia nu a fost luată în samă. Demolarea era în toi. Moldovenii nu au paricipat la referendum.
La 25 august 1991, Sovietul Suprem al RSSB a adoptată hotărârea despre asigurarea independenței politice și economice a republicii, despre întreruperea activității Partidului Comunist Belarus. La 19 septembrie 1991, Republicii Sovietice Sociaiste Belaruse i-a fost schimbată denumirea în Republica Belarusy. A fost adoptată altă stemă – „Goana” – cea a primei republici belaruse din 1918-1919, alt drapel de stat – alb-roșu alb – cel al primei republici belaruse.
La 8 decembrie 1991, în mod secret, 3 conducători (Elțin, Șușkevicy, Cravciuc) a trei republici sovietice slave, într-o reședință de vânătoare din codrul Belovejscaya Pușcya (Belarusy), au semnat acordul neconstituțional de desființare a Uniunii Sovieitice, care urma să fie înlocuită cu înjghebarea „Comunitatea Statelor Independente”. Despre această trebușoară, cei trei i-au telefonat mai întâi președintelui SUA, apoi lui Gorbaciov, președintelui URSS.
Chestia esențială, la început puțin observată – imposibilitatea independenței R.Belarusy fără de materiile prime importate din Rusia. Fără de care industria belarusă nu avea șanse de existență semnificativă… Dependența economică de Rusia rămâne factor constant, definitoriu, care a determinat sensul pașilor politicii externe a lui A.Lucașenco.
După demolarea URSS, Belarusy a avut un timp republică parlamentară. Primul președinte al Sovietului Suprem al Repblicii Belarusy a fost unul din cei trei „haiduci” care semnase hârtia de desființare a Uniunii Sovieice – evreul belarus St.Șușkevicy.
Conform Constituției din 15 matie 1994, Belarusy e republică prezidențială. În vara anului 1994, au avut alegerile prezidențiale. Primul președinte ales al Republicii Belarusy: belarusul Alexandr Lucașenco.
Meritul istoric al președintelui A.Lucașenco: datortă lui, pentru prima dată în istoria poporului belarus, statul Belarusy deveni suveran și independent politic. Stat ridicat fără pătura oligarhică tipică pentru celelalte țări ex-socialiste, fără „scurgerea” banilor peste hotare, fără hățuire apuseană. Cu instruire și medicină gratuite. Cu proprietate de stat asupra 80la sută din mijloacele de producere. Cu dezvoltare planică.
În 1995, după alegerile în Sovietul Suprem, președinte al SS a fost ales agrarianul S.Șarețkiy. Apoi a fost organizat un referendum, după rezultatele căruia iarăși a fost schimbată simbolica de stat a R.Belarusy, revenindu-se la stema (modificată) și drapelul de stat al Republicii Sovietice Socialiste Belaruse.
La 2 aprilie 1996 a fost creată Uniunea interstatală Rusia-Belarusy, cu instituții de coordonare și executive comune. Interesele bazale ale acestei uniuni interstatale, de la bun început, sunt antagoniste. Conducătorii ruși vor ca, încetul cu încetul, să includă total Belarusy în Federația Rusă, iar președintele belarus Lucașenco – voiește ca Belarusy să râmână stat independent și profitor de prețuri interne rusești la materiile prime importate din Rusia. Kremlinului și oligarhilor ruși această chestie nu le place. Au loc „răsboiae comerciale”, precum „războiul lactatelor belaruse” ș.a. „Frații mai mari” ruși se irită tot mai mult de insistențele arțăgoase patriotice ale lui Lucașenco.
Pentru sporirea presiunilor asupra rușilor în cauza de obținere a avantajelor vitale de reducere a prețurilor de achiziție de la ei a petrolului și gazelor naturale, A.Lucașenco sistematic organizează contacte comerciale cu statele apusene, care, la fel de enervate, nu-l înghit pe Lucașenco, deoarece acesta refuză să dea Belarusy pe mâna UE și a americanilor. Președintele belarus explică taberelor concurente enervate că el promovează politica externă multivectorială.
Concret, de ce statele apusene nu-l agrează pe Lucașenco? Principalul: cu mâna forte, Lucașenco nu a permis privatizarea obiecivelor industriale, majoritatea absolută a lor rămânând de stat. Astfel, au fost blocate marile tâlhării economice și făcută imposibilă privatizarea/acapararea pe doi bani de către apuseni a importantelor obiective industriale. Sistemul bancar a rămas de stat – iarăși blocarea gheșeftului – apusenii au fost lipsiți de cea mai eficientă modalitate de parazitare a țărilor prin intermediul băncilor private.Soros și șmecherii lui nu au putut pătrunde antinațional în sistemul de instruire al RB, precum s-a întmplat în Statele Române. Din 2015, activitatea organizațiilor non-guvernamentale din Belarusy cu finanțare externă e supravegheată de stat (dar, cum au arătat evenimentele din anul 2020, supravegherea a fost insuficientă – străinii au alimentat financiar-organizatoric opoziția). Lucașenco, în încrâcenata confruntare Vest-Est, conform tratatului bilteral este aliat militar cu Rusia.
