Încă o dimineață cu cer acoperit. „Natura cu vrerea ei, noi cu treburile noastre” zic amerindienii, le dăm dreptate și ne pregătim de drumul nostru; Latina și cu mine. Plecăm cu prietenii noștri, Marcelina și Florin, în Sălaj, avem un tur rutier bine stabilit. Până la Dej, timpul trecu lamentând luna lui cuptor, ce anul acesta a fost luna ploilor și-a inundațiilor și criticând dezastrul politico-social al dictaturii pesediștilor.
De la Dej ne îndreptăm spre Zalău, prin Bobâlna, și începem să ne amintim, din istorie și alte lecturi, date despre răscoala țăranilor români și maghiari de pe Dealul Bobâlna ce s-au ridicat, în anul1437, împotriva înrăutățirii stării lor sociale. Totul a pornit de la un episcop catolic, care a poruncit strângerea zeciuielilor rămase în urmă, cu trei ani, nu numai de la țăranii lui catolici ci, pentru prima dată, și de la țăranii români ortodocși. Cu toții, și unii și alții, au fost nemulțumiți, revoltați și s-au răsculat, adunându-se împreună pe Dealul Bobâlna unde s-au fortificat și s-au organizat sub un nobil scăpătat, Antal Nagy de Buda, cel care a pus bazele Universitas Hungarorum et Valachorum – o stare socială a ungurilor și a valahilor liberi – și a organizat răsculații sub cinci căpitani, un rumân era peste valahi. De la Bobâlna au trimis voivodului Transilvaniei, Csaki, o petiție cu nemulțumirile și doleanțele țăranilor. Csaki s-a înfuriat și a dat ordin să-i decapiteze pe cei ce au îndrăznit să aducă mesajul răsculaților. Obicei de barbar și a pornit cu armata și mercenarii lui să-i suprime pe răsculați. Numai că pe Dealul Bobâlnei, strategic ales și fortificat cu bușteni și care legate cu lanțuri, țăranii cu furci, topoare și măciuci i-au bătut de moarte, învingându-i definitiv. După înfrângere, în iulie 1437, la Cluj-Mănăștur, nobilii speriați de moarte au fost de acord cu multe dintre cerințele țăranilor învingători, dar au tot lungind vorba cu promisiuni în timp ce împreună cu prelații și fruntașii secuilor și sașilor s-au organizat politic și militar în Unio Trium Nationum – uniunea celor trei națiuni – împotriva răsculaților, pe care uniți i-au învins.
Astfel, în septembrie 1437, la Căpâlna, Fraterna Unio – uniunea frățească – a stăpânilor unguri, sași și secui – i-au împovărat și mai mult pe țărani, dintre care românii – valahii – vor suferi cel mai mult de-a lungul secolelor. Deși rumânii, urmașii dacilor formau poporul prioritar în Transilvania, cunoscut și recunoscut de istoricii antici de peste o mie cinci sute de ani, nu au fost recunoscuți ca națiune, nu au avut drepturile și privilegiile semințiilor barbare asiatice și ale coloniștilor europeni amărâți veniți peste ei, supunându-i. Fraterna Unio i-a desconsiderat pe valahii autohtoni, i-a hulit și înfeudat, devastându-le, continuu, identitatea secol după secol. Citind istoria rumânilor ardeleni și legile care i-au oprimat iobăgindu-i fără drepturi, am ajuns la o ideea personală, pe care o pot argumenta istoric, că de la Unio Trium Nationum din 1437 a început monstruoasa subjugare a românilor ardeleni și a ținut până la marea uniune națională din 1918. Am dreptul.
Trecem de Bobâlna, o comună veche pe Valea Olpretului , împietrită în sărăcie și pustietate de la venirea cavalerilor apocaliptici: Iliescu, Băsescu, Johannis. Lăsăm în urmă, sus pe Dealul Bobâlnei, monumentul neîngrijit al țăranilor răsculați și ne îndreptăm spre primul mare obiectiv al rondului nostru istoric sălăjean: Porolissum .
