Împotriva Poporului Român, împotriva României…

Stabilirea anului 2019 și a perioadei 31 mai – 2 iunie a.c. pentru vizita Papei Francisc I în România nu a fost întâmplătoare. Programul vizitei Suveranului Pontif a fost stabilit la Budapesta, în colaborare cu trimișii Papei, iar apoi a fost comunicat Președintelui României. Președintele Iohannis l-a acceptat, cu toate că a fost informat de Serviciul Român de Informații (S.R.I.) și Serviciul de Informații Externe (S.I.E.) despre pregătirile speciale făcute de Ungaria pentru această vizită și anexarea Ardealului. Cunoscând adevăratele scopuri urmărite de Ungaria în cârdășie cu Papa Francisc I, Președintele României nu a convocat, deocamdată, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (C.S.A.T.), ci a dispus și s-a înființat Comandamentul Operativ Național „Vizita Papei Francisc I – 2019” format din reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (M.Ap.N), Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), S.R.I., S.I.E., Serviciului de Transmisiuni Speciale (S.T.S.) și Serviciului de Protecție și Pază (S.P.P.). Acest Comandament s-a înființat cu mai bine de două luni înainte de data programată pentru vizita Papei Francisc I în România. În anul 1999, cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în zilele de 7-9 mai nu a fost nevoie și nu s-a constituit un asemenea Comandament. La nicio vizită de stat desfășurată în România a Președinților S.U.A., Franței, Cancelarului Germaniei, Împăratului Iranului etc. nu a fost constituit un Comandament similar. Aceasta constituie încă o dovadă că autoritățile Statului Român au aflat și cunosc ce a pregătit Ungaria împreună cu Papa Francisc I pentru ziua de 1 iunie a.c. la Șumuleu-Ciuc: declararea autonomiei teritoriale a Ardealului și anexarea acestuia la Ungaria.

Conducătorii Ungariei și ai Bisericilor Catolice Maghiare, de 100 de ani, nu au renunțat și nu renunță la lupta pentru anexarea întregului Ardeal! Ei știu care este Adevărata Istorie a Ardealului, teritoriu multimilenar din Geția Edenică, Țara Primordială pe Pământ unde a lăsat Bunul Dumnezeu Poporul Primordial Get, strămoșul real al Poporului Român. Adevărul istoric, confirmat de descoperirile arheologice și de scrierile rămase din Antichitate, multe aflate în Arhiva Secretă a Vaticanului, este că Poporul Get, cu cel puțin 6.000 de ani înainte de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, a avut Scrierea Primordială (tăblițele de la Tărtăria, găsite de arheologi nu departe de Alba Iulia), Alfabetul Primordial, Cifrele Primordiale, Religia Primordială monoteistă, Cultura Primordială și Civilizația Primordială. Capitala Geției a fost Sarmisegetusa, aflată lângă Hațeg. Drapelul Primordial al Geției a avut culorile albastru, galben și roșu, puse pe orizontală. Acest Drapel a fost purtat de români la Blaj, în anul 1848 și la Alba Iulia, la Marea Unire. Stindardul de luptă al strămoșilor noștri a fost Lupul Getic, care era în fapt o armă sonică. O parte din aceste Adevăruri sunt scrise pe cele 200 plăci de aur din tezaurul de la Sinaia (găsit întâmplător în anul 1875), aflate la Vatican, unde au fost duse de regele Carol al II-lea ( în anul 1940), precum și pe celelalte 300 plăci mari de aur aflate la Moscova unde au fost trimise de regele Mihai I la 14 septembrie 1944.

Poporul Român este urmașul direct al Poporului Primordial Get și a moștenit dreptul istoric asupra teritoriului României Mari, mai ales asupra Ardealului! Ungaria și maghiarii nu au nici un drept istoric asupra Ardealului! Maghiarii sunt un neam de migratori, au venit de undeva în Europa, ei sunt venetici, inclusiv în România și evident în Ardeal!

Cine au fost ungurii și cine sunt maghiarii? Adevărata lor istorie spune că au existat, pe la anii 850 – 890 d.Hr., hoarde migratoare, crude și barbare în Asia, în sudul actualei Federații Ruse, care s-au numit unguri. Ei erau organizați în zece triburi dintre care trei triburi kazare, două ugrice, patru turanice și unul a fost cel al maghiarilor. Dintre aceste triburi, cel al bașkirilor nu a migrat prea departe și s-a așezat pe teritoriul actualei Republicii Bașkire, din Federația Rusă. Triburile ungurilor au constituit ultimul val migrator dinspre Asia care au năvălit pe bătrânul continent Europa, în jurul anului 896 d.Hr. și, până la urmă, au ocupat și s-au așezat în Câmpia Panonică și Câmpia Tisei care erau locuite de Geți. Ungurii de acum 1.100 de ani au fost asimilați treptat de tribul maghiarilor. Triburile maghiare au fost creștinate în Religia Ortodoxă de către un Episcop Get de la Alba Iulia. Primul lor rege, în anul 1000 d.Hr, a fost de origine Getă și este cunoscut în Istorie cu numele de „Ștefan I cel Sfânt”. Ulterior, conducătorii maghiarilor au fost „sensibilizați” de Vatican și au trecut la Religia catolică. În istoria lor, maghiarii au avut aproape numai conducători străini, dintre care cel mai mare rege al lor a fost românul Matei Corvin (1458-1490), iar Ungaria a fost o provincie înglobată, pe rând, în mai multe imperii. Abia din anul 1920, după Tratatul de la Trianon, apare Ungaria ca stat independent.