A.Lucașenco, la începutul activității ca președinte al RB, declarase că „va păstra cele mai bune realizări din timpul sovietic”. Anume, în condiții capitaliste de azi: întreprinderi strategice proprietate de stat (80la sută), învățământ și ocrotirea sănătății gratuite pentru populație, grădinițe gratuite, dezvoltare planică, ordine și disciplină. Se ține de cuvânt, enervând apusenii și rușii – și la ruși, și la occidentali proprietatea asupra mijloacelor de producere și a băncilor e privată. La ruși, pe de asupra – pătura oligarhilor hapsâni, mafii puternice, are loc scoaterea capitalurilor din țară – câteva zeci de miliarde de euro scoase anual de marii capitaliști.
Era de așteptat ca măsurile de „păstrare a celor mai bune realizări socialiste” să deranjeze flămânzii rechinași burghezi autohtoni ( etichetați de Lucașenco „burjuyciki”) și marii rechini capitaliști din Apus.
La 1996 opoziția burgheză din Sovietul Suprem al R. Belarusy colecta semnături să-i facă vânt lui Lucașenco prin „impichment”. Lucașenco a inițiat un referendum republican la 24 noiembrie 1996. Rezultatele referendumului au permis modificări în Constituție. Sovietul Suprem a fost lichidat și înlocuit cu Adunarea Națională – parlament cu două camere. Camera inferioară a parlamentului a fost alcătuită totalmente din foștii deputați ai Sovietului Suprem, care susținuse activ politica lui Lucașenco din timpul crizei politice autumnale. Unele țări apusene nu au recunoscut împuternicirile Adunarii Naționale… Dar caravana merge mai departe.
În primăvara anului 1997, „Comunitatea Rusiei și R.Belarusy” a fost redenumită „Uniunea Rusiei și Belarusiei”. Uniunea – deja cu prevederi suplimentare de creare a Constituției comune, a legislației comune, a parlamentului comun, valutei comune etc. Realizarea acestor înțelegeri ar fi dus la înglobarea totală a R.Belarusy în Rusia. Dar… prevederile au rămas pe hârtie. Lucașenco obstrucționează. Faptul este încă o cauză de enervare pe Lucașenco a rușilor mari și mici.
La alegerile parlamentare din 2001, în parlament nu a trecut nici un deputat al coaliției de opoziție.
În 2001, Lucașenco a fost reales președinte al RB. Iar la referendumul din anul 2004, a fost înlăturată prevederea despre limitarea la două termene în postul de președinte.
După alegerile prezidențiale din 2006, când Lucașenco a luat în primul scrutin 82,3la sută de voturi, SUA și UE au răcnit într-un glas: Alegeri nedemocratice, rezultat falsificat! Ulterior, Lucașenco a comunicat la o conferință de presă: da, rezultatele alegerilor au fost corectate, pentru a obține rezultat mediu european, deoarece, în realitate, el a fost votat de 93la sută – nici un occidental nu ar fi crezut! Pe atunci, belarușii se închinau „tătucului” Lucașenco…
După alegerile în Camera Reprezentanților a Adunării Naționale, când deputații opoziției nu au intrat în componența parlamentului, apusenii iarăși au apreciat alegerile ca nedemocratice. Totuși, ceva a schimbat tactica apuseană. A fost scoasă interdicția intrării birocraților belaruși în țările UE. Lucașenco l-a vizitat pe Papa de la Roma, iar Belarusy, împreună cu câteva țări ex-sovietce ( Armenia, Azerbaidjan, Gruzia, Moldova și Ucraina), a paricipat, în anii 2008-2009, la Parteneriatul european estic.
La alegerile prezidențiale din 2010, A.Lucașenco a fost ales președinte. Candidații perdanți ai opoziției au organizat miting care a degenerat în dizordini de masă. Însă caravana merge mai departe.
În anul 2011, s-a instalat criza financiară, acutizată în 2016. Au crescut simțitor prețurile, rubla belarusă s-a devalorizat. Manifestările de protest au fost reprimate. În 2016, a avut loc reforma monetară; 1$=2 ruble.
La 2012, Belarusy a intrat în așa numitul Spațiu Economic Comun (Rusia, Kazahstan, Belarusy). Iar din 2015, 4 țări au constituit Comunitatea Economică Euro-Asiatică (Armenia, Belarusy, Kazahstan și Rusia).
