Prin europarlamentarele din mai, care păreau să repete eternul scenariu plictisitor și rutinier al absenteismului masiv și indiferenței generale, Europa Unită produce o revelație salutară: este parcă tentată să se angajeze în experimentul temerar al unei înnoiri comparabile (atât cât poate rezista o comparație) cu demersurile similare ale lui Gorbaciov (dezastruos) și Deng Xiaoping (câștigător). Căci, așa cum am mai remarcat-o chiar și în această rubrica, imperiile au nevoie din când în când să deschidă larg ușile și ferestrele, să șteargă praful și să primenească aerul. Și nu doar imperiile. Europa Unită pare să fi intrat și ea, într-un târziu, în siajul marilor răsturnări geopolitice începute cu prăbușirea regimurilor comuniste europene și a URSS și ajunse, pentru moment(?), la etapa Brexit și fenomenul Trump. Este de înțeles că de la un construct birocratic uriaș cum este cel al Uniunii Europene, cu toate extensiile ei, e greu să te aștepți la schimbări spectaculoase de la o zi la alta, dar semne că începe să se miște ceva se pot constata.
Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor intra în istoria Europei Unite ca un edificator moment al adevărului, unul absolut necesar de altfel, ba chiar obligatoriu, în actuala criză existențială, fără precedent ca gravitate, prin care trece acum Uniunea Europeană. Rezultatele votului nu sunt, în sine, senzaționale, cele mai exaltate previziuni catastrofiste enunțate în ultimele săptămâni și luni nu s-au împlinit, fioroșii populiști – fie ei de dreapta sau de stânga – n-au reușit să obtina majoritatea în forumul european pentru a-l acapara sau lichidă, dar semne ale unor noi abordări, care ar putea să ducă la un Risorgimento soft al constructului european, se acumulează și ar putea atinge într-un răstimp nu prea îndepărtat un punct critic (în sensul bun al cuvântului), care ar marca trecerea de la „Europa birourilor” de azi la o Europa într-adevăr unită și funcțională. „Extra muros”, adică pe eșichierul continental, enzima electorală europeana lucrează în continuare foarte activ – cad și se recompun guverne, se fac și se desfac alianțe și echilibre politice, dispar lideri politici ce păreau de neclintit și apar vedete noi, iar torentul comentariilor și supozițiilor (dar și al intoxicarilor ) curge la fel de tumultuos. Dacă la nivel european tonusul se menține în continuare la fel de ridicat că în toiul alegerilor, și intra muros, în incintele europene de la Bruxelles și Strasbourg , votul a declanșat un adevărat tsunami, care abia de acum încolo își va arată efectele. Primele se și știu. Majoritatea europarlamentară deținută de populari (PPE) și social-democrați dispare, după două decenii de domnie absolută și s-ar putea menține în această poziție privilegiată doar dacă ar coopta în combinație și alte formațiuni parlamentare. Și conservatorii, și social-democrații sunt în pierdere de viteză în mai toate statele membre (desigur, și cu excepții), deși rămân, în Parlamentul European pe primele două locuri, urmați de marii performanți ai acestor alegeri: liberalii din ALDE și Verzii. Euroscepticii și suveranistii au progresat și ei, dar mult mai puțin decât sperau unii și se speriau alții: dețin (doar) aproximativ un sfert din totalul mandatelor europarlamentare.
Noul Parlament European va fi unul mai liberal și mai ecologist – titrează un cotidian din vestul continentului. Dar și mai important este că oponenții sau scepticii față de Europa Unită nu au câștigat teren. O redistribuire substanțială a mandatelor parlamentare se va face, dar în interiorul adepților constructului european. Nu se va înstrăina nimic din zestrea europeană, dar ea va fi altfel aranjată. În mod paradoxal, noul Parlament European va fi în același timp mai fragmentat, dar și mai polarizat. Fragmentat, pentru că marile partide tradiționale de centru dreapta și centru stânga au pierdut locuri în profitul unor partide mai mici (Verzii, grupări populiste etc.). Polarizat, pentru că populiștii și euroscepticii își sporesc ponderea , față de precedenta legislatura, de la 20 la 25 procente. Surpriza cea mai plăcută a fost însă, cu siguranță, participarea record la vot (peste 51 la sută), cel mai mare număr de votanți din istoria alegerilor europene și cel mai mare număr de voturi favorabile ideii europene.
Marele câștigător al alegerilor este însăși UE, scrie săptămânalul francez „Le Point” și explică: „Dușmanii ei de moarte au predat armele. Ani de zile, din nordul în sudul continentului, populiștii de dreapta nu încetau să amenințe că țările lor vor ieși cât mai repede din UE. Acum, cu excepția britanicilor, ei cer, dimpotrivă, să rămână în UE”.
Oricum, calendarul european nu s-a oprit odată cu închiderea urnelor. Urmează o perioada nu mai puțin pasionantă: alegerea noilor structuri de conducere și a noilor lideri europeni.
Lasă un răspuns