Castrul roman Porolissum, din Munții Meseș, a fost ridicat de către o cohortă romană din Legiunea XIII, după înfrângerea lui Decebal în 106 AD. Castrul a fost doar începutul, fiindcă aici, cuceritorii romani au ridicat un mare complex de apărare numit Limes Porolissensis adică limita, frontiera de Nord-Vest a provinciei cucerite de ei numită Dacia Porolissensis . La dezvoltarea complexului de apărare au fost aduse cohorte auxiliare iberice, galice și una chiar din îndepărtata Britanie romană, unde, în schimb multicultural, imperialii romani au trimis o cohortă dacică la apărarea Zidului lui Hadrian – Vallum Aelium. Aici la Porolissum trupele auxiliare au construit un forum impunător, un mare amfiteatru și un apeduct ce aducea apă de la câțiva kilometri, ziduri de apărare și posturi de observații pe culmele din împrejur. S-a format și un vicus, adică o comunitate din veteranii cohortelor romane ce și-au întemeiat familii, rămânând aici, pentru că relațiile cu autohtonii din vecinătate erau bune. După o sută de ani, s-a ajuns de la castru la municipiu cu 15.000 de locuitori și punctul terminus al unuia dintre drumurile imperiale, ce începea la Roma, intra în Dacia, acum provincie romană, pe podul lui Apolodor din Damasc la Drobeta și apoi urca până aici, la Porolissum, trecând prin Tibiscum, Ulpia Traiană, Apulum, Potaissa, Napoca. Drumul imperial – via imperatoria – era larg și pietruit cu dale bine fixate, unele dăinuind până-n zilele noastre – pe care a venit, în 214 AD, împăratul Septimiu Sever ce a ridicat Porolissum la rang municipal – Septimium Porolissium ! După moartea lui Septimiu Sever, pe via imperatoria a venit de la Roma la Porolissum, urmașul său, împăratul Caracalla, împreună cu mama sa ( Extindere: Septimiu Sever a avut doi fii și la moartea sa a hotărât ca amândoi să conducă imperiul; dar Caracalla și-a omorât fratele, ca să rămână numai el împărat ! Și cum pe vremea zeilor, în mitologie, nu era judecată de apoi, doar cea pământească, nu a trecut prea mult timp și Caracalla a fost asasinat pentru a i se lua tronul …Nihil novum sub sole !!)
Impresionante îmi par asemenea călătorii lungi, ale acelor vremuri îndepărtate, chiar și pentru împărați, când singura tracțiune era animalieră. Astăzi, asemenea călătorii, pe asfalt, cu mașini cu mulți cai putere, sunt banale, dar la Porolissum în parcare, acum, când am ajuns, erau mai multe mașini venite din străinătate decât din România. Izbitoarea indiferență românească față de propria istorie, de când suntem înglobați în poleita Uniunea Europeană ce ne stăpânește și îndoctrinează să renunțăm la identitatea națională, pentru niște stele galbene pe fond albastru, ce sunt identice cu caii verzi pe pereți. Numai de îndoctrinări străine am avut parte de la al 2-lea Război Mondial. De aici, de la înălțimea vestigiilor romane, de unde orizonturile sunt pe munții maramureșenilor și ai moților, admirăm o frumusețe unică și o bogăție, care ne înfiorează firea noastră trecătoare și unii avem o stare de vinovăție pentru cât de puțim facem pentru țara strămoșilor noștri, încăpută pe niște mâini antiromânești ce ne distrug trecutul, croindu-ne un viitor fără de țară. Și continuăm să privim cu nepăsare și apatici dezrădăcinarea noastră, ajungând și să ne auto-dezrădăcinăm pe nesimțite.