Alegerile prezidențiale din 2015 au fost câștigate de Lucașenco.
Nemulțumirea beneficiarilor belaruși, pitiți în așa numitele ong-uri non-comerciale, consumatori de fonduri străine nerambursabile, crescu după publicarea Decretului prezidențial Nr.5 din 31 august 2015 „Despre ajutorul financiar nerambursabil de peste hotare”. Apropo, pe președinții români nu-i ține cureaua să semneze astfel de decret, care ar curma subvenționarea activităților subversive antinaționale prin ong-uri sorosiste.
În 2017, Decretul prezidențial Nr.3 „Despre prevenirea tendințelor antisociale de a trăi pe contul altuia” (numit și „Decretul despre trântori”) a provocat proteste masive. Decretul urmărea lărgirea bazei de colectare a impozitelor pe contul celor care nu lucrează fără justificare legală.
Începutul lui 2017 marchează o sporire a activității protestatare din Belarusy. O cauză: reacția la practica autorităților de îngrădire a ong-lor și la acțiunile represive împotriva ong-lor implicate în organizarea protestelor.
La 31 iulie 2020, Polonia, Ucraina și Lituania au format, sub egida Poloniei, „Triunghiul lublinian” (după denumirea orașului Liublin din Polonia). În ajunul alegerilor parlamentare, Belarusy a fost poftită să intre în „triunghi”. Cum știm, la 1569, tot la Lublin a fost creat de către Regatul polonez și Marele Cnezat Lituanian statul federativ cu dominație poloneză Recy Pospolita.
Kremlinul este nemulțumit de politica lui Licașenco (fiindcă nu a recunoscut independența teritoriilor gruzine Abhazia și Osetia rupte de ruși din corpul Gruziei; nu a recunoscut Crimeea ca terioriu rusesc; fiindcă a condamnat la detenție pe 2 belarusi pentru mercenariat în Donbas de partea separatiștilor; fiindcă duce politica de balansare economică între Apus și Rusia; fiindcă se împotrivește procesului de „înghițire” a Belarusiei de către Rusia; deoarece mărfurile belaruse fac concurență celor rusești; fiindcă „zgâlțâie” sistematic pe Putin în vederea obținerii unor înlesniri la tarife). E prea suficient ca rușii să nu poată să-l vadă în ochi.
Imaginea lui Lucașenco este negativizată de strata burgheză din Belarusy care dorește privatizarea marilor întreprinderi – 80la sută îs de stat, iar președintele e împotriva privatizării. Pe Lucașenco e proiectată nemulțumirea filistinilor de situația economică înrăutățită în anul 2020 de pandemia de coronavirus – care a redus cererea de mărfuri belaruse în Federația Rusă și, mai ales, de faptul că Rusia a impus condiții noi, prețuri mai mari la petrolul importat de Belarusy. Din cauza noilor condiții impuse de Rusia, bugetul belarus a primit venituri mai puține cu 1,5 miliarde de ruble belaruse (circa 750 milioane de dolari). Bugetul a devenit deficitar. Nemulțumirea filistinilor e stimulată de sponsorii de peste hotare.
La alegerile prezidențiale din 9 august 2020, cu 2 ore înainte de închiderea secțiilor de votare, străzile Minscului au fost inundate sincron de mii de protestatari tineri, zdraveni, agitați, coordonați. Cu drapele alb-roșu-alb ale primei formațiuni statale belaruse, ei scandau „Lucașenco, pleacă!”, zădărau și provocau forțele de ordine speciale, aruncau cu pietre în ostași. Forțele de ordine au ripostat dur. Sute și sute de reținuți.
A. Lucașenco, după alegerile câștigate de el, a declarat: „Nouă Vilnusul și Kievul ne-au propus „lanțug” (cuvânt utilizat și în limba belarusă – n.n.). Ei vor ca acest „lanțug” să fie cordon sanitar… între Răsărit și Apus. Noi nu trebuie să devenim cordon sanitar între Răsărit și Apus!”. Grevele, sabotajul produc prejudicii economice de milioane de ruble belaruse. Sveta Tihanovscaya – persoană ivită din anonimatul opoziționist subvenționat. Cu față de tip absolut non-slav. Parcă tătăroaică, parcă evreică. Casnică, cu facultate absolvită de limbi străine. Mamă a doi copii minori (expediați peste hotare – din precauție). A candidat la președinția R.Belarusy și a luat cca 10la sută din voturi.”Programul” electoral al Svetei: „Lucașenco, pleacă!” Apoi, pe scurt timp, echipa Svetei a afișat în internet de ce Lucațenco să plece. Proiectul simbolului opoziției Sv.Tihanovscaya, proclamată câștigătoare a alegerilor prezidențiale, pe care de fapt le-a pierdut, emigrată în Lituania, prevede răsturnări radicale: ruperea legăturilor economice cu Rusia, ieșirea din Comunitatea Economică Euro-Asiatică, intrarea în UE și NATO, privatizarea întreprinderilor și pământurilor, dislocarea limbii ruse, „cordon sanitar” antirusesc.
