Aşezarea fortificată de la Sărăţica, zona „La Movilă”, aparţinând primei vârste a fierului (Hallstatt) este situată în partea central-estică a depresiunii Cracău-Bistriţa, pe teritoriul satului Dochia, comuna Girov, în proximitatea vestică a satului Băluşeşti (jud. Neamț). Depresiunea Cracău-Bistriţa, încadrată în Subcarpaţii Moldovei, ocupă sectorul central al ulucului subcarpatic cuprins între râurile Moldova şi Trotuş. Orientarea generală a depresiunii este NV-SV; prezenţa şesurilor aluviale şi a complexelor de terasă ale Bistriţei şi Cracăului evidenţiază clar, din punct de vedere morfologic, ramele mai înalte, atât spre vest cât şi spre est. Din punct de vedere geologic, aşezarea fortificată de la „Sărăţica/La Movilă” este situată în cadrul pânzei pericarpatice care delimitează la est pânza pericarpatică de platforma moldovenească. Altitudinal, aşezarea este situată în jur de 330 m, dar altitudinea maximă în perimetrul aşezării este de 348 m în movila antropică, movilă care face parte din structura valului de apărare situat în partea vestică a aşezării.
Cercetările sistematice din acest sit archeologic au debutat în anul 1993, prin trasarea unei secţiuni de control (S., 36 m/2 m), orientată N-S, pe axul lung al „acropolei”, pentru a determina destinaţia acesteia, situaţia stratigrafică şi raportul dintre „acropolă” şi valul de apărare orientat N-S (aşa numita „acropolă” face parte din structura valului de apărare N-S). În campania arheologică din vara anului 1998, s-a urmărit determinarea unei prime faze de ridicare a movilei – „acropola”. Pentru aceasta, S1 a fost continuat spre S până la baza movilei şi adâncită până la solul steril, identificat la 1,50 m de la actualul nivel de călcare din punctul 0. Stratigrafie decopertată cu ocazia săpăturilor se prezintă astfel: l – strat vegetal; II – strat de culoare cafeniu deschis de consistenţă dură, conţine fragmente de olărie atipice; III – strat de culoare brun-închis format din nivele succesive în pământ bătătorit, pigmenţi de arsură, „lentile” de lut de culoare galbenă şi „straturi de lemn putrezit” de până la 0,20 grosime; IV – în partea de S, cel de al lll-lea strat este suprapus de o „lentilă” de lut de culoare gălbuie, cu grosimea variind între 0,10-0,15 cm, lut care, cel puţin pe baza observaţiilor primare, prezintă aceeaşi culoare şi textură cu stratul steril; V – strat steril, fără artefacte. Olăria descoperită este foarte fragmentară şi puţin reprezentată.
După tehnica prelucrării au fost identificate următoarele categorii: 1 grosieră – pastă insuficient frământată, degresant din olărie pisată, pietricele sfărâmate şi nisip; ardere incompletă, culoare cărămizie la exterior şi neagră la interior, cu pete cafenii sau cenuşii. 2 semifină – pastă mai bine frământată, degresant mai puţin, bine arsă; culoare cafenie sau neagră, prezintă de multe ori slip negru sau cafeniu la exterior. 3 fină – foarte bine frământată; degresant din nisip; arsă foarte bine; culoare neagră cu luciu metalic pe ambele feţe. Tipologie – analiza tehnică a fragmentelor de olărie a permis reconstituirea următoarelor tipuri principale: – ceşti de dimensiuni mici cu două toarte trase din buză, uşor supraînălţate; – vase-sac cu brâu, simple în relief sau brâu alveolat; – vase cu buza uşor evazată în partea de S a Sl în zona careurilor 4-5, suprapunând cel de al lll-lea strat aheologic unde a fost identificat şi cercetat parţial un complex arheologic (C1), în C1 au apărut fragmente de olărie încadrate în tipologia prezentată mai sus, oase de la animale cu talie înaltă, o fusaiolă, un „nasture” de bronz şi un fragment dintr-o lamă de silex. Pe baza acestor date considerăm că movila – „acropola” este antropică; aşezarea constituia un punct de refugiu pentru comunităţile învecinate ale căror urme au fost identificate de noi pe teren. Din punct de vedere cronologic, postulăm cu unele rezerve, datorate volumului imens de muncă, necesitatea analizării întregului material artefactual, încadrarea aşezării fortificate de la „Sărătica” – „La Movilă” la sfârşitul perioadei mijlocii a celei de a doua vârste a fierului de la răsărit de Carpaţi (surse: cronica.cimec.ro; wikipedia.org). Iată o nouă fortificație și punct de locuire a populației autohtone din secolele VII – VI î.Hr. ce aduce un plus de valoare cercetărilor din acea perioadă.
Lasă un răspuns