De la trecuta mea vizită aici, doar drumul până-n antica vamă a Porolissum-ului a fost asfaltat și niște arheologi stoici au dezgropat un sarcofag imens, ce avea urme clare, că în trecut a fost vandalizat. În rest, e multă tristețe dată de dezinteresul față de vizitatori, afară de perceperea taxei. Neîngrijirea se vede la tot pasul, panouri învechite și rare, niciun pliant, carte sau ghid, doar vestigii în paragină, bălării și rari vizitatori; cei ce consultă ghiduri au venit cu ele de-acasă, din țările lor …
Al doilea obiectiv, pe care prietenul nostru Florin îl mai vizitase și de data aceasta doream mult să-l vedem cu toții, a fost Monumentul de la Guruslău. Nu e departe de Porolissum, la o aruncătură de suliță, și e păcat să nu îl vedem. Urcăm niște culmi, coborâm și trecem prin Zalău și nu departe îl zărim pe o culme semeață de deal. Aici, Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc de la Burebista și Decebal, a câștigat ultima bătălie a unirii românilor din cele trei provincii; Muntenia, Moldova și Ardeal. Bătălia a avut loc în data de 3 august 1601 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, sprijinită de forțele Imperiului Habsburgic, conduse de Giorgio Basta împotriva lui Sigismund Bathory, voivodul principatului transilvan, conducătorul oștirii nobililor unguri, la care se alăturaseră vreo treisprezece mii de turci și tătari în interesele dominației otomane. Îngâmfatul Bathory, având o forță armată mult superioară, a deschis bătălia de la Guruslău, dar până seara a pierdut-o lăsând în urmă zece mii de morți, steagurile, armele, tunurile și a fugit în Moldova. Pentru Mihai Viteazul, numit în istoria vremii malus dacus, a fost bătălia încununării unirii a tuturor rumânilor din Dacia antică și mare.
Târziu, la câțiva ani, după întregirea neamului românesc din 1918, în amintirea acestei victorii de boltă a dorinței de unire a rumânilor, la Guruslău, pe deal, Societatea culturală ASTRA a ridicat un obelisc memorial înalt de peste zece metri. La inaugurarea monumentului, au participat personalitățile culturale și istorice, care au forjat marea unire națională din 1918, o adunare de peste zece mii de oameni ce s-au bucurat, aplaudat și au dansat Hora Unirii, simbol de manifestare a voinței de unitate frățească, națională. Vremurile ce au urmat ne-au fost potrivnice și în Septembrie 1940, în urma dictatului nazist- fascist de la Viena, Sălajul a fost ocupat de trupele ungare ce au declanșat crime abominabile împotriva românilor, iar o grupă militară ungurească a primit ordin să arunce obeliscul de la Guruslău în aer. Dinamita, gloanțele și baioneta au făcut parte din acțiunile barbare horthiste împotriva românilor în Nord-Vestul Ardealului. Grupa militară a raportat executarea ordinului iar presa ungurească a scris că: nu s-a găsit, în monumentul fără valoare, sabia și opinca lui Mihai. Pe cât de trufași pe atât de proști și răi: Mihai Viteazul a murit cu sabia în mână la Câmpia Turzii, iar opinca sa au pus-o niște olteni pe parlamentul budapestan, când armatele române i-au eliberat de comunism în 1919. Ungurii de ieri și de azi, ar face mai bine, pentru ei înșiși, să nu mai ridiculizeze opinca și mămăliga românească. Opinca românească le-a drapat steagul pe parlamentul lor, iar mămăliga e un aliment ,nu exploziv, cu care, în timp, se ard toți cei ce ne falsifică istoria.
