Modernizarea: fracul formelor împrumutate

„Am luat luxul, corupţia şi formele exotice ale Europei, dar nu şi ideea de dreptate…” (M. Kogălniceanu, 1848). Cuvintele parcă ar fi fost spuse astăzi. Ce să fie?! Conform unui punct de vedere, insuccesele evoluţiei noastre ar fi con­secinţa „zestrei” noastre de deficienţe de ordin psihologic. Nu zic că ne-ar lipsi neajunsurile psihologice — toate popoarele le au. Chiar şi cele mai bogate.

Trebuie apreciat ce din ce decurge, care fenomene sunt primare şi care — derivate. A explica neajunsurile şi insuccesele dintr-o ţară numai prin deficienţele psihologice e incorect, fiindcă, în realitate, starea lucrurilor este rezultanta acţiunii unei multitudini de factori fizici (clima, solul, rasa), economici (tipul formaţiei social-economice, nivelul dezvoltării econo­mice etc), culturali ş.a.

Emanaţie a economicului şi a moralităţii, regimul politic, într-o ţară neatârnată, poate fi în concordanţă cu sarcinile istorice actuale şi contri­buie la progres ori, dimpotrivă, prin neconcordanţă, inhibă, retardează evoluţia. în ţările dependente, precum e a noastră, regimul politic se afli ca şi economicul, în discordanţă cu interesele ţării. Discordanţa e indusă de interesele hrăpăreţe ale metropolei şi se menţine pe strivirea moralităţii şi a culturii populaţiei aservite. Deşi nici un popor nu-şi doreşte să fie dominat, sărac şi slab, te majoritatea absolută a popoarelor lumii sunt dominate economic de st şi cronic flămânzesc. Situaţia provine din 1) politica neocolonială a st lor puternice şi din 2) măsurile inadecvate din statele slabe.

Un stat slab, precum e al nostru, poate deveni în condiţii prielnice (absenţa embargoului, pace în ţară şi relaţii bune cu vecinii, absenţa invaziei  economice a unei etnii sau a unor clanuri, absenţa cataclismelor naturale), mai tare şi mai liber prin două mijloace: 1) îmbunătăţirea material-economică şi 2) îmbunătăţirea moral-culturală.

Implicat direct în problemele modernizării României, marele om de stat M. Kogălniceanu, cu o sută şi ceva de ani în urmă, spunea: „…îmbu­nătăţirea materială ne va da şi perfecţiunea morală, şi aşa vom putea ajun­ge la adevărata civilizaţie, la adevărata libertate”.

Aşadar, schema principială a evoluţiei procesului de modernizare e: îmbunătăţirea materială, perfecţionarea morală, libertatea. Opinia adusă de M. Kogălniceanu, fireşte, este justă. Noi ne-am convins, pe parcursul multor ani, de imposibilitatea ameliorării morale a unor enorme segmente de populaţie atunci când aceasta trăieşte în condiţiii de mizerie materială şi e lipsită de suficientă dreptate socială.

Ne-am convins, de asemenea, că într-o ţară cu administraţia anaţională, antinaţională şi coruptă, în care majoritatea populaţiei piere în prăpă­dul sărăciei, nu există libertate pentru săraci. Există doar pentru ciocoi, libertatea de a jefui nepedepsit.

În zilele noastre, când în faţa românilor stă aceeaşi sarcină — moder­nizarea, — schema indicată de Kogălniceanu rămâne deci valabilă. E o schemă universală.Tot ce împiedică urcarea primei trepte blochează complet evoluţia spre libertate.

Forţele parazitare interne şi externe dispun de un întreg arsenal de pro­cedee speciale împotriva ameliorării materiale în ţara-ţintă. Trecerea în revistă a acestor procedee ar fi instructivă, însă ea necesită un spaţiu apar­te.

Acum am să vorbesc doar despre un singur procedeu de antibunăstare a ţării. El constă în inversarea de către ocârmuire (din nerăbdare? din prostie? din rea-voinţă?) a schemei evoluţiei spre civilizaţie: ultima treap­tă — libertatea — e pusă prima, iar prima — bunăstarea materială a popo­rului — e mutată la mai pe urmă, la sfântul aşteaptă.

E extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să apreciezi suportul de­clanşării acestui procedeu. Ce a determinat decizia? Interesele meschine de gaşcă ale profitorilor? Nerăbdarea în asociere cu prostia? Sfatul „bine­voitorilor” de după deal?

Declanşarea mersului lucrurilor contrar schemei a ridicat imediat în sus masive cantităţi de gunoaie umane: antinaţionali, contrabandişti, cri­minali şi hoţi ordinari. Sub lozinci demagogice, acestea s-au pus pe prădat ţara mai feroce decât conchistadorii.

Fracul lucitor al libertăţii occidentale, adecvat pe corpul hrănit şi dis­ciplinat al vest-europenilor, la noi a degenerat momentan într-un flenduros şi puturos zăbun, sub care, într-un colţ, câteva găşti de tâlhari se îmbo­găţesc fantastic, iar în rest — se sufocă marea majoritatea populaţiei.

În zadar deci încearcă unii să dea vina pentru eşecurile noastre doar pe neajunsurile psihologice ale românilor şi nu observă condiţiile economi­ce, politice şi geopolitice (şi chiar „geobisericeşti” — în R. Moldova) ce generează şi perpetuează atât carenţele psihologice, cât şi dificultăţile si­tuaţiei noastre.

Consider că principalele cauze care au condus, influienţându-se reci­proc şi complicându-se reciproc, la actuala stare de lucruri sunt: 1) jaful colonial îndelungat, soldat cu o îndelungată sărăcie materială şi cu retardarea dezvoltării statului şi a societăţii; 2) deteriorarea colonială a clasei politice şi a administraţiei; 3) suprimarea colonială a naţionalismului de­fensiv şi a sentimentelor civice; 4) liberalizarea prematură şi inadecvată; 5) insuficienta dezvoltare a mecanismelor sociale de pregătire, selectare şi promovare a valorilor, a elitei politice şi a aparatului administrativ; 6) insuficienta culturalizare şi maturare politică a populaţiei; 7) insistenta şi îndelungata lucrătură a forţelor parazitare externe şi interiorizate cu sco­pul de a ne pironi în stare de colonie.

Unele ţări capitaliste au evitat, în evoluţia lor, faza de liberalism (SUA, Germania, Japonia). La ele, actualmente, se adaugă Republica Populară Chineză.

Noi cum procedăm? Aşteptăm ca îmbunătăţirile să ne fie aduse de către străini pe tavă, precum ni se aduc ajutoare umanitare, printre care descoperim pomenile multor produse alimentare şi medicamentoase cu durata de valabilitate expirată?

Despre „ajutorul străinilor”, istoricul N. Iorga scria: „Aşa s-a întâm­plat întotdeauna cu acele elemente din neamul românesc care, doritoare de o viaţă mai bună, s-au dus s-o ceară străinilor şi s-au ales cu o stare de lucruri mai rea decât aceea pe care au părăsit-o” (N. Iorga, „Istoria româ­nilor”).

Preocupat de problemele concrete ale modernizării ţării, unul din ma­rii părinţi-fondatori ai României, M. Kogălniceanu, ne sfătuia: „Cu orice preţ să ne silim a ne strecura printre interesele egoiste ale celor mari, printre ciocnirile puterilor care au tras sabia…”. Părintele-fondator ne aver­tiza foarte serios: „Să băgăm de seamă la ce dăm şi la ce ni se dă, pentru ca nu cumva, acordând cu uşurinţă, să ne trezim într-o dimineaţă că am dat tot şi nu am dobândit nimic”.