Politica externă a Moscovei este obligatoriu vectorială, din cel puțin două rațiuni: 1. Rusia este un stat care se întinde pe și între două continente și 2. rămâne o superputere politico-diplomatică și militară. Drept care, Moscova are o politică europeană, una eurasiatică, altele distincte pentru restul lumii, fiecare dintre ele într-un tot coerent, dar cu propriile direcții și acțiuni. Realitate explicabilă, căci în ultimele trei decenii lumea bipolară s-a destructurat și nu a încetat nici până acum să se restructureze într-o nouă paradigmă, a raporturilor de forțe relativ echilibrate. De 30 de ani, politicienii, politologii și publicul se tot întreabă dacă războiul rece s-a încheiat sau supraviețuiește, ori dacă s-a intrat într-un nou război rece.
Analistul rus, dar care conduce Centrul Carnegie din Moscova, Dmitri Trenin, desprinde și analizează din acest context complex, derutant și labil relația dintre Rusia și Europa, mai precis Europa din NATO și UE). Căci nici Vestul, nici Estul nu mai sunt blocuri politico-militare unitare, iar China a devenit un nou pol de putere mondială. Politologul rus pornește de la constatarea că în acest moment proiectul unei noi arhitecturi de securitate europeană nu mai este o prioritate de prim rang pentru Rusia, el fiind eclipsat de confruntarea greu de definit Moscova-Washington, de apropierea Moscova-Beijing și de rivalitatea comercială și strategică (în zona Pacificului) Washington-Beijing. Oricum, spune el, Rusia și Europa nu sunt în confruntare ci coexistă în relații mai degrabă confuze. Rusia nu se mai manifestă nici ca putere europeană, nici eurasiatică, ci pur și simplu ca Rusia, așadar ca protagonist geopolitic și strategic cu priorități distincte la scară globală. Europa rămâne pentru ea principalul partener comercial și prima sursă de tehnologie și investiții. Dar un actor mondial mai degrabă secund, divizat, în perpetuă căutare, fără o politică externă și o forță militară proprie. Iar NATO și-a pierdut ponderea și unitatea de acțiune din timpul războiului rece, odată cu clivajul crescând dintre cele două țărmuri ale Atlanticului și cu configurarea „Noii Europe” a statelor central și est-europene foste membre ale Tratatului de la Varșovia. Criza ucraineană, sancțiunile aplicate Rusiei în acest context, divergențele interatlantice au reconfigurat (imprecis) nu numai peisajul geopolitic dintre Vancouver și Vladivostok, ci și spațiul dintre Atlantic și Pacific.
Care va fi în această situație noua politică europeană a Moscovei? În primul rând, Rusia se concentrează pe soluționarea pașnică a crizei ucrainene, inclusiv prin conlucrare cu state europene precum Germania și Franța, dar și a conflictelor înghețate cum este cel de pe Nistru. SUA președintelui Trump nu are, cel puțin pentru moment, posibilitatea de a juca un rol activ în aceste eforturi.
În al doilea rând, Moscova nu va interfera în treburile interne ale statelor europene, dar nu va rămâne indiferentă, ci va fi pregătită cu contramăsuri la planurile de extindere a NATO în vestul Peninsulei Balcanice și la consolidarea infrastructurilor militare ale Alianței (citește SUA) în statele NATO de la frontiera vestică a Rusiei. „Dar UE nu va crea un nou NATO și vechiul (adică actualul –n.n.) NATO nu mai merge” – adaugă D. Trenin. Moscova așteaptă de la statele UE să-și reformuleze o strategie și o conduită politică proprie, să adopte o politică de normalizare și relansare a relațiilor cu Rusia, în interes reciproc, mai ales în domeniul economic și tehnologic (un exemplu fiind Nord Stream 2).
În orice caz, conchide analistul rus, Moscova nu va face concesii geopolitice, ci va căuta decrisparea și fluidizarea relațiilor sale cu statele europene și va fi deschisă oricăror evoluții și inițiative pozitive.
O abordare care-și găsește o rezonanță, e drept, timidă, și în Europa. Universitarul belgian Fabien Herbert scria: „Realitatea este că nu realizăm nici în mod corespunzător, nici în mod clar, această nouă faza a Istoriei. Da, raporturile între europeni și Rusia sunt complicate, chiar conflictuale, dar un nou război rece nu va fi, fie și pentru faptul că Europa nu mai este centrul lumii. Ea rămâne un centru mondial important, dar la concurență puternică cu China, India și vecinii lor”. Rămâne așadar de văzut dacă noii politici europene a Rusiei i se va răspunde cu o nouă politică față de Rusia a Uniunii Europene.
Lasă un răspuns