În locul vechiului obelisc, aruncat în aer de ungurii falsificatori ai istoriei națiunii române, în octombrie 1976 a fost dezvelit un impunător obelisc de douăzeci și șase de metri format din trei lame unite reprezentând marea și fireasca unire a Ardealului, Moldovei și Munteniei din 1918, așezat pe un soclu masiv, patrulater cu basoreliefuri cu Mihai Viteazul, căpeteniile și ostașii lui. Monumentalul obelisc este opera sculptorului Victor Gaga, la propunerea românilor sălăjeni după război. Dar de înfăptuit s-a înfăptuit târziu, la ordinul categoric a lui Nicolae Ceaușescu – președintele ce a ținut și impus, independența și identitatea României – care, acum, este blamat și pentru naționalismul său firesc, justificat în fața iredentismului agresiv. Admirăm îndelung obiectivul, o măreață operă de artă pentru un măreț fapt istoric, și fără să vrem ajungem, a câta oară, să comparăm realizările naționalistului Nicolae Ceaușescu cu președinții marionete de după decembrie 1989, ce nu au făcut nimic, absolut nimic, doar au urmat indicațiile prețioase ale păpușarilor lor străini, ce îi manevrează cum vor: Ion Marcel Ilici Iliescu cu Năstase au lăsat Basarabia la discreția rușilor, conform pactului comunist-fascist din 1939, abolit internațional, Emil Constantinescu cu perfidul Adrian Severin au cedat Bucovina de Nord și Ținutul moldovenesc Herța, Ucrainei lăsând românii de acolo fără sprijin, apărare și drepturi, iar Traian Băsescu în loc să dea cetățenie română la toți basarabeni români, a trecut Prutul și s-a făcut moldovean, cel mai ticălos dintre toți acești antiromâni. Cât privește pe Klaus Johannis, o dezamăgire fără echivoc, a semnat trei legi anticonstituționale împotriva drepturilor de conștiință națională și exprimare a românilor. Aceștia nu sunt naționaliști ca Nicolae Ceaușescu, sunt de-a dreptul anti-români ce demolează și vând România de treizeci de ani. Istoria de Apoi îi va judeca și așeza alături de celelalte iude antiromâne.
Florin a vrut să vizităm și Casa Memorială a lui Iuliu Maniu de la Bădăcin, de lângă Șimleul Silvaniei, acum în Anul Centenarului Marii Uniri, la care marele patriot ardelean a avut un aport determinant . Am fost de acord, entuziasmați de ideea lui și cu multă curiozitate ne-am îndreptat spre acest ultim obiectiv al rondului nostru sălăjean de o zi, fără să știm ce ne așteaptă. Când am părăsit șoseaua, să urcăm pe Dealul Țarinei la casa memorială, am intrat pe un drum gropit, îngust și neîntreținut la capătul căruia ne așteptau uimirile dezamăgitoare, incredibile. Semne evidente de șantier în debandadă și pustiu era indicat pe un panou uriaș pe care scria: Șantier în lucru: REABILITAREA CASEI MEM. IULIU MANIU. Termen de execuție 48 LUNI Data începerii construcției: 03.11.2015 … Data finalizării construcției 03. 11. 2019. Am fost surprinși neplăcut, contrariați: 48 de luni pentru reabilitarea unei case memoriale de o mare importanță și valoare națională ?!?! Va fi dată în folosință la un an după Centenarul Marii Uniri la înfăptuirea căruia Iuliu Maniu a avut un rol hotărâtor, fundamental !! Și în acest caz, nu e vorba de indiferență sau lipsă de bani, ci sunt obstrucții premeditate, bine țintite, din toate părțile, împotriva reabilitării identității naționale. Se știu, se cunosc și sunt oblăduite de parlamentul pesedist Dragnea-Tăriceanu, iar pe Klaus Johannis îl interesează unitatea statului român, cât îl interesează pe un dovleac furajer floarea de colț din Piatra Craiului.
Florin era nervos, intrigat, avea argumente, avea dreptate. Singura alinare, mulțumire am avut-o la Biserica Greco-Catolică din Bădăcin, unde tot Florin ne-a dus, fiindcă avea informația, că la subsolul bisericii, preotul Cristian Borz a amenajat o expoziție Iuliu Maniu. Am ajuns să ne manifestăm sentimentele și credința de identitatea națională în subterane, precum, odinioară, creștinii în catacombele Romei.
Lasă un răspuns