În jurul anului 1200 d.Hr., grupuri mici de maghiari s-au așezat în unele zone din Ardeal. Adevărul este că maghiarii au fost și sunt venetici în Ardeal! De pe poziția de venetici în Geția Edenică și după ce au profitat de tradiționala bunătate și ospitalitate a Poporului Get, iar mai apoi a Poporului Român, în ultimii 100 de ani, conducătorii Ungariei și ai Bisericilor catolice maghiare au acționat continuu, în țară și în străinătate, pentru dezmembrarea și anexarea Ardealului la Țara maghiarilor. Pentru atingerea acestui obiectiv strategic, Ungaria și ierarhii Bisericilor catolice maghiare au beneficiat de sprijinul Vaticanului! În anul 1964 s-a încheiat un Acord de colaborare între Vatican și Ungaria. Sfântul Scaun a ignorat faptul că la Budapesta au fost adoptate mai multe legi anti-evreiești, în anii 1938, 1939 și 1941, iar în anul 1944 Ungaria a deportat 437.000 de evrei în lagărele de exterminare din Germania hitleristă, din care 157.000 de evrei au provenit din partea Ardealului ocupată de maghiari, după Diktatul de la Viena din 30 august 1940.

În acest an, după Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 și înainte de împlinirea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon (din 4 iunie 1920), Ungaria împreună cu Vaticanul au plănuit anexarea de facto a Ardealului începând cu ziua de 1 iunie 2019. Nu au avut curajul și tupeul să propună Papei Francisc I să viziteze România la 1 Decembrie 2019 și atunci să fie citită, la Cluj-Napoca, Declarația de autonomie teritorială a Ardealului și anexarea acestuia la Ungaria! Conducătorii Ungariei în cârdășie cu Papa Francisc nu au stabilit data vizitei Sfântului Părinte la Șumuleu-Ciuc în ziua de 8 iunie 2019 când are loc pelerinajul catolic de Rusalii! Au ales împreună data de 1 iunie a.c. ca o replică al 1 Decembrie 1918 și pentru a batjocori Poporul Român cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Conducătorii Ungariei și ai Bisericilor catolice maghiare au stabilit că la Șumuleu-Ciuc singurul invitat la marele eveniment din istoria maghiarilor este Papa Francisc I. Ceilalți participanți vor avea statutul de pelerini.  Ungaria și Bisericile catolice maghiare au solicitat sutelor de mii de pelerini (ei ar dori să se ajungă la un milion) să meargă la Șumuleu –Ciuc îmbrăcați în costume populare maghiare și să aducă numai drapele ale Ungariei, steaguri ale Ungariei mari și ale Vaticanului, precum și steaguri ale localităților pe care apar numai semne heraldice din timpul ocupației horthyste (1940-1944).

Etnicii maghiari din România, maghiarii din Ungaria și din alte țări europene sunt organizați de autoritățile de la Budapesta nu pentru a participa la pelerinajul catolic de la Șumuleu-Ciuc  care va avea loc în ziua de 8 iunie 2019, ci pentru a fi prezenți în ziua de 1 iunie a.c. la cea mai mare adunare din scurta lor istorie când vor să adopte Declarația de autonomie a Ardealului și anexarea acestuia la Ungaria! Înaintea de citirea acelei declarații, Papa Francisc ține neapărat să-l declare sfânt pe unul dintre marii călăi ai românilor din Ardeal, pe Episcopul Marton Aron (1896-1980), cel care a incendiat și a dărâmat Biserici Ortodoxe Românești, cel care a fost un dușman al Poporului Român, al Limbii Române, al integrității teritoriale a României și a tot ce este românesc. Acest Episcop le-a insuflat maghiarilor, prin biserică, lozincile: „Nimic nu va putea împiedica Ungaria să ia tot Ardealul!” și „Ardealul a fost și este al Ungariei!”.

Este evident că, autoritățile de la Budapesta și Papa Francisc au programat și acționează împreună împotriva Poporului Român, împotriva României și pentru anexarea Ardealului la Ungaria!

Papa Francisc I are revelații care sunt transmise pe internet. Papa Francisc a anunțat că: se trece la o Nouă Religie Mondială; Biblia este total depășită și trebuie înlocuită cu o nouă carte; „Într-o lume cu totul nouă” nu putem continua „cu o carte care are mii de ani”; iadul nu există și nu există nici focul iadului; Adam și Eva nu sunt reali, despre ei există doar o fabulă etc. Recentele declarații ale Suveranului Pontif nu au fost dezmințite de Vatican. Unii comentatori consideră că asemenea declarații sunt un indiciu al nebuniei Papei Francisc. Nu este exclus ca după introducerea la Vatican a testului vizual pentru a stabili sexul celui care a fost ales Papă, să urmeze introducerea testului psihiatric anual pentru Suveranul Pontif.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*