Tv „Nehta” (bel.: cineva) din Polonia transmite spre Belarusy insinuări la adresa politicii lui Lucașenco, manevrări informaționale și organizaționale a opoziției. „Bombonica” narcotizantă, cu a cărei imagine opoziția burgheză din Belarusy, ong-urile, „Nehta” amețesc și excită mințile maselor de filistini orășeni de acolo: Mirajul intrării în UE ca în rai. Eu aș zice: mai întâi să întrebe de experința românilor intrați în UE… Cea mai amețitoare hohăială difuzată belarușilor de către Polonia: dacă îl alungați pe Lucașenco, Occidentul o să vă dăruiască un „plan Marshall special” – zeci de miliarde de euro pentru ridicarea economică-socială modernă! Imaginarul cocostârc din nor – „planul Marshall”, asemeni proiectului utopic „New-Vasiuki” al coțcarului clasic Ostap Bender, a întunecat rațiunea filistinilor belaruși, motivându-i la demonstrații pseudo-revoluționare. În esență – tăierea crăcii de sub picioare.
S.Narâșkin, directorul Serviciului de spionaj extern al Rusiei a declarat recent: SUA, în 2019-2020 au cheltuit 20 milioane de dolari, prin ong-urile din Belarusy, pentru perfectarea unei „revoluții colorate” de răsturnare a lui Lucașenco și a regimului edificat de acest dârz și nesupus om de stat.
UE, în vara anului 2020, a anunțat că este dispusă să acorde 53 milioane de euro pentru realizarea răsturnării regimului din Belarusy și „instalarea democrației”. Banii sunt promiși pentru finanțarea activiștilor și coordonatorilor acțiunilor destabilizatoare, salariul sabotorilor din întreprinderile de stat (în cele private nu se fac greve!), mărșăluitorilor la demonstrații, pentru procurarea materialelor de propagandă etc.
Situația R.Belarusy ca stat suveran e tragică: oricum ar alege calea: – nimic optimist. De câțiva ani de zile există probleme financiare-economice serioase. Se pare, politica economică-financiară a Kremlinului a contribuit la apariția și amplificarea acestor probleme. Kremlinul, pentru bunăvoință, e de acord s-o ofere numai pe direcția realizării scopului rusesc final al proiectului Uniunii Belarusy-Rusia: integrarea deplină în cadrul Federației Ruse – adică pierderea suveranității R.Belarusy. Occidentomanii naționaliști radicali, coordonați de peste hotare, momiți până la orbire de utopia planului Marshall pentru Belarusy în schimbul răsturnării regimului, insistă să tragă R.Belarusy în UE, NATO și „Triunghiul liublinian”. Deja un funcționar corpolent al UE, de etnie poloneză, a cerut forului UE să pronuțe numai în stil polonez numele Tihanovscaya. Și a demonstrat pronunția.
Sveta Tihanovscaya a căpătat al doilea nume, de la analiști: „Guaido belarus” – aluzie la cazul lui J.Guaido din Venezuela; acesta contestă legalitatea alegerii actualului președinte Maduro, autodeclarându-se președinte. Lucașenco a numit-o pe Sveta „Guaidiha” (în română: „Guaidoaie”).
Cu cât e mai puternică presiunea uneltirilor apuseane anti-Lucașenco, cu atât mai mare e verosimilitatea ca acestea să-l împingă în brațele dornice ale Rusiei. Starea de lucruri din Federația Rusă, deosebită radical de modelul Belarusy, va regresa statul belarus modern – uimitoare creație a eforturilor de o viață a patriotului belarus Alexandr Lucașenco. Dar și intrarea în UE s-ar solda pentru poporul belarus cu regres total, cu consecințe imediate catastrofale.
Recent, Leh Valensa – fost președinte al Poloniei și fost lider al sindicatului „Solidaritate” s-a adresat cu câteva sfaturi Svetei Tihanovscaya – nerăbdătoarei partizane a intereselor apusene: „Așteaptă și rabdă. Europa, deocamdată, nu este pregătită să asigure Bearusy cu petrol, gaze, energie electrică și să ofere piața proprie pentru produsele belaruse. Să nu forțezi evenimentele, altminterlea va trebui de plătit un preț foarte mare. Rusia, pur și simplu, va închide robinetul”. (sfârșit)
Lasă